Anu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Anu era considerat stăpânul cerului în mitologia asiro-babiloniană, având în acelaşi timp şi toată puterea pe Pământ. Locuia în empireu (sfera cerească cea mai îndepartată de Pământ, locuinţă a divinităţilor superioare), loc unde ii primea pe ceilalţi zei la sfat. În mitologia akkadiană este zeul suprem şi iniţiator atropogenic. În variantă hurrită este prezentat ca zeu tânăr şi creator al vânturilor, uzurpând tronul tatălui său Alalu. Este muşcat de fiul său Kumarbi, care îi ia toată puterea. Iar după aceasta zboară definitiv în adâncul cerului, devenind deus otiosus. Deşi este socotit tatăl tuturor zeilor, totuşi Anu se trage dintr-o pereche mai veche Anşar (care simboliza totalitatea lucrurilor cereşti) şi Kaşir (care simboliza totalitatea lucrurilor pământeşti). Aceştia, la rândul lor, se trag dintr-o pereche şi mai veche: Lahmu şi Lahamu. Abia aceştia ies dintr-o pereche iniţiala: Apsu(apa care încojură pământul) şi Tiamat(marea propriu-zisă). Împreună cu Enlil şi Ea a format prima triadă a panteonului babilonian. Iar impreună cu zeiţa Ishtar a fost zeul protector special al cetăţilor Uruk şi Erech.
[modifică] Referinţe
- „Enuma Eliş”
- „Gândirea asiro-babiloniană în texte”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1975
- „Civilizaţia asiro-babiloniană”, Walter Krauss, Editura Prietenii Cărţii, 1996
- „Dicţionar de mitologie generală”, Victor Kernbach, Editura Albatros, Bucureşţi, 1995
