Republica Sovietică Socialistă Azerbaidjană

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Republica Sovietică Socialistă Azerbaidjană
Азәрбаjҹан Совет
Сосиалист Республикасы


(În detaliu)	(În detaliu)

Deviza naţională:
în limba azeră: Бүтүн өлкәләрин
пролетарлары, бирләшин!
Proletari din toate ţările, uniţi-vă!

Capitala

Baku

Limbi oficiale

limba azeră, limba rusă şi limba armeană (în Nagorno-Karabah).

Preşedintele al Sovietului Suprem

Heidar Aliev (în momentul proclamării independenţei)

Data constituirii
În URSS:
- din
- până

28 aprilie 1920

30 decembrie 1922
30 august 1991

Suprafaţa
- Totală
- Apă (%)

Pe locul al 9-lea în URSS
86,600 km²
neglijabilă

Populaţia
- Totală (1989)
- Densitatea

Pe locul al 6-lea în URSS
7.037.900
81,3/km²

Monedă

Rubla (Mанат)

Ora locală

UTC + 5

Imnul naţional

Imnul naţional al RSS Azerbaidjene

Notă: Conform constituţiei, toate limbile erau egale. Totuşi, limba rusă era considerată limba de comunicare interetnică, astfel limba azeră era pusă intr-o situaţie dezavantajoasă..

RSS Azerbaidjană (în limba azeră: Azərbaycan Sovet Sosialist Respublikası, cu litere chirilice: Азәрбаjҹан Совет Сосиалист Республикасы; în limba rusă: Азербайджанская Советская Социалистическая Республика) a fost numele Azerbaidjanului în perioada din 1936 to 1991, timp în care a făcut parte din Uniunea Sovietică.

Constituită ca Republică Sovietică Socialistă pe 28 aprilie 1920, a fost parte, între 12 martie 1922 şi 5 decembrie 1936, din Republica Sovietică Federală Socialistă Transcaucaziană împreună cu RSS Armenească şi RSS Georgiană. Constituţia RSS Azerbaidjene a fost aprobată la Congresul Sovietelor Azere din 14 martie 1937. Pe 19 noiembrie 1990, RSS Azerbaidjană a fost redenumită Republica Azerbaidjan, rămânând în cadrul URSS-ului încă un an, inainte de a-şi proclama independenţa.

[modifică] Lideri ai RSS Azerbaidjene

[modifică] Preşedinţi ai Sovietului Suprem şi ai prezidiului Sovietului Suprem

Mir Timur Yakubov (1938)
Mir Bashir Kasumov (1938-1949)
Nazar Geydarov (1949-1954)
Mirza Ibragimov (1954-1958)
Mustafa Topchibashev (1955-1959)
Abdulla Bayramov (1958)
Gazanfar Jafarli (1958-1959)
Ilyas Abdullayev (1958-1959)
Saftar Jafarov (1959-1961)
Ali Tagi-zade (1959-1963)
Mamed Iskenderov (1961-1969)
Mamed Dadash-zade (1963-1967)
Gurban Khalilov
Suleyman Rustam
Elmira Kafarova
Ayaz Mutalibov
Heydar Aliyev.

[modifică] Preşedinţi ai Comitetului Central Executiv

Mukhtar Gajiyev (1921-1922)
Samed Aliyev (1922-1929)
Gazanfar Musabekov (1929-1931)
Sultan-Mejid Efendiyev (1932-1937)
Mir Bashir Kasumov (1937-1938)

[modifică] Armata

În cadrul structurilor militare sovietice, cu puţin timp mai înainte de disoluţia Uniunii Sovietice, Azerbadjanul găzduia pe teritoriul său peste 60.000 de militari, (forţe terestre, navale şi aeriene). Cea mai importantă formaţiune militară de pe teritoriul azer era Armata a 4-a sovietică, care avea garnizoana principală în Baku. În capitala Baku funcţiona singura unitate de învătământ militar a forţelor terestre din ţară: Şcoala de Comandă a Armelor Combinate.

[modifică] Istorie

[modifică] Dezvoltare

În primăvara anului 1921, a început un proces de dezvoltare fără precedent a industriei petroliere a republicii. Sovietul Unional al Economiei Naţionale a hotărât să asigure tot ce este necesar pentru dezvoltarea producţiei de ţiţei. Au fost descoperite şi puse în exploatare noi zăcăminte. Pe 31 martie 1931, industria petrolieră a Azerbadjanului, care asigura la acea vreme 60% din necesarul sovietic, a fost distinsă cu Ordinul Lenin. Un al doilea Ordin a fost decernat ţării pe 15 martie 1935, cu ocazia aniversării a 15 ani de la proclamarea republicii. La sfârşitul celui de-al al doilea plan cincinal, (1933-1937), Azerbadjanul se afla pe al doilea loc în Uniune după mărimea investiţiilor.

[modifică] Al doilea război mondial

În primul an al războiului sovieto-german, Azerbadnul a produs 25,4 milioane de tone de ţiţei – un record pentru industria petrolieră a ţării. În acest timp, Marea Britanie şi Franţa făceau planuri pentru bombardarea câmpurilor petroliere azere. (În aprilie 1940, avuseseră loc mai multe serii de zboruri de recunoaştere ale aviaţiei britanice şi franceze). La sfârşitul anului 1941, mii de azeri se înrolaseră în aşa-numitele Corpurile de Voluntari ai Poporului. Mobilizarea afectase toate sferele activităţii oamenilor, în mod special a celor care lucrau în domeniul petrolier. La o săptămână după începerea luptelor, muncitorii petrolişti au luat iniţiativa prelungirii programului zilnic de muncă la 12 ore, au renunţat la zilele libere şi la concedii până la sfârşitul războiului. În septembrie 1942, generalii lui Hitler i-au oferit dictatorului un tort cae era decorat co o formă a Mării Caspice. În acelaşi an, Azerbadjanul devenise cel de-al doilea producător de ceai al Armatei Sovietice. Prin decret al Sovietului Suprem al URSS, în februarie 1942, hărnicia şi devotamentul a peste 500 de muncitori şi angajaţi din industria petrolieră azeră au fost răsplătită cu ordine şi medalii.

Conform unor estimări, peste 700.000 de azeri au luptat în rândurile Armatei Sovietice în timpul celui de-al doilea război mondial, 400.000 dintre aceştia căzând pe câmpurile de luptă..

[modifică] Perioada postbelică

După inaugurarea primei platforme marine de exploatare de la Neft Daşlari, Azerbadjanul a dezvoltat continu exploatrea rezervelor de hidrocarburi din platforma Mării Caspice.

[modifică] Bibliografie

История государства и права Азербайджанской ССР. Б., Академия наук ССР, 1964.
Гражданский кодекс Азербайджанской ССР. Б., Верховный совет, 1964.
Madatov, G. Azerbaijan During the Great Patriotic War. Baku, 1975.
Независимая газета, 12 august 1992, pag. 1-2.

[modifică] Legături externe

Republicile Uniunii Sovietice
RSS Armenească \| RSS Azerbaidjană \| RSS Belarusă \| RSS Estonă \| RSS Georgiană \| RSS Kazahă \| RSS Kirghiză \| RSS Letonă \| RSS Lituaniană \| RSS Moldovenească \| RSFS Rusă \| RSS Ucrainiană \| RSS Uzbekă \| RSS Tadjikă \| RSS Turkmenă RSS Karelo-Finnică (1940-56) \| RSS Transcaucaziană (1922-36)