Ceai
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ceaiul este o băutură produsă din fruzele uscate ale plantei Camelia sinensis. Compoziţia chimică a ceaiului variază în funcţie de recoltă, condiţii pedoclimatice şi metoda de prelucrare. Ca şi cofeina din cafea, theina conţinută în ceai este un alcaloid care excită sistemul nervos central, făcând să dispară senzaţia de oboseală. Frunzele tinere de ceai conţin theina in cantităţi mai mari decât cele mature şi ceaiul obţinut din ele este de calitate superioară. Producţia mondială de ceai este estimată la circa 1,3 mil. t anual.
Cuprins |
[modifică] Puţină istorie...
Ceaiul a ajuns pentru prima dată în Europa în anul 1610, adus de o companie comercială olandeză. În 1636 a ajuns în Franţa, în 1638 în Rusia şi în 1657 în Germania. Olandezii au dus ceaiul în Anglia în 1650. Dar aici părerile sunt împărţite. Conform informaţiilor oficiale ale englezilor - East Indian Trade Company - ceaiul a fost adus în Anglia de comercianţii englezi în 1669, fiind cunoscut deja ( regele primise printre cadouri şi ceai ), şi dupa cum susţine un renumit filozof şi iubitor de ceai - Samuel Johnson - în anul 1666, ceaiul era deja o băutură cunoscută în Anglia.
[modifică] Legende
Cea mai veche legenda despre descoperirea ceaiului e legată de împăratul chinez Shen Nung ( 2737-2697 î.C. ) "Împaratul Shen Nung, ca o precauţie igienica, bea numai apa fiarta firebinte. Bucătarii trebuiau să fiarbă permanent apa, 24 ore din 24. Legenda spune că, într-o buna zi, împaratul intră în bucătărie să bea apa şi în acel moment un vânt puternic aduse în încapere frunze si crenguţe din grădina. Nu se stie daca erau frunzele şi crengile de pe lemnele de foc stivuite sub geamurile bucătăriei, sau erau frunze şi crenguţe din tufişurile de ceai sălbatic ce creşteau în zonă. Oricum acestea căzura în vasul cu apa clocotită. În faţa bucătarilor stupefiaţi, împaratul se apropie de vasul în care apa începu sa-si schimbe culoarea şi în acelaşi timp emana o aroma necunoscută. Împaratul a pus bucătarii să guste, şi vazând că aceştia au supravieţuit, a gustat el însuşi licoarea." Şi astfel - spune legenda - era ceaiului începu. Era anul 2700 î.C., aceasta fiind data în care s-a preparat primul ceai.
O altă legendă spune că Bodhiharma, unul dintre călugării care au întemeiat cultul zen, medita de cinci ani ca să atingă "trezirea interioară" când, slăbind vigilenţa, a adormit. Pentru a se pedepsi şi pentru a rămâne mereu cu ochii deschişi îşi tăie ploapele. În locul unde acestea căzura ieşi în scurt timp o tulpina care se transformă în planta ceaiului.
O altă legendă spune că în dinastia Song (960-1279), în satul Longjing trăia o bătrână singură. Unica sursă de venit pentru ea era cultivarea celor 18 de arbuşti de ceai. Într-un an, ceaiul a ieşit de calitate slabă şi nu s-a vândut. Bătrâna nu mai ştia cum să se descurce. Într-o zi, a intrat un moş în curtea casei sale. S-a uitat cu atenţie la piua de piatră dintr-un colţ. A întrebat-o pe baba dacă vinde piua pe 5 arginţi. Era o sumă mare. Baba a acceptat cererea. Moşul i-a spus că va veni puţin mai târziu cu câţiva inşi să ia piua acea, care era destul de grea. Bucuroasă că a obţinut un preţ bun pe piuă, baba a curăţat-o frumos de praf şi de frunzele putrezite de pe ea. Unde să pună frunzele putrezite? Le-a îngropat lângă arbuştii de ceai. La întoarcere, moşul a întrebat-o pe bătrână unde a pus gunoiul din piuă şi baba i-a răspuns cinstit. Supărat, moşul i-a spus că-l nedumerită. După câteva zile, minune! Din arbuştii de ceai răsăriseră muguri verzi, de o prospeţime rară
[modifică] Cultivare şi recoltare
Planta Camelia sinensis din care se face ceai este crescută în general în următoarele ţări: China, India, Bangladeş, Pakistan, Iran, Coreea de Sud, Sri Lanka, Taiwan, Japonia, Indonezia, Nepal, Australia, Argentina şi Kenya.
