Honda F1
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
|
| Numele oficial | Honda F1 Racing Team |
|---|---|
| Sediu | Brackley, Marea Britanie |
| Manager | Nick Fry |
| Director Tehnic | Shuhei Nakamoto |
| Piloţi | 7. Jenson Button 8. Rubens Barrichello |
| Piloţi de teste | Christian Klien James Rossiter |
| Şasiu | Honda RA107 |
| Motor | Honda RA807E |
| Pneuri | Bridgestone |
| Debut | Germania 1964 |
| Starturi | 53 |
| Titluri la constructori | 0 |
| Titluri la piloţi | 0 |
| Victorii | 3 |
| Pole positions | 2 |
| Tururi rapide | 3 |
| Puncte | {{{Puncte}}} |
| Loc sezonul trecut | 4 (2006) |
Honda F1 Racing Team este o echipă de Formula 1, înscrisă în campionat pentru a participa în sezonul 2007 cu piloţii Jenson Button şi Rubens Barrichello.
Când Soichiro Honda a luat decizia de a începe fabricarea de automobile, debutul in Formula 1 devenea doar o chestiune de timp. Numai pe circuitele de Mare Premiu, Honda putea să dovedească tuturor valoarea automobilelor şi motoarelor sale.
Aplicând cu stricteţe principiile companiei sale, Soichiro Honda a folosit Formula 1 nu doar ca şi suport publicitar dar şi ca şcoală pentru tinerii săi ingineri. Proaspăt recrutaţi de pe băncile universitaţilor, aceştia erau trimişi direct pe circuitele lumii unde puteau să îşi puna în practică cunoştiinţele teoretice si de asemenea să le aprofundeze pe cele practice.
Participarea Honda în cursele de Formula 1 poate fi împarţită în patru perioade distincte: Prima între 1964 şi 1968 când participarea a fost 100%, Honda construind şasiul, motorul şi avand propria sa echipa de ingineri si mecanici, a doua între 1983 şi 1992 când a furnizat doar motoare echipelor Spirit, Williams, Lotus, McLaren si Tyrrell, a treia între 2000 şi 2005 când a furnizat motoare echipelor BAR şi Jordan şi în fine a patra perioadă începută în 2006 care continuă şi astăzi când concurează din nou cu propria echipă în campionatul mondial.
Cuprins |
[modifică] 1964 - 1968: Prima echipă japoneză din Formula 1
Primul proiect Honda care prevedea participarea în campionatul mondial de Formula 1 a fost demarat in 1963 odată cu concepţia motorului RA270E, un V12 aspirat de 1500 cmc la care s-a alăturat un şasiu tubular construit din oţel. Iniţial şasiul nu a fost construit decât pentru testarea motorului, pentru că Honda dorea o prezenţă în Formula 1 doar ca şi furnizor de motoare, încheind astfel un contract cu Lotus, cea mai in formă echipă a momentului respectiv.
Când, în februarie 1964, Lotus a renunţat la contractul cu Honda, pentru japonezi era clar că doar printr-o echipă proprie puteau accede în cursele de Mare Premiu. Provocarea devenea astfel cu atât mai mare.
Debutul a avut loc pe celebrul circuit de 22 kilometri de la Nurburgring, in Marele Premiu al Germaniei din luna august 1964. La volanul primei maşini Honda de Formula 1 era Ronnie Bucknum, un american fără nume în Formula 1. Honda stătea înca în expectativă şi era pregatită să arunce vina pe umerii lui Bucknum în cazul unui insucces, culegând însă laurii în caz de succes. Naţionalitatea lui Bucknum nu era nici ea de neglijat pentru că Honda dorea să îşi facă reclamă în SUA, cea mai mare piaţa auto din lume, acolo unde dorea să pătrundă cu automobilele proprii.
Cu ocazia cursei din Germania, Honda devenea şi primul constructor de Formula 1 care decide să monteze motorul transversal, în partea din spate a şasiului. În cursă Bucknum a avut o evoluţie foarte bună, rulând tot timpul in primii zece piloţi, până în momentul abandonului cauzat de problemele la suspensii. A doua cursă a fost cea de la Monza pe un circuit foarte rapid, unde motorul Honda, foarte puternic, s-a simţit in largul său. În ciuda lipsei de experienţă a pilotului şi a echipei, monopostul rula pe locul al cincilea în momentul abandonului cauzat de supraîncălzirea motorului şi de defecţiuni la sistemul de frânare. Ultima reprezentaţie a anului a fost chiar Marele Premiu al SUA, dar Honda nu a făcut decât să consemneze un nou abandon.
