Steagul României
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Steagul naţional al României este un tricolor cu benzi verticale, începând de la lance, albastru, galben şi roşu, ce are o proporţie de 2:3 între lăţime şi lungime.
Aceste culori se crede că au fost folosite încă din timpuri străvechi ale istoriei românilor. Totuşi, în istoria modernă a României, primul care a folosit tricolorul românesc în forma similară pe care o ştim azi a fost Petrache Poenaru. Trupele lui Tudor Vladimirescu, la intrarea lor în Bucureşti, în 1821, au folosit tricolorul conceput de Petrache Poenaru, care se pare că s-ar fi inspirat după cel francez. Mai târziu, a fost preluat de mişcarea paşoptistă, datorită căreia a primit o recunoaştere largă în întreaga românime.
Steagul actual a fost însă adoptat abia la 27 decembrie 1989, steagul precedent având în plus stema României comuniste în centru. În timpul Revoluţia română din 1989 se puteau vedea multe steaguri cu emblema comunistă tăiată; guvernele de după Revoluţie au stabilit să nu adauge nici o stemă în centru, ajungându-se astfel la acelaşi steag care a fost folosit şi în timpul Regatului României (1881-1947).
Steagul este similar cu cel al Republicii Moldova, care are însă o stemă în centru. Este, de asemenea, foarte asemănător cu drapelele Andorrei şi Ciadului, dar evident nu are nici o legătură cu acestea. În special asemănarea cu steagul Ciadului, care la fel ca steagul României nu are o stemă, a stârnit discuţii la nivel internaţional. Ambasada Ciadului de la Moscova a înaintat Organizaţiei Naţiunilor Unite ... un protest oficial, pentru ca steagul României să nu mai fie arborat la Organizaţia Naţiunilor Unite. [1]
Cuprins |
[modifică] Culori
Legea nr. 65 din 16 iulie 1994 precizează că fâşiile drapelului naţional au culorile albastru cobalt, galben crom şi roşu vermion. Publicaţia Album des pavillons nationaux et des marques distinctives (2000) propune echivalarea culorilor drapelului naţional al României cu următoarele culori Pantone:
- albastru: Pantone 280c
- galben: Pantone 116c
- roşu: Pantone 186c
[modifică] Steagurile Ţărilor Române
[modifică] Steagurile României în perioada 1859-1939
[modifică] Steagurile Regale
[modifică] Steagurile Armatei României în timpul celui de-al doilea război mondial
[modifică] Steagurile României din 1965 şi până astăzi
[modifică] Ziua drapelului naţional
Prin legea nr. 96 din 20 mai 1998, ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua drapelului naţional.
[modifică] Legături externe
- Despre steagul României, la situl oficial al preşedinţiei.
- Copie după Monitorul Oficial. Anexa 1 descrie forma şi culorile drapelului.
- Romania risca sa ramana fara drapel
- Romania
[modifică] Vezi şi
Steaguri naţionale |
---|
Listă a steagurilor naţionale | Listă a stemelor naţionale |
Steagul: Albania • Andorra • Armenia • Austria • Azerbaijan • Belarus • Belgia • Bosnia şi Herţegovina • Bulgaria • Croaţia • Cipru • Republica Cehă • Danemarca • Elveţia • Estonia • Finlanda • Franţa • Georgia • Germania • Grecia • Islanda • Irlanda • Italia • Letonia • Liechtenstein • Lituania • Luxemburg • Republica Macedonia • Malta • Marea Britanie • Moldova • Monaco • Muntenegru • Norvegia • Olanda • Polonia • Portugalia • România • Rusia • San Marino • Serbia • Slovacia • Slovenia • Spania • Suedia • Turcia • Ungaria • Ucraina • Vatican
Teritorii: Åland • Muntele Athos • Akrotiri şi Dhekelia • Insulele Faroe • Gibraltar • Guernsey • Jan Mayen • Jersey • Insula Man • Svalbard