Frunzele de ceai sunt culese dupa trei metode. Prima "imperială" a dispărut astăzi: numai mugurii terminali şi prima frunza erau culese. A doua metodă, cea mai practicată în zilele noastre, constă în a culege mugurul şi primele doua frunze. Ceaiurile comune provin din cea de a treia metoda, un cules care prelevează până la cinci frunze. În marile exploatări, maşinile sunt cele care recoltează. Pentru cele mai bune ceaiuri, culesul este întotdeauna manual şi în acest fel sunt culese cele două sau trei frunze de la extremităţi, adică cele mai tinere, cele mai fragede, cele mai concentrate în uleiuri esenţiale.
[modifică] Producerea ceaiului
Producerea ceaiului implică următoarele faze:
•Veştejirea
•Rularea
•Oxidarea (fermentarea)
•Uscarea
•Ambalarea
Deşi procesul este relativ simplu, fiecare fază trebuie controlată cu atenţie pentru a obţine savoarea şi gustul potrivit
Veştejirea
Scopul veştejirii este reducerea cu până la 70% a umezelii din frunza de ceai (variază de la regiune la regiune). Ceaiul este întins pe o plasă. Aerul este trecut prin ceai îndepărtând umezeala în mod uniform. Acest proces durează în jur de 12 până la 17 ore. La sfârşitul acestui interval de timp frunza este moale şi pliabilă şi astfel se va rula cu uşurinţă.
Rularea
Ceaiul este introdus într-o maşină de rulat, care se învârte orizontal pe o masă ce rulează. Această acţiune creează frunzelor de ceai aspectul firav şi răsucit. În timpul procesului de rulare frunzele sunt sfărâmate, ceea ce determină începerea celui de al III-lea proces În loc de tradiţionala si uşoara răsucire, pentru finalizarea cu succes a alternanţei de procese , două alte metode sunt folosite în principal pentru producerea ceaiului negru , ex.ventilarea şi sortarea prafului . Acest ceai este de obicei destinat producţiei ambalate în pungi.
Metoda de producere CTC: CTC provine de la zdrobire, sfâşiere şi încreţire. Frunza veştejită este adesea tăiată la o formă uniformă de o maşină. Apoi frunzele sunt introduse în maşină CTC unde sunt zdrobite, răsucite şi încreţite într-o singură operaţie de rulmenţii de metal. Seva extrasă din celule este adăugată frunzelor din nou. Frunzele zdrobite sunt apoi oxidate, uscate şi sortate. Metoda CTC este folosită în principal în regiunea Indiei.
Metoda LTP: A treia metodă de producere a ceaiului negru este metoda LTP, numită astfel după inventatorul aparatului aferent, Procesorul de ceai Lawrie ( Lawrie Tea Processor). Prin această metodă frunzele veştejite sunt adesea spălate înainte de a fi introduse în maşina LTP. Aici sunt virtual făcute bucăţi de către lame rotitoare cu viteză mare. Urmează apoi procedurile obişnuite de oxidare, uscare şi sortare.
Oxidarea (fermentarea)
Odată ce rularea este finalizată , ceaiul este pus fie în coşuri fie este întins pe mese unde enzimele din frunzele de ceai intră în contact cu aerul şi încep să se oxideze. Aceasta creează savoarea, culoarea şi tăria ceaiului. În timpul acestui proces frunza de ceai îşi schimbă culoarea de la verde, maro deschis, la maro închis acest lucru având loc la 26 grade. Această fază este critică pentru savoarea finală a ceaiului, dacă e lăsat prea mult savoarea va fi alterată. Oxidarea durează de la jumătate de oră până la două ore. Acest proces este monitorizat constant cu ajutorul unui termometru dar şi pe parcursul mai multor ani. Ceaiul trece apoi în faza finală de uscare. Cu cât durează mai mult oxidarea cu atât ceaiul este mai inchis la culoare. Ceaiul verde nu este oxidat decât pentru o perioadă scurtă de timp. Ceaiul oolong este partial oxidat, pe când ceaiul negru este mai mult oxidat. Adesea acest pas este numit fermentare. Deşi fermentarea necesită folosirea microorganismelor (bacterii, mucegai, drojdii), nu este şi cazul fermentării ceaiului. Fermentarea ceaiului este un proces chimic de oxidare.