Cele trei curse din 1964 au fost un mijloc excelent pentru noua echipă de a invăţa ce inseamna Formula 1. Japonezii promiteau să revină şi în sezonul urmator, de aceasta dată cu lecţiile mult mai bine pregătite.
Honda pregătea deja motorul RA271E pentru sezonul 1965, care era o evoluţie foarte avansată a propulsorului folosit în anul precedent. Conştienţi ca în Formula 1 puterea este foarte importantă, Honda miza pe cartea cailor putere, astfel ca RA271 dezvolta 230 CP, o putere cu zece procente mai mare decat a oricărui alt motor din campionatul acelor vremuri. În plus, în echipa este cooptat Richie Ginther, un pilot mult mai experimentat, în cel de-al doilea monopost. Cuplul Ginther - Bucknum devine astfel singurul cuplu american care a concurat vreodata în intrecerile de Formula 1.
Pe pistă lucrurile deveneau din ce in ce mai pozitive: Ginther aduce primul punct obţinut de Honda în Formula 1, odată cu clasarea pe locul al şaselea din Marele Premiu al Belgiei, iar în cursele din Marea Britanie si Olanda s-a aflat la conducere. Totul avea sa culmineze cu victoria lui Ginther din Marele Premiu al Mexicului, ultima cursă a sezonului 1965, când Ronnie Bucknum a sosit şi el în puncte, al cincilea.
FIA a decis să schimbe la finalul anului regulamentul tehnic, punând capăt motoarelor de 1500 cmc, dublând capacitatea propulsoarelor. Pentru Honda avea să înceapă astfel o noua aventură. După ce s-a luat în discuţie producerea a doua tipuri de motoare - un V12 şi un V16, în cele din urmă s-a mers pe varianta V12, cea care avea să se dovedească în final mult mai bună şi cu un potenţial mai ridicat.
Rezultatele obţinute în 1966 au fost şi ele foarte bune. Întreaga lume a Formulei 1 respecta de-acum echipa japoneză, aceeaşi pe care o luase în glumă în urmă cu doi ani, iar vânzările de automobile erau în creştere în toate ţările lumii. Cea mai buna performanţa a anului a fost obţinută de Richie Ginther, locul secund de la Monza, graţie motorului său care era foarte puternic.
În 1967 Honda decide să participe din nou cu un singur monopost, de această dată sarcina pilotajului revenindu-i lui John Surtess, campionul Formulei 1 din 1964. Şi din nou Honda a fost foarte competitivă la Monza, acolo unde Surtess a caştigat cu un avans de doar două zecimi de secundă în faţa lui Jim Clark şi Jack Brabham, după una dintre cele mai frumoase bătălii din istoria F1.
Rezultatele din 1967 au fost fără îndoială cele mai bune obţinute de Honda în prima lor perioadă în Formula 1, la finalul sezonului clasându-se pe locul al patrulea în campionatul constructorilor în ciuda faptului că a rulat doar un singur monopost.
În 1968 s-a continuat aventura alături de Surtess. Honda venea cu propulsorul RA301, unul şi mai puternic decât cel din sezonul precedent, dorind să câştige cât mai multe curse. Ruperea suspensiei avea să îl facă pe Surtess să piardă victoria din Belgia în ultimele tururi ale cursei.
Deşi în vara lui 1968 inginerii Honda au demarat deja lucrul pentru noul motor ce urma să fie folosit in 1969, un V8, conducerea firmei a anunţat părăsirea temporară a curselor de Formula 1, considerând că deja şi-au facut un nume între constructorii de automobile, dorind să aloce toate resursele disponibile pentru alte provocări.
[modifică] 1983 - 1992: Honda are Formula 1 la picioare
În 1982, Honda a decis să revină în Formula 1, acolo unde a găsit un campionat complet schimbat. Motoarele V12 de 3000 cmc folosite în urma cu un deceniu şi jumătate era de-acum doar piese de muzeu. Formula 1 trăia în plină epocă de dezvoltare a motoarelor turbo, fiind clar ca doar proiectarea unui astfel de motor avea sa aduca succesul.
