Antropologie culturală/socială

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Antropologia culturală este o disciplină ştiinţifică care studiază viaţa culturală a omului aşa cum este aceasta prezentă în societate şi istorie - cu obiectele, ideile şi acţiunile sale.

• <antropologie> este un termen care provine din cuvântul grec anthropos şi înseamnă "om".
• <culturală> trimite la un înţeles larg al culturii, care include sfera socială, economică, politică, religioasă etc. a comportamentelor umane.
• din acest motiv antropologia culturală este considerată o ştiinţă socială complexă (şi uneori numită antropologie socială, sau antropologie socio-culturală), care adesea îmbină perspective ale altor ştiinţe sociale, precum sociologia, psihologia sau istoria.

Ca ştiinţă socială, antropologia studiază omul social, prin tot ceea ce acesta presupune, de exemplu, de la modul în care îşi construieşte relaţia cu divinitatea, până la modul în care se îmbracă - considerând că toate aceste lucruri sunt utile pentru înţelegerea acestuia ca om cultural.

vezi Antropologie

[modifică] Antropologia culturală: ştiinţă socială

Antropologia, ca orice ştiinţă, face cercetări. Cercetările sale se referă la:

• urmărirea modului în care trăiesc oamenii: cum locuiesc, ce mănâncă, cu ce se îmbracă, ce podoabe poartă
• ce relaţii se stabilesc între aceştia: rudenie, prietenie, duşmănie, interes, colegialitate, relaţii de putere
• cum rezolvă aceştia diverse probleme (ca adaptarea la mediu sau reacţia în faţa unei schimbări în viaţa lor): strategii, schimbare a modului de trai, exploatare a relaţiilor, utilizare a resurselor
• cum îşi reglează, normează şi simbolizează aceste evenimente (legi, valori, comportamente, instituţii, ideologii implicate): simboluri, ritualuri, legi, tabuuri, sancţiuni

În acest înţeles antropologia nu studiază omul ca fiinţă ontologică sau biologică, aceste dimensiuni fiind obiectul altor discipline sau ştiinţe, ci ca fiinţă culturală.

Cu toate acestea, există un limbaj care utilizează termenul "antropologie" în înţeles foarte vast, însemnând "orice discurs despre om", deci şi filozofic sau biologic.

Antropologia culturală restrânge această utilizare spre înţelesurile precizate, făcând-o astfel mai riguroasă ştiinţific şi înscriind-o în respectarea unei metodologii specifice.

[modifică] Metodele de cercetare antropologică

Principalele metode antropologice sunt:

• observaţia: ce se întâmplă? ce fac oamenii?, care este cadrul acţiunii lor? ce obiecte idei şi comportamente sunt implicate?, care este contextul cultural, social, economic, politic, religios al acţiunilor lor?
• interviul: ce spun oamenii?, care este opinia lor?, cum îşi descriu ei cadrul în care se mişcă şi cum îşi justifică ei acţiunile?, ce spun despre ceea ce fac, au făcut şi vor face ei şi alţi cunoscuţi?, ce ştiu despre idei şi acţiuni, cadrul ideilor şi acţiunilor şi contextul cultural, social, economic, politic, religios al acestora?
• documentarea: ce scrie despre oameni şi acţiunile lor? cum sunt anunţate, normate, reglementate, valorizate, sancţionate ideile şi acţiunile care îi vizează pe oameni?, ce descrieri anterioare cercetării antropologice există despre aceşti oameni, obiectele lor, ideile lor, cadrul în care aceştia îşi desfăşoară acţiunile şi contextul cultural, social, economic, politic şi religios al vieţii lor?

Metodologia antropologică s-a dezvoltat oarecum independent de celelalte ştiinţe sociale în cadrul a ceea ce au însemnat primele cercetări antropologice în regiuni izolate, tribale, "primitive" - unde primii antropologi de teren au dezvoltat metoda observaţiei participative (locuirea pentru o perioadă şi împărţirea unei vieţi comune împreună cu oamenii studiaţi în vederea înţelegerii lor). Această metodă de teren a devenit astăzi (când graniţele dintre ştiinţele sociale tind să se estompeze) trăsătură definitorie pentru recunoaşterea profesională a antropologiei.

[modifică] Perspectiva antropologică

Perspectiva antropologică se referă la un anumit mod (profesionist) de a privi, percepe, înţelege şi explica fenomenele culturale, sau, în genere, de a oferi o analiză dinspre datele "umane" sau "omeneşti" ale unui fenomen, privit în particularitatea sa ca parte a realităţii socio-culturale.

Grup de indieni "cu pene pe cap", dansând în piaţa publică din Ciudad de Mexico, 2005

Un antropolog priveşte într-un anumit mod - ceea ce se întâmplă (gesturi, interacţiune umană, îmbrăcăminte, podoabe, culori, obiecte); percepe într-un anumit mod - cadrul, condiţiile şi contextul în care se petrec (spaţiu deschis, trecători, maşini; etnie, vârstă, sex ale participanţilor; Mexicul contemporan cu toate trăsăturile sale); caută să înţeleagă la modul - comprehensiv ce se întâmplă (caută motivaţii, raţiuni, simboluri, interese ale acestui comportament, iar nu îl judecă după criterii estetice, etice sau ale unei culturi diferite contextului în care e performat); caută să explice la modul - raţional (logic, legic, conform unor teorii) de ce aceşti oameni fac ceea ce fac.

Astfel putem afla despre aceşti oameni:

• relaţiile dintre ei, comunitatea lor, cultura lor, raporturile cu instituţii, autorităţi sau trecători,
• relaţiile de vârstă, de gen, ierarhice, de putere, de apartenenţă la un anumit grup - care există între ei; modul în care sunt construite, semnificaţia şi urmările acestor relaţii,
• modul în care îşi fabrică obiectele şi îmbrăcămintele, modul în care îşi repertoriază şi repetă ritualurile şi dansurile şi referinţele pe care le conferă acestora în cultura “etnică” din care provin şi cultura urbană în cadrul căreia le performează,
• modalităţile, strategiile pe care le urmează pentru a performa într-un asemenea fel, într-un asemenea loc, şi conform condiţiilor şi intereselor la care se supun,
• interesele politice (identitare ale grupului etnic, de afirmare şi câştigare a unor drepturi, de protest faţă de autorităţi) pe care le urmăresc,
• interesele economice pe care le urmăresc (de câştig din plata directă a unei arte stradale tip "etno", din vânzarea unor produse “specifice” grupului etnic, de atracţie pentru turiştii care vizitează oraşul Ciudad de Mexico);
• modul în care sunt manipulaţi de către autorităţi (posibilitatea ca acestea să îi considere drept imagine naţională a "culturii mexicane", potrivită pentru a se exprima în centrul capitalei; posibilitatea ca acestea să îi folosescă ca punct de atracţie pentru turiştii care caută "folclor mexican" sau "autenticul civilizaţiei maya"; posibilitatea ca aceştia să-i folosească pentru a indica faptul că drepturile şi cultura grupurilor etnice sunt preţuite şi promovate);
• modul în care sunt interperlaţi de către trecători (posibilitatea ca aceştia să îi admonesteze, să dorească să se fotografieze cu ei, să le sugereze noi modalităţi de exprimare şi utilizarea unor noi obiecte, idei, acţiuni…);

Perspectiva antropologică este şi o perspectivă critică asupra culturii şi lumii sociale. Descrierile culturale, proiectele sociale sau programele de ameliorare a vieţii şi a umanităţii au dat adesea greş în istorie tocmai pentru că le-a lipsit o perspectivă antropologică.

• care să le echilibreze la condiţiile reale de viaţă, de comportament, de aşteptări, de valori, de posibilităţi etc. ale unui anumit grup uman (ex: programe de dezvoltare regională, politici sociale etc.)
• care să parcurgă o critică aplicată şi să evalueze dimensiunile lor ideologice (naţionaliste, totalitariste, patriarhaliste, colonialiste, capitaliste, comuniste, ecologiste, pacifiste, liberaliste, feministe, progresiste etc.)
• care să le indice gradul de utopie, de inaderenţă la realitatea umană a unor asemenea proiecte (ex: tradiţionalismul, paseismul, insula fericiţilor, rasismul, eugenia, clonarea etc.)

În fine, perspectiva antropologică:

• implică o privire holistică (sunt urmărite toate aspectele care interesează o temă, precum s-a exemplificat mai sus);
• implică o privire comparativă (aceste aspecte şi tema în sine comportă comparaţii cu alte aspecte şi teme din alte regiuni, alte timpuri, respectiv având alte condiţii de existenţă); şi
• implică o analiză de profunzime (nu se mulţumeşte cu constatarea, exemplificarea sau clasificarea unui fenomen ci caută să-i descopere motivaţiile şi sensurile manifestării sale).