Uscarea
Pentru a opri procesul de oxidare ceaiul este trecut prin uscătoare cu aer cald. Acestea reduc umezeala totală cu până la 3% şi dezactivează enzimele. Oxidarea va fi oprită de acest proces, şi acum ceaiul uscat este gata să fie sortat pe sortimente înainte de împachetare. Ambalarea
Ceaiul este împachetat in mod obişnuit, în cutii de lemn şi exportat. Poate fi ambalat in continuare în pachete mai mici, pungi de ceai etc.
[modifică] Clasificare
Frunzele plantei Camellia sinensis încep să se oxideze dacă nu sunt uscate în scurt timp după ce au fost culese. Deci, procesarea ceaiului involvă uscarea frunzelor, prin încălzire, ca să se oprească procesul de oxidare. Tipurile diferite de ceai sunt distinse bazat pe cât timp este lăsat ceaiul să se oxideze (adică, în cât timp sunt uscate frunzele). Există cinci feluri principale de ceai:
[modifică] Ceai alb
Ceaiul alb (白茶 în chineză) este pregătit din muguri sau frunze tinere pe care se disting mici perişori albi. Spre deosebire de ceaiul verde,ceaiul alb suferă un proces de ofilire şi de uşoară fermentaţie. În ceaşcă este mai limpede. Gustul lui e puţin mai pronunţat. Ceaiul Yin Zhen- "ac de argint" este făcut din muguri, iar ceaiul Ming Mei-"sprânceana zeului longevitatii" din frunze. Bai Mu Dan -"Bujorul alb", intermediar între "ace" şi "sprâncene", este produs din muguri şi din primele două frunze. Ceaiul alb este un ceai special rezervat pentru momente speciale.
[modifică] Ceai verde
Pentru producerea (绿茶 în chineză) ceaiului verde, procesul de oxidare este oprit după puţin timp. Frunzele sunt uscate prin expunere la aburi, o metodă tradiţională japoneză, sau prin gătire uscată în tigaie, metoda tradiţională chinezească. Ceaiul este procesat în maximum două zile după culegere. În prezent, ceaiul verde se mai cultivă în Brazilia, Argentina şi, in principal, în zonele tropicale şi subecuatoriale. În Europa, ceaiul verde a fost prima data consumat in Anglia, în anul 1665. În 1858, se importau in Marea Britanie 34 milioane kg de frunze uscate. Spre deosebire de ceaiul negru, ceaiul verde este ceaiul nefermentat. Frunzele ceaiului sunt expuse aerului fierbinte care face ca enzima din frunze să dispara şi astfel procesul de fermentare nu mai are loc. Ceaiurile verzi au cea mai delicată aromă din toate ceaiurile şi sunt considerate a avea mai multe beneficii şi aplicaţii terapeutice decât cele negre. Dacă ceaiul negru, chinezesc, este fermentat şi apoi uscat, cel verde este uscat direct la o temperatura care nu degradează clorofila. Frunzele de ceai verde fiind lăsate să se oxideze puţin, au mai puţină cofeină decât alte tipuri de ceai. Majoritatea ceaiurilor verzi sunt oprite din procesul de fermentatie prin metode termice. Ceaiul preparat din frunze nefermentate are o uşoară nuanţa verde-gălbuie, aromă delicată şi gust natural. Uneori gustul ceaiului poate fi parfumat cu petale de iasomie. Ceaiul verde este, pe lânga apă, cea mai consumată băutură din lume. Un vechi proverb chinez spune ca "Mai bine să stau trei zile fără mâncare decât o zi fără ceai".
În perioada Kamakura (1191-1333), călugarul Eisai a ţinut să evidenţieze efectele benefice ale ceaiului verde în cartea sa "Menţinerea sănătăţii prin ceai" (1211): "Ceaiul este un medicament miraculos pentru menţinerea sanatatii. Ceaiul are o putere extraordinară de prelungire a vieţii. Oriunde o persoana cultivă ceai, va avea parte de o viaţă lungă. Din toate timpurile ceaiul este "elixirul care crează lăcaşul de nestrămutat al nemuririi". Din acest pasaj reiese faptul că ceaiul verde a fost apreciat din timpuri străvechi ca un puternic medicament. În ultimii ani însă, cercetările au evoluat atât de mult încât acum avem şi confirmarea ştiintifică a ceea ce se spunea in vechime "Ceaiul este medicamentul miraculos al menţinerii sănătăţii". Devine din ce în ce mai clar pentru oricine că ceaiul verde are un spectru foarte larg de prevenire a bolilor.