Sub conducerea lui Nobuhiko Kawamoto, un întreg departament avea să fie recreeat. Primul lucru a fost căutarea unui partener care să construiască şasiurile. Honda avusese în anii precedenţi o relaţie excelentă în Formula 2 cu Ralt, producătorul de şasiuri britanic patronat de Ron Tauranac, fostul director tehnic şi coproprietar al echipei Brabham în anii '60. Ralt nu construise însa niciodată un şasiu de Formula 1, dar Honda era din nou pregatită de aceeaşi politică ca şi în 1963 când urma să arunce pe umerii partenerului eventualul insucces. Cum Ron Tauranac a refuzat să se alieze cu Honda şi în Formula 1, Kawamoto a găsit o noua echipă in Spirit, care evoluau şi ei pe atunci în Formula 2 cu un real succes.
Spirit a transformat în graba un şasiu de Formula 2 într-un de Formula 1, căruia i-a montat motorul RA163E, un V6, primul turbo propulsor construit de Honda. Primul test a avut loc in noiembrie 1982, pilotul fiind Stefan Johansson, iar redebutul Honda în Formula 1 s-a consemnat în 1983.
Deşi Honda facea presiuni ca Spirit să investească tot mai multe resurse în construcţia de sasiuri, fluxurile financiare limitate ale partenerilor britanici au făcut ca aceste presiuni să nu îşi găsească nici un rezultat. În acest fel alianţa cu Spirit se rupe, iar în vara lui 1983 este anunţat un nou parteneriat, de această dată cu Williams, una dintre echipele de top din Formula 1.
Keke Rosberg şi Jacques Laffite au fost piloţii care au pilotat primul Williams echipat cu motor Honda. Era începutul unei colaborări fructuoase, extinsă pe parcursul a patru sezoane şi care s-a încheiat cu două titluri mondiale în campionatul constructorilor şi unul in cel al piloţilor.
Ca si anii '60, motorul Honda era cel mai puternic de pe grila de start a curselor. Keke Rosberg şi Jacques Laffite au simţit aceasta pe pielea lor pentru că de cele mai multe ori motorul ceda tocmai din cauza puterii care ajunsese la un moment dat la parametri necontrolabili, însă când motorul nu avea probleme nici un alt pilot nu le putea sta în cale. Rosberg avea să aducă noii alianţe victoria de la Dallas, Honda câştigând din nou o cursă de Formula 1 după o pauză de mai bine de şaptesprezece ani.
În 1985 locul lui Laffite este luat de Nigel Mansell. Acesta, împreuna cu Rosberg, exploatează la maxim potenţialul noului RA165E câştigând patru curse.
În 1986 avea să vină şi primul titlu mondial. Nelson Piquet este cooptat la Williams alături de Nigel Mansell, cei doi făcând un cuplu pur şi simplu irezistibil care avea să cucerească în final titlul constructorilor dar şi locurile doi si trei în campionatul piloţilor, Mansell pierzând titlul mondial din cauza unei pene de cauciuc în ultima cursă a sezonului. Motorul Honda devenea astfel pentru prima dată regele Formulei 1.
În 1987 se ia decizia furnizării de motoare şi unei a doua echipe. A fost imediat aleasă echipa Lotus, acolo unde evolua Ayrton Senna, unul dintre cei mai apreciaţi tineri piloţi ai acelor ani. Honda dorea de fapt să pună mâna pe Senna, considerând că împreună cu el putea să cucerească pentru totdeauna arena Formulei 1.
Parteneriatele cu Williams şi Lotus au fost imbatabile în acel an. Nelson Piquet a câştigat întrecerea piloţilor, acolo unde Nigel Mansell a terminat al doilea şi Ayrton Senna al treilea, iar Williams s-a impus la constructori. Propulsorul Honda folosit în acel an devenea şi primul motor din lume care trecea de graniţa celor 1000 CP. Acest propulsor a dat japonezilor şansa de a avea patru piloţi pe primele patru locuri ale unei curse de Formula 1, în Marele Premiu de la Silverstone unde a câştigat Nigel Mansell, Nelson Piquet a sosit al doilea, Ayrton Senna al treilea, iar Satoru Nakajima, colegul lui Senna de la Lotus, al patrulea.
