Camil Petrescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Camil Petrescu a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie şi poet. El pune capăt romanului tradiţional şi rămâne în literatura noastră în special ca iniţiator al romanului modern.

Camil Petrescu

Cuprins

1 Biografie
2 Opera literară
3 Aprecieri critice
- 3.1 Nicolae Manolescu

[modifică] Biografie

S-a născut la Bucureşti, la 22 aprilie 1894. Este fiul lui Camil Petrescu (mort, se pare, înainte de naşterea scriitorului) şi al Anei Cheler. A fost crescut de familia subcomisarului de poliţie Tudor Popescu, din mahalaua Obor. După gimnaziu, continuă studiile la Colegiul "Sfântul Sava" şi la Liceul "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti, iar din 1913 urmează cursurile Facultăţii de Filozofie şi Litere de la Universitatea Bucureşti.

Debutează în revista Facla (1914), cu articolul Femeile şi fetele de azi, sub pseudonimul Raul D.

Între 1916 - 1918 participă ca ofiţer la primul război mondial, iar experienţa trăită acum se regăseşte în romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930).

Încă din 1920 participă la şedinţele cenaclului Sburătorul condus de Eugen Lovinescu, iar în revista omonimă publică primele poezii.

Debutul editorial se petrece cu un volum de Versuri. Idee. Ciclul morţii în 1923.

În 1939 este numit directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, iar din 1948 este ales membru al Academiei Române.

Moare la 14 mai 1957, la Bucureşti.

[modifică] Opera literară

Crezul literar al lui Camil Petrescu este exprimat în mod sugestiv în volumul de Versuri. Ideea. Ciclul morţii, care are ca moto: Jocul ideilor e jocul ielelor:

Dar eu,

Eu am văzut idei...

(...)

Eu sunt dintre acei

Cu ochi halucinaţi şi mistuiţi lăuntric,

Cu sufletul mărit

Căci am văzut idei.

[modifică] Concepte estetice

Autenticitatea este esenţa noului în creaţia literară a lui Camil Petrescu, a cărui aspiraţie către autenticitate conferă originalitate poeziei, vitalitate teatrului şi "momente autentice de simţire" în roman. Autenticitatea este ilustrarea realităţii prin propria conştiinţă, scriitorul însuşi mărturisea: "Singura realitate pe care o pot povesti este realitatea conştiinţei mele, conţinutul meu psihologic".
Substanţialitatea (substanţialismul) este concepţia conform căreia literatura trebuie să reflecte esenţa concretă a vieţii: iubirea, gelozia, mândria rănităm orgoliul umilit, cunoaşterea, dreptatea, adevărul, demnitatea, acele categorii morale absolute.
Sincronizarea în concepţia lui Camil Petrescu este armonizarea desăvârşită a literaturii cu filozofia şi psihologia epocii, întrucât actul de creaţie este un act de cunoaştere, de descoperire şi nu de invenţie: "Nu putem cunoaşte absolut nimic, decât răsfrângându-ne în noi înşine".
Luciditatea este trăsătura dominantă a personajelor lui Camil Petrescu, intelectuali analitici şi autointrospectivi, hipersensibili, intransigenţi şi inflexibili moral. Luciditatea "nu omoară voluptatea reală, ci o sporeşte".
Naraţiunea la persoana I foloseşte timpul subiectiv, care aduce în prezent gânduri, îndoieli, fapte trecute, totul fiind subordonat memoriei involuntare; romanul înseamnă, aşadar, experienţă interioară: "Să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simţurile mele, ceea ce gândesc eu, ... din mine însumi nu pot ieşi (...), eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi".
Relativismul reiese din multitudinea punctelor de vedere în jurul aceluiaşi obiect, aceluiaşi concept, aceleiaşi norme morale.
Anticalofilismul (împotriva scrisului frumos) este o adevărată bătălie estetică pe care o duce scriitorul care susţine formula literară a jurnalului, a confesiunii, ce se notează precis, exact, "ca într-un proces verbal".

[modifică] Teme şi motive

Războiul - ca experienţă de viaţă trăită, o experienţă decisivă a intelectualului, războiul ca iminenţă a morţii este tragic şi absurd.

Reprezentant: Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

Introspecţia psihologică se regăseşte în majoritatea operelor sale, prin observarea vieţii interioare, prin analiză psihologică a conştiinţei personajelor.

Reprezentant: Patul lui Procust

Intelectualul - cu dramele lui de conştiinţă - este prezent într-un cadru de existenţă obiectiv-socială, dominat de setea de absolut.
Operele sunt structurate pe o pasiune sau un sentiment, ele fiind adevărate "monografii ale unor idei".

[modifică] Personajele

Născute din frământări, scepticism, tensiune intelectuală, etică umană, eroii lui Camil Petrescu sunt în căutare de certitudini pentru un sentiment puternic ("singura existenţă reală e aceea a conştiinţei").
Hipersensibile, amplificând semnificaţia unui gest, a unei priviri, a unui cuvânt până la proporţiile unei catastrofe.
Inadaptate superior, intelectuali intransigenţi într-o luptă continuă cu ordinea socială, afacerismul, politicianismul, mondenitatea (nefiind în nici un fel "geniul neînţeles" eminescian).
Intelectuali lucizi, ei trăiesc pe drama inflexibilităţii conştiinţei, a pasiunii analizate cu luciditatE: "Câtă luciditate atâta conştiinţă, câtă conştiinţă atâta pasiune şi deci atâta dramă."
Sunt încătuşaţi ai absolutului, spirite absolutizante, intelectuali ce trăiesc drame de conştiinţă, fiind însetaţi de absolut.
Eroii lui Camil Petrescu sunt învinşi de propriul lor ideal, trăiesc drama destinului tragic, singurul supravieţuitor fiind Ştefan Gheorghidiu.
Semnificaţia titlurilor reflectă starea interioară a personajelor, sugerând esenţa dramatică a conştiinţei, a aspiraţiei spre absolut.
Autorul se identifică cu personajul principal (naraţiunea la persoana I) şi, deseori, replicile altor personaje exprimă concepţia şi opiniile lui Camil Petrescu.

[modifică] Stilul anticalofil

Formule estetice moderne, prin interesul pentru stările difuze ale eroilor, de exaltare a trăirilor sondare până în zonele cele mai adânci ale subconştientului.
Desăvârşit echilibru şi simetrie a compoziţiei.
Maniera proustiană a fluxului memoriei, conştiinţa selecţionând aceste fapte care vor duce la opţiunea finală.
Monologul interior, ca mod de exprimare a trăirilor lăuntrice, de reflectare asupra existenţei lui individuale (afectul şi intelectul sunt într-o luptă permanentă).
Limbajul este remarcabil prin imaginile intelectuale.
Figurile de stil se rezumă la comparaţii şi epitete, dar "fără ortografie, fără compoziţie, fără stil şi chiar fără caligrafie".
Scriitorul consideră scrisul ca pe un act de eliberare existenţială, prin care spiritul se descoperă şi se mărturiseşte: "Un roman de adâncire a sentimentelor metafizice se lucrează cu atenţia şi răbdarea unui covor de preţ." (Camil Petrescu - Teze şi antiteze).