[modifică] Ceai oolong
În ceaiul oolong (烏龍茶 în chineză), oxidarea este oprită după aproximativ trei zile după culegere, şi este procesat ca şi ceaiul verde. Mai este denumit şi Wulong sau ceai bleu-verde. Există numeroase metode de obţinere, dintre care cea mai remarcabilă constă în a agita frunzele in coşuri. Marginile frunzelor sunt "şocate", fermentând şi înroşindu-se în timp ce centrul lor rămâne verde. Ceaiurile oolong sunt deosebit de apreciate de chinezii bogaţi. Oolong-urile din Formosa(sau Taiwan) sunt fermentate mai multă vreme, obţinându-se ceaiuri mai întunecate, mai tari, cu savoare de fruct. Mai parfumate, mai dulci, mai puţin bogate în teină decât ceaiurile verzi, ceaiurile oolong corespund mai bine " cerului gurii" occidentalilor.
[modifică] Ceai negru
Pentru producerea ceaiului negru (紅茶 în chineză), frunzele de ceai sunt lăsate să se oxideze natural pentru un timp îndelungat, până la o lună. Această formă de ceai este cea mai comună în ţările occientale. Ceaiul negru este cunoscut şi ca ceai roşu. Ceaiul negru este cel mai popular ceai din lume fiind un ceai de consum zilnic în vest şi nord- vest. Este ceaiul cel mai folosit în prepararea ceaiului cu gheaţă (Ice Tea) şi a ceaiului englezesc (English Tea). Toate aceste tipuri de ceai (ex. Black tea, Green tea, Pouchong tea, Oolong tea) provin din frunzele aceleiasi plante, Camellia Sinesis, si doar procesarea acestora conduce la obtinerea a doua ceaiuri diferite si nu datorita diferitelor tipuri de plante. Frunzele de ceai negru sunt complet oxidate in timp ce frunzele de ceai verde sunt usor prelucrate termic inainte de a fi uscate. Ceaiul negru (black tea sau red tea) aşa cum este cunoscut în China este rezultatul unei oxidări complete a frunzelor înainte de a fi uscate. Frunzele sunt împrăştiate afară şi lăsate să se usuce, pierzând umiditatea, rigiditatea şi mult din greutate. Frunzele expun un esenţial ulei la aer şi începe procesul de oxidare. Când acesta este complet, frunzele sunt încălzite, sortate în funcţie de calitate şi împachetate. Acest procedeu de oxidare şi uscare dă culoarea neagră a frunzelor. Cu un conţinut mai ridicat de cofeină decât al ceaiurilor verzi, ceaiul negru conţine totuşi mai puţină cofeina decât cafeaua. Experienţa producătorilor de ceaiuri, a dus la descoperirea celor mai bune varietăţi, locaţii şi anotimpuri pentru cultivarea şi culesul planetor de ceai. Unul din paşii cheie in procesul de fabricare a ceaiului, care determină tipul ceaiului produs, este gradul de fermentaţie la care sunt supuse frunzele. Termenul de fermentare se referă la gradul de oxidare la care sunt supuse frunzele în timpul procesului de uscare. Acest proces de oxidare poate fi oprit prin diferite metode termice.
[modifică] Proprietăţi
Antioxidanţii prezenţi în ceai sunt substanţele chimice care au ca principal rol protejarea celulelor organismlui. Antioxidanţii neutralizează substanţele periculoase din corp, precum radicalii liberi de oxigen, care atacă celulele organismului, dereglându-le funcţionarea şi favorizând apariţia bolilor. Ceaiul verde şi ceaiul negru conţin multe vitamine şi săruri minerale, dintre care cea mai importantă fiind vitamina C. Un consum zilnic de 2 - 3 ceşti, asigura un aport important de vitamine precum: B1, B2, B6, acid folic. De asemenea, frunzele arborelui Theea Sinesis conţin tanin, aminoacizi, glucide şi uleiuri volatile. Ambele ceaiuri pot înlocui cu succes cafeaua, fiind foarte bune stimulente intelectuale şi fizice. O cană de ceai negru, baută zilnic, previne şi vindecă ateroscleroza
[modifică] Ceaiul negru
Există un număr mare de dovezi care confirmă faptul că ceaiul negru protejează organismului împotriva bolilor cardiovasculare şi a cancerului. De asemenea ceaiul negru este util la curaţarea canalului digestiv deoarece este emulsificator pentru grăsimi, ajutand totodata la reglarea greutaţii corpului. Atât ceaiul verde, cât şi cel negru au acţiune diuretică, necesară, în special, persoanelor care au probleme cu rinichii. Sunt antiadipoase, laxative şi stimulente respiratorii. Sunt indicate persoanelor hipotensive, fiind excelente stimulatoare cardiace.