În 1988 se semnează un nou parteneriat, de aceasta dată cu McLaren care obţine motoarele Honda în detrimentul Williams. Odată cu Honda, la McLaren ajunge şi Senna, "Honda's biggest son", după cum l-a descris Soichiro Honda. Sezonul avea să devină o afacere de familie între Ayrton Senna şi Alain Prost, al doilea pilot al echipei lui Ron Dennis. Motorul RA168E nu a avut nici un rival, iar rezultatele au vorbit de la sine: McLaren a câştigat cincisprezece din cele şaisprezece curse ale campionatului şi a acumulat 199 puncte. Ayrton Senna a câştigat tilul mondial al piloţilor. Cea mai mare acumulare reuşită de Honda cu motorul RA168E a fost consumul redus de carburant chiar dacă puterea ajungea la cote astronomice.
FIA decide să pună capăt motoarelor turbo începând cu sezonul 1989, astfel că Honda se afla în faţa unei noi provocări - construcţia unui motor asiprat cu o capacitate de 3500 cmc. Se alege varianta V10, una noua in Formula 1, Honda rămanând astfel în fruntea campionatului, deşi de această dată titlul piloţilor a fost câştigat de Alain Prost. Totuşi noile reglementări au produs schimbări majore de tactică, Honda renuntând să mai furnizeze motoare şi celor de la Lotus.
Ayrton Senna a câştigat al doilea său titlu mondial în 1990, când l-a avut coleg pe Gerhard Berger, adus de la Scuderia Ferrari să îl înlocuiască pe Alain Prost. Honda domina în continuare, alături de McLaren, întrecerea constructorilor.
În 1991 japonezii aveau să primească şi lovitura de gratie: Soichiro Honda decedează, astfel că Honda anunţă părăsirea curselor de Formula 1. Cum contractul cu McLaren specifica că acest lucru trebuia să se facă cu cel puţin un sezon înainte, Honda mai rămâne şi în 1992 când Ayrton Senna şi Gerhard Berger reuşesc să câştige cinci curse din cele saisprezece ale sezonului, victoria lui Berger de la Adelaide fiind ultima reuşită de japonezi în cea de-a doua lor perioadă în Formula 1. Titlurile din 1991 au fost ultimele cucerite de Honda în Formula 1.
[modifică] 2000 - 2005: A doua revenire
Considerând că părăsirea Formulei 1 în 1992 a fost o greşeală, în 1998 Honda începe, in mare secret, un nou proiect care prevedea revenirea. Dr. Harvey Postlethwaite, un inginer foarte versat, fost director tehnic la Scuderia Ferrari şi Tyrrell, este cooptat director tehnic, aceasta urmând să se ocupe şi de proiectarea şasiului, Honda dorind o revenire cu o echipă proprie, de uzină. Jos Verstappen a fost ales pilot de teste. Decesul lui Postlethwaite dă însă planurile peste cap. În cele din urmă se ia decizia de a se încheia o alianţa cu British American Racing, o echipa care debutase în acel an în Formula 1.
Al treilea debut Honda în Formula 1 s-a consemnat în Marele Premiu al Australiei din 2000 când Jacques Villeneuve a terminat al patrulea, iar Ricardo Zonta al şaselea. Perspectivele erau printre cele mai bune, deşi Honda avea sa constate încă de la început cât îi va fi de greu. În 2001 se încheie un parteneriat cu o doua echipă, Jordan, astfel că japonezii furnizau sub titlu gratuit motoare către două echipe de Formula 1. În 2001 Honda avea să urce prima dată de la revenirea în campionat pe podiumul unei curse, Jacques Villeneuve sosind al treilea în Spania şi Germania.
Schimbările majore care au avut loc la BAR la finalul anului 2001 ca şi renunţarea la acordul cu Jordan un an mai târziu, permite japonezilor să se concentreze asupra unui singur ţel: aceea de a recâştiga supremaţia în Formula 1.
Sezonul 2004 a fost unul foarte bun pentru Honda. Beneficiind şi de un monopost pe măsură, BAR şi Honda au urcat de unsprezece ori pe podium, de zece ori prin Jenson Button şi odată prin Takuma Sato. Evoluţiile constante ale celor doi au făcut ca la finalul sezonului, Honda să ocupe un binemeritat loc secund în campionatul constructorilor.
Deşi din punct de vedere strict sportiv sezonul 2005 a fost dezamagitor, Jenson Button fiind singurul pilot BAR Honda care a urcat pe podium în acel an - la Hockenheim şi Spa Francorchamps, din punct de vedere corporatist s-au produs schimbări semnificative: Astfel după ce în luna ianuarie Honda a cumpărat 45% din acţiunile echipei BAR, în octombrie le-a cumparat şi pe restul de 55%, devenind astfel acţionar unic şi a schimbat numele echipei în Honda F1 Racing Team.
[modifică] 2006: Honda câştigă din nou
Preluarea echipei BAR de către Honda a însemnat practic renaşterea echipei de Formula 1 a concernului japonez. la începutul anului Rubens Barrichello este cooptat în echipă în locul lui Takuma Sato, experinţa acestuia acumulată în anii petrecuţi la Ferrari fiind de foarte bun augur. Astfel sezonul a fost unul foarte bun, totul culminând cu victoria lui Jenson Button de la Hungaroring din Marele Premiu al Ungariei, Honda terminând anul pe locul al patrulea în campionatul constructorilor.
[modifică] Palmares în Formula 1
| Sezon | Piloţi | Şasiu | Motor | Puncte | Loc |
|---|---|---|---|---|---|
| 2006 |  Jenson Button (18 curse)
|
Honda RA106 | Honda RA806E V8 | 86 | 4 |
| 1968 | John Surtess (12 curse)
|
Honda RA301 | Honda RA271E 3.0 V12 | 14 | 6 |
| 1967 | John Surtess (9 curse) |
Honda RA273 | Honda RA271E 3.0 V12 | 20 | 4 |
| 1966 |  Richie Ginther (3 curse)
|
Honda RA273 | Honda RA271E 3.0 V12 | 20 | 4 |
| 1965 | Richie Ginther (8 curse)
|
Honda RA272 | Honda RA270E 1.5 V12 | 20 | 4 |
| 1964 | Ronnie Bucknum (6 curse) |
Honda RA271 | Honda RA270E 1.5 V12 | 20 | 4 |
[modifică] Stastica Honda în Formula 1
- Curse disputate: 306
- Victorii: 72
- Pole positions: 77
- Titluri mondiale la piloţi: 5 - Nelson Piquet (1987); Ayrton Senna (1988, 1990, 1991); Alain Prost (1989)
- Titluri mondiale la constructori: 6 - Williams (1986, 1987), McLaren (1988, 1989, 1990, 1991)
- Piloţii care au câştigat curse în Formula 1 folosind motoare Honda:
- Ayrton Senna (Lotus, McLaren) - 32 victorii
- Nigel Mansell (Williams) - 13 victorii
- Alain Prost (McLaren) - 11 victorii
- Nelson Piquet (Williams) - 7 victorii
- Gerhard Berger (McLaren) - 3 victorii
- Keke Rosberg (Williams) - 3 victorii
- Richie Ginther (Honda) - 1 victorie
- John Surtess (Honda) - 1 victorie
- Jenson Button (Honda) - 1 victorie
- Echipe care au câştigat curse în Formula 1 folosind motoare Honda:
Toate statisticile de mai sus sunt inclusiv ca şi furnizor de motoare
[modifică] Legături externe
- Honda Racing F1 Team (site oficial, multilingv)
[modifică] Referinţe
- Hondafan.ro
- memorii personale
| Echipe şi Piloţi ce vor participa în sezonul 2007 al Campionatului de Formula 1 | |||||
|---|---|---|---|---|---|
| McLaren | Renault | Ferrari | Honda | BMW Sauber | Toyota |
| 1 Alonso 2 nedecis |
3 Fisichella 4 Kovalainen |
5 Räikkönen 6 Massa |
7 Button 8 Barrichello |
9 Heidfeld 10 Kubica |
11 Schumacher 12 Trulli |
| Red Bull | Williams | Toro Rosso | Spyker | Super Aguri | |
| 14 Coulthard 15 Webber |
16 Rosberg 17 Wurz |
18 nedecis 19 nedecis |
20 Albers 19 nedecis |
22 Sato 23 Davidson |
|
