Hannibal
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Hannibal (247 î.Hr. - 183 î.Hr.) a fost om de stat şi general cartaginez, considerat unul dintre cei mai străluciţi comandanţi militari din istorie şi unul dintre cei mai mari duşmani ai Republicii Romane.
Cuprins |
[modifică] Cariera timpurie
S-a născut în nordul Africii şi a fost fiul lui Hamilcar Barcas. (Barcas era o poreclă care însemna Fulgerul, având în vedere slabiciunea lui pentru atacurile rapide). Din anul 237 î. Hr. îşi însoţeşte tatăl în Spania; participă alături de acesta, apoi după moartea lui din 229 î.Hr., alături de Hasdrubal, la construirea imperiului colonial punic din Hispania. Potrivit legendei, la vârsta de 9 ani, Hannibal (Graţia lui Baal) este pus de tatăl său, neconsolat de înfrângerea suferită de Cartagina în primul război punic, să jure ură veşnică romanilor.
La moartea lui Hasdrubal, forţele cartagineze din Spania îl aleg, în 224 î.Hr. pe Hannibal în calitate de comandant suprem. A perfecţionat sistemul de cooperare în luptă între cavalerie şi Şinfanterie, a dovedit în practică importanţa unui sistem eficient de recunoaştere şi transmitere a informaţiilor, rolul unei ofensive hotărâte. Starteg şi tactician genial, bun organizator, conducător care a reuşit să insufle, prin calităţile şi exemplul personal, armatelor de mercenari comandate o încredere absolută. Diplomat clarvăzător şi om politic lucid, Hannibal a fost considerat de către romani drept duşmanul lor cel mai aprig din întreaga istorie.
El rămâne cea mai strălucită personalitate a existenţei de peste jumătate de mileniu a Cartaginei. Istoricul roman Titus Livius îl descrie în opera sa Ab urbe condita (De la întemeierea Romei): "...nicicând n-a fost pe lume un om mai bine înzestrat cu însuşiri atât de felurite - şi de a asculta şi de a porunci. Când înfrunta primejdiile, Hannibal era cel mai cutezător dintre toţi, iar în toiul pericolelor dovedea cea mai mare chibzuinţă. Nu-i isovea trupul nici un fel de trudă (...) Hannibal era deopotrivă de răbdător şi la frig şi la arşiţă, cumpătat la mâncare şi băutură, după care nu jinduia niciodată (...) Mulţi l-au văzut adesea pe Hannibal odihnindu-se pe pământul gol, acoperit numai cu o mantie soldăţească, în mijlocul străjerilor la posturile de veghe (...) În luptă pornea cel dintâi şi ieşea din încăierare cel din urmă."
Cucerirea în 219 î.Hr., după un asediu de 8 luni, a oraşului iberic Saguntum, în pofida protestelor Romei, şi traversarea fluviului Ebru, în vederea supunerii întregii peninsule, au ca urmare declaraţia de război romană adresată Cartaginei. Această declaraţie de război a dus la izbucnirea celui de-al doilea război punic.
[modifică] Al doilea război punic (218—202 î.Hr.)
Hannibal străbate în august 218 î.Hr., cu o armată de 50.000 de pedeştri, 9.000 de cavaleri şi 37 de elefanţi, Munţii Pirinei, forţează trecerea râului Rhôn în Gallia şi dejoacă toate tentativele romane de a-i bara drumul. În toamna anului 218, traversează în numai 15 zile, dar cu pierderi grele, culmile înzăpezite ale Alpilor, pătrunzând în octombrie 218, cu cei 26.000 de soldaţi care i-au mai rămas, în Câmpia Padului, în nordul Italiei.
Rapiditatea şi insolitul manevrelor lui Hannibal au zădărnicit planurile romane care urmăreau concentrarea a două armate, una în Sicilia, pentru a debarca în Africa de Nord, şi alta la Pisa, pentru a trece în Spania. Cea de-a treia armată, alcătuită în grabă, a încercat zadarnic să-l împiedice pe Hannibal să traverseze Rhônul şi să pătrundă în Peninsula Italică.
[modifică] Bătălii
În încercarea de a-şi găsi aliaţi, face curte oraşelor greceşti din Italia. Celţii, plini de ură împotriva Romei, care tocmai îi alungase din Italia de Nord, i-au facilitat armatei lui Hannibal trecerea. Îşi completează armata cu ajutorul triburilor din sudul Italiei şi după ce înfrânge în noiembrie 218 î.Hr pe râul Ticinus armata consulului Publius Cornelius Scipio (tatăl lui Scipio Africanul), în decembrie, înfrânge armata consulului T.Sempronius Longus pe râul Trebia. Urmărind în primul rând distrugerea hegemoniei Romei în Italia prin desprinderea aliaţilor ei, Hannibal se va prezenta acestora drept eliberator al populaţiilor şi cetăţilor italice de sub jugul roman.
În martie 217 î.Hr. traversează Apeninii şi pătrunde în Etruria. În timpul acestor evenimente îşi pierde un ochi. Pe malul nordic al Lacului Trasimene, Hannibal surprinde şi nimiceşte, în iunie 217, armata consulului Caius Flaminius, care cade în luptă alături de alţi 15.000 de soldaţi faţă de numai 1.500 de soldaţi pierduţi ai lui Hannibal.
Dictatorul roman Fabius Maximus este numit la scurt timp şi Cunctator (Zăbavnicul) pentru tactica sa de a evita o luptă deschisă cu armata cartagineză. Politica de temporizare promovată timp de şase luni de dictator, devastările punice din Italia centrală şi meridională îi determină pe cei doi consuli nou aleşi, Lucius Aemilius Paullus şi Gaius Terentius Varro, să angajeze în august 216 î.Hr., la Cannae, în Apulia, o nouă confruntare deschisă cu Hannibal.
Slăbind centrul şi oferind atacului roman iluzia unei victorii uşoare, Hannibal reuşeşte, graţie solidităţii flancurilor şi a manevrei de învăluire a cavaleriei, să obţină completa încercuire a armatei romane, care era dublă ca efectiv. Pe câmpul de luptă rămân între 50.000 - 60.000 de soldaţi romani morţi, cea mai gravă înfrângere militară din istoria Romei republicane. Această bătălie a devenit model al bătăliei de învăluire în istoria artei militare.
În urma acestei victorii, după ce Roma refuză orice tratative de pace, Hannibal pătrunde în Campania, raliindu-şi triburile samniţilor şi Capua, cel mai strălucit oraş al regiunii. Alte numeroase populaţii italice şi oraşe precum Nola, Neapolis şi Cumae, rămân fidele alianţei romane. În 215 î.Hr. Cumae rezistă atacului cartaginez, în schimb oraşele greceşti din sudul Italiei - Locri şi Crotona - îşi deschid porţile în faţa lui Hannibal. Victoria de la Cannae este urmată de o serie de succese diplomatice de răsunet. Filip al V-lea al Macedoniei încheie o alianţă cu Hannibal declarând război Romei. Siracuza trece în tabăra anti-romană. Tarentul, urmat de Metapont şi de Thurioi, se alătură, în anii 213-212, punilor. Din 212-211 însă, balanţa de forţe începe să se încline lent, dar inexorabil, în favoarea Romei.
[modifică] Impas
În pofida superiorităţii lui Hannibal pe câmpul de luptă, depărtarea de bazele de aprovizionare din Africa de Nord şi Spania, dominaţia maritimă romană, tenacitatea şi puterea de rezistenţă latină au măcinat treptat forţele cartagineze de pe pământul italic. Hannibal a subapreciat sistemul hegemioniei italice. În anul 212 î.Hr. Siracuza este cucerită de romani, iar diversiunea de mare anvergură a lui Hannibal din 211 î.Hr., când apare sub zidurile Romei (Hannibal ad portas), nu îi poate obiga pe romani să ridice asediul oraşului Capua, care este cucerit şi aspru pedepsit.
"Ştii să învingi, dar nu ştii să profiţi de victorie!" - acesta este reproşul pe care i l-a adresat fratele său lui Hannibal pentru că şi-a lăsat armata să lâncezească în luxul din Capua, în loc să atace Roma imediat după victoria de la Cannae.
[modifică] Sfârşitul războiului
Printr-o abilă diplomaţie, Roma reuşeşte să găsească, în Liga Etoliană şi Pergam, aliaţi fideli în primul război macedonean (215 î.Hr. - 205 î.Hr.), obligându-l pe Filip al V-lea să se consacre, în excusivitate, operaţiunilor militare din Grecia. În anul 210 î.Hr., un nou general roman, în vârstă de numai 25 de ani, este numit comandant suprem al forţelor din Spania, eliminând până în 206 î.Hr. orice rezistenţă punică în Peninsulă. Istoriografia romană a făcut din Scipio Africanul contraponderea ideală a comandantului cartaginez. Tot mai izolat pe pământul italic, Hannibal apelează la ajutorul fratelui său Hasdrubal. Acesta, cu ultima mare oaste punică din Hispania, reface drumul lui Hannibal dar, ajuns în Italia centrală, este surprins de forţele celor doi consuli - Marcus Livius Salinator şi Gaius Claudius Nero - la râul Metaurus, pierzând în bătălie întreaga armată şi propria-i viaţă (207 î.Hr.).
Redus la defensivă în sudul Italiei, Hannibal este rechemat în 203 î.Hr. în Africa, după victoriile repurtate aici de Scipio Africanul. La capătul a 16 ani de lupte, Hannibal părăseşte neînfrânt pământul Italiei. La Zama însă, în Tunisia, în ultima bătălie a celui de-al doilea război punic (202 î.Hr.) Hannibal este înfrânt de Scipio, Cartagina semnând, în anul următor, tratatul de pace.