[modifică] Ceaiul verde
Cercetătorii afirmă că ceaiul verde este folosit în Asia de mii de ani atât ca băutură cât şi ca medicament natural, iar astăzi se dovedeşte că previne şi trateaza foarte multe afecţiuni, avand cea mai mare valoare medicala. Ceaiul verde conţine foarte putina cofeina fiind cel mai natural ceai clasic. De la descoperirea sa, ceaiul verde a fost recunoscut pentru proprietăţile sale farmacologice :
- taninul din compoziţia sa împiedică formarea tumorilor şi întăreşte sistemul imunitar.
- conţine fluorina, indispensabilă pentru sănătatea dinţilor, iar băut zilnic, reduce riscul apariţiei cariilor cu 50%.
- un consum de 4 - 5 ceşti ceai verde /zi previne şi combate cancerul de piele.
- reduce nivelul colesterolului blocând radicalii liberi sau reducând riscul pentru anumite tipuri de cancer cu 60%.
- substanţele active din compoziţia ceaiul verde (catechină, theanină şi saponină) ajută la scăderea în greutate şi la tratarea unor afecţiuni ale prostatei.
- are efect diuretic fiind şi un excelent laxativ, este recomandat in constipatia cronica.
- ceaiurile verzi sunt capabile să liniştească durerile de stomac, ajută în timpul procesului de digestie, este energizant, combate somnolenţa, satisface senzaţia de sete.
[modifică] Cultură
Ceaiul este o băutură importantă, băută deseori la evenimente sociale, în multe ţări şi culture în lume.
[modifică] China
Astăzi, locuri unde se consumă ceai se pot găsi în majoritatea cartierelor şi localităţilor chinezeşti. Casele de ceai chinezeşti oferă zeci de varietăţi şi combinaţii de ceaiuri calde şi reci. Deasemenea, servesc alte mâncăruri care se consumă cu ceaiul. Timpul când se consumă cel mai mult ceaiul este după masa, înainte de apunerea soarelui, când casele de ceaiuri devin pline cu studenţi şi muncitori. China este patria ceaiului, având o istorie de 4-5 mii de ani de cultivare a acestei plante. În 2003 suprafaţa plantată cu arbuşti de ceai s-a extins la 1.200.000 de hectare şi, care a produs peste 700.000 de tone de ceai, realizând o valoare de 34 de miliarde de yuani, circa 4 miliarde de dolari americani. În oraşele chineze se pot găsi peste tot magazine de ceai şi ceainării. Renumitele sunt acelea din oraşele Hangzhou, Chengdu, Guangzhou, Chaozhou. Mulţi oameni, atât vârstnici cât şi tineri au obiceiul de a se duce împreună cu prietenii la ceainărie. Este o plăcere deosebită să mergi împreună cu prietenii la o ceainărie. Odată cu creşterea consumului de ceai din China, exigenţele privind calitatea acestuia se ridică tot mai mult. Calitatea este determinată atât de regiunea de cultivare, de mediul înconjurător, cât şi de metoda de preparare. Pentru a garanta calitatea ceaiului, guvernul chinez a adoptat numeroase măsuri şi a elaborat regulamente şi stipulaţii pentru standartizarea producţiei de ceai. Potrivit acestora este interzisă folosirea îngrăşămintelor chimice şi a insecticidelor. Sunt permise lansarea pe piaţă numai a ceaiurilor care au trecut prin mai multe verificări în privinţa conţinutului de substanţe toxice şi poluante. Pe piaţa chineză au apărut în ultima vreme ceaiul ecologic şi cel organic, care sunt total lipsite de asemenea substanţe poluante sau toxice. Ceaiul Ochiul dragonului cultivat în oraşul Hangzhou, provincia Zhejiang, ceaiul Oolong şi Puer obţinute din frunzele arbuştilor bătrâni crescuţi în munţi înalţi din provincia Yunnan, ceaiul Yunwu cules în munţii Lushan, provincia Jiangxi, şi ceaiul Maofeng cultivat la mare altitudine în munţii Huangshan, provincia Anhui sunt câteva din ceaiurile chinezeşti de calitate .radio china
[modifică] Japonia
În Japonia se vorbeşte despre existenţa unui ceai in pulbere, asemanător cu matcha , încă din anul 730. În regiunea Uji, nu departe de Kyoto, sunt prezente plantaţii de ceai numeroase.
Ceaiul verde japonez este bogat în vitamina C şi prezintă un modest conţinut de teină.
[modifică] Regatul Unit
Ceaiul a ajuns în Anglia , în 1652, fiind consumat la inceput de nobili datorită preţurilor ridicate. Elizabeth I a înfiinţat John Company, o companie care avea monopol asupra comerţului cu Asia şi dreptul de a cuceri teritorii şi de a guverna, de a bate moneda, de a purta războaie atunci când ea considera necesar. Acesta a fost cel mai mare monopol din istoria omenirii. El a tinut pretul ceaiului nejustificat de mare, ceea ce a creat in timp multe probleme imperiului britanic. Ce ofereau englezii pentru ceaiul primit de la chinezi ? Opiu pe care îl plantau in coloniile din India.
În Anglia ceaiul era băut de către femei după amiaza şi reprezenta un pretext pentru vizite de curtoazie. Bărbaţii îl beau in localuri numite Penny Universities unde pentru un penny puteai obţine o ceaşcă de ceai, un ziar şi o conversaţie cu mai marii vremii. Se pare că Lloyd’s a apărut în urma unui astfel de local deţinut de Edward Lloyd şi frecventat mai ales de comercianţi, armatori şi agenţi de asigurari. Astfel de case erau privite ca fiind destul de libertine (o femeie dacă ar fi intrat în una ar fi fost discreditată pentru totdeauna) şi s-au făcut multe încercări lipsite de succes pentru a fi închise cu totul.
Persoanele din Regatul Unit sunt printre cei mai mari consumatori a ceaiului din lume – fiecare consumând, în mediu, 2,5 kg pe an. Ceaiul este băut de multe ori pe zi şi în timpurile moderne nu mai este considerat o ceremonie sau o expresie culturală rafinată. Ceaiul britanic este servit în general cu lapte şi zahăr, deşi în ultimele decenii, zahărul este frecvent omis.
[modifică] Hong Kong
Ceaiul este o băutură importantă în Hong Kong deoarece cultura sa gastronomică a fost influenţată şi de China şi de Regatul Unit, ambele ţări unde ceaiul este băut frecvent. Ceaiul din Hong Kong se bea cu lapte, ca în Regatul Unit, şi este vândut în timpurile moderne la majoritatea [[supermarket|supermarketurilor] ], autoservirilor şi restaurantelor tip fast food. Există şi ceaiuri tradiţionale chinezeşti, încluzând ceaiul verde şi ceaiul de crizanteme.
[modifică] Iran
Ceaiul a ajuns în Persia (astăzi Iran) din India, şi în scurt timp a devenit băutura naţională. Nordul Iranului este o zonă importantă pentru cultivarea plantei de ceai. În această zonă, milioane de persoane lucrează în cultivarea ceaiului. Iranienii au una dintre cele mai mari consumaţii medii de ceai din lume, şi aproape fiecare stradă are o casă de ceai, sau châikhâne. Aceste case sunt locuri importante sociale şi în ziua de astăzi. Iranienii beau tradiţional ceaiului fără nici un alt ingredient, deşi există un obicei unic care nu se găseşte nici unde în lume: se plasează un cub de zahăr în gură înainte de a se bea ceaiul pentru a "îndulci" gustul.
[modifică] Irlanda
Irlanda este printre cei mai mari consumatori de ceai din lume, fiecare irlandez având o medie de patru pahare pe zi. Ceaiul se bea frecvent în loc de cafea. Obiceiurile şi stilurile de ceai sunt similare cu cele din Regatul Unit.
[modifică] India
India este printre cei mai mari producători de ceai din lume, şi băutură este populară în multe state din ţară ca băutură de mic dejun şi cină. Este servit în general cu lapte şi zahăr şi de multe ori cu alte ierburi care dau o aromă plăcută. Majoritatea ceaiului consumat în India este ceai negru, şi frunzele de ceai sunt fierte în apă, laptele fiind adăugat la sfârşit. Este un obicei cultural să li-se ofere la oaspeţii într-o casă o ceaşcă de ceai.
[modifică] Sri Lanka
Ceaiul în Sri Lanka este servit în stil englezesc, cu lapte şi zahăr, deşi laptele este întotdeauna încălzit de înainte. Băutura ceailui este o parte importantă a culturii Sri Lankane.
[modifică] Turcia
[modifică] Legături externe
Pentru mai multe informaţii se pot consulta siturile:
