Imperialism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Caricatură care prezintă Imperiul Britanic ca pe o caracatiţă care înhaţă teritorii străine

Imperialismul este o politică de extindere a controlului autorităţii asupra unor entităţi străine, având ca scop lărgirea sau menţinerea unor imperii, atât prin cuceriri teritoriale cât şi prin metode indirecte precum controlul politic sau economic al altor ţări. Termenul este folosit pentru a descrie şi politica unei ţări de menţinere a controlului asupra unor colonii, indiferent dacă acea ţără se autodefineşte sau nu drept imperiu.

În măsura în care imperialismul arfi apreciat drept o poziţie intelectuală, aceasta ar implica credinţa că menţinerea sau cucerirea imperiilor este un lucru bun, combinat probabil cu presupunerea unei superiorităţi culturale sau de oricare alt fel al puterii imperiale. (Vezi şi Răspunderea omului alb).

În ultimii ani, s-a manifestat o tendinţă de criticare a imperialismului nu atât din punct de vedere economic sau politic, ci la nivel cultural, în mod particular fiind vorba de influenţa răspândirii globale a culturii americane (vezi şi Imperialism cