Friedrich Wilhelm Schelling
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Friedrich Wilhelm Joseph von Schelling (n. 27 ianuarie 1775, Leonberg/Württemberg - d. 20 august 1854, Bad Ragaz/Elveţia) a fost un filozof german, în prima perioadă a activităţii sale unul din reprezentanţii de seamă ai idealismului german, mai târziu tot mai mult influenţat de romantismul în plină dezvoltare. Pentru sistemul său de gândire a elaborat conceptul de filozofie a identităţii.
Cuprins |
[modifică] Date biografice
Schelling provenea dintr-o familie cu puternice rădăcini protestante, ambii săi părinţi erau fii de pastori. Dovedind o deosebită înclinare către gândirea contemplativă, începe să studieze teologia şi filozofia la "Tübinger Stift" deja la vârsta de 15 ani, având colegi pe Hegel şi Hölderlin. În această perioadă este influenţat de ideile iluminismului şi de transformările sociale apărute sub efectele revoluţiei franceze, precum şi de scrierile lui Jean-Jacques Rousseau. În 1795, după examenul de absolvire a studiului, Schelling este angajat ca profesor particular de baroneasa von Riedesel, pe care o însoţeşte la Universitatea din Jena, unde studiază şi el Ştiinţele Naturale şi mai ales Matematica. La recomandările lui Goethe, Schiller şi Fichte, obţine în 1798 funcţia de profesor la Universitatea din Jena, apoi predă succesiv la universităţile din Würzburg (1803-1805), München (1806-1820 şi 1827-1841) şi Erlangen (1820-1827). În 1841 este chemat ca profesor la Universitatea din Berlin de către regele Friedrich Wilhelm IV. Printre auditorii săi se numără Soeren Kierkegaard, Michail Bakunin şi Friedrich Engels. Prelegerile lui, caracterizate prin trăsături metafizico-teosofice şi mistico-speculative - sub influenţa lui Jakob Böhme şi Franz von Baader - nu se bucură de o apreciere deosebită. Decepţionat, Schelling se retrage în 1846 din activitatea academică. Încetează din viaţă la 20 august 1854 în Bad Ragaz (Elveţia), unde îşi petrecuse ultimii ani din viaţă.
[modifică] Opera filozofică
Gândirea filozofică a lui Scheling a cunoscut un îndelungat proces de dezvoltare. Pornind de la operele lui Immanuel Kant şi Johann Gottlieb Fichte precum şi de la filozofia lui Baruch Spinoza, în primele sale opere este caracteristică punerea pe acelaşi plan a obiectului şi subiectului. Acest punct de vedere stă la baza concepţiei sale asupra filozofiei identităţii, concepţie impregnată de panteism, în care Dumnezeu se confundă cu forţele şi legile universului. În perioada următoare a creaţiei sale filozofice, Schelling se distanţează de panteism şi elaborează un sistem pe care îl denumeşte filozofie pozitivă. Prin aceasta defineşte existenţa omului ca o formă de prezenţă a conştiinţei de sine în absolut, esenţa umană dimpotrivă ca activitate creativă liberă.
[modifică] Opere
- Erster Entwurf eines Systems der Naturphilosophie ("Prima schiţă pentru un sistem al filozofiei naturii", 1799)
- System des transcendentalen Idealismus ("Sistemul idealismului transcendental", 1800)
- Bruno, oder über die göttlichen und natürlichen Prinzipien der Dinge ("Bruno, sau dialog asupra principiilor divine şi naturale ale lucrurilor", 1802)
- Philosophie der Kunst ("Filozofia artei" - prelegeri - 1802-1803)
- Vorlesungen über die Methode des akademischen Studiums ("Prelegeri asupra metodologiei studiului academic", 1803)
- Darlegung des wahren Verhältnisses der Naturphilosophie zu der verbesserten Fichte'schen Welt ("Explicarea adevăratei relaţii a filozofiei naturii cu lumea perfecţionată a lui Fichte", 1806)
- Untersuchungen über das Wesen der menschlichen Freiheit ("Cercetări asupra esenţei libertăţii omului", 1809)
- Philosophie der Mythologie ("Filozofia mitologiei", 1842)
- Philosophie der Offenbarung ("Filozofia revelaţiei", 1854)
[modifică] Citat
"Începutul şi sfârşitul oricărei filozofii este - Libertatea" (F.W. Schelling, 1795)