[modifică] Exilul şi moartea
Hannibal schiţează un program de reforme economice, fiscale, constituţionale, vizând refacerea puterii cartagineze, dar animozitatea oligarhiei şi presiunile Romei îl obligă în 195 î.Hr. să se refugieze la curtea lui Antiochos al III-lea, suveranul Regatului Seleucid, unde încurajează ostilitatea împotriva romanilor.
La începutul războiului lui Antiochos al III-lea împotriva Romei (192 î.Hr.), Hannibal susţine, fără succes, ideea purtării luptelor pe solul italic. După înfrângerea seleucidă de la Magnesia (190 î.Hr.), după o serie de pelegrinări, Hannibal se refugiază la curtea regelui Bitiniei, Prusias I. Conduce flota acestuia la victoria în războiul împotriva Pergamului (184 î.Hr.) dar, după înfrângerea Bitiniei, pentru a nu cădea în mâinile romanilor, care ceruseră predarea lui, se sinucide la Libyssa, în 183 î.Hr. Moare în acelaşi an ca şi rivalul său Scipio Africanul.
[modifică] Lista bătăliilor
| Al Doilea Război Punic |
|---|
| Ticinus – Trebia – Lacul Trasimene – Cannae – Nola, I – Nola, II – Nola, III – Capua, I – Silarus – Herdonia, I – Upper Baetis – Capua, II – Herdonia, II – Numistro – Asculum – Baecula – Grumentum – Metaurus – Ilipa – Crotona – Bagbrades – Zama |
- 218 î.Hr.
- Bătălia de la Ticinus - Hannibal învinge romanii conduşi de Publius Cornelius Scipio.
- Bătălia de la Trebia - Hannibal învinge romanii conduşi de Titus Sempronius Longus.
- 217 î.Hr.
- Bătălia de la Lacul Trasimene - Într-o ambuscadă, Hannibal distruge armata romană a lui Gaius Flaminius, care este ucis.
- 216 î.Hr.
- Bătălia de la Cannae - Hannibal distruge armata romană condusă de Lucius Aemilius Paullus şi de Gaius Terentius Varro în ceea ce este considerată una dintre cele mai mari capodopere ale artei tactice militare
- Prima bătălie de la Nola - Generalul roman Marcus Claudius Marcellus ţine piept unui atac al lui Hannibal.
- 215 î.Hr.
- A doua bătălie de la Nola - Marcellus respinge din nou un atac al lui Hannibal.
- 214 î.Hr.
- A treia bătălie de la Nola - Marcellus luptă într-o bătălie indecisă cu Hannibal.
- 212 î.Hr.
- Prima bătălie de la Capua - Hannibal învinge consulii Q. Fulvius Flaccus şi Appius Claudius
- Bătălia de la Silarus - Hannibal distruge armata romanăa praetorului M. Centenius Penula.
- Prima bătălie de la Herdonia - Hannibal distruge armata romană a praetorului Gnaeus Fulvius.
- A doua bătălie de la Capua
- 210 î.Hr.
- A doua bătălie de la Herdonia - Hannibal distruge armata romană condusă de Fulvius Centumalus, care este ucis
- Bătălia de la Numistro - Hannibal îl învinge pe Marcellus
- Bătălia de la Asculum - Bătălie indecisă între Hannibal şi Marcellus
- 207 î.Hr.
- Bătălia de la Grumentum - Generalul roman Gaius Claudius Nero luptă într-o bătălie indecisă cu Hannibal
- 204 î.Hr.
- Bătălia de la Crotona - Hannibal luptă împotriva generalului roman Sempronius în sudul Italiei.
- 202 î.Hr.
- Bătălia de la Zama (19 octombrie) - Scipio Africanul îl învinge decisiv pe Hannibal în Africa de Nord, sfârşind al doilea război punic
[modifică] Hannibal în filme
| An | Film | Note |
| 2006 | Hannibal | Protagonist Vin Diesel |
| 2004 | The Phantom of the Opera | |
| 2005 | The True Story of Hannibal | Documentar britanic |
| 2001 | Hannibal: The Man Who Hated Rome | Documentar britanic |
| 1997 | The Great Battles of Hannibal | Documentar britanic |
| 1960 | Annibale | Italian; Protagonist Victor Mature |
| 1955 | Jupiter's Darling | Britanic; Protagonist Howard Keel |
| 1939 | Scipio Africanus - the Defeat of Hannibal (Scipione l'africano) | Italian |
| 1914 | Cabiria | Italian |
[modifică] Vezi şi
- Scipio Africanul
- Republica Romană
- Roma antică
- Războaiele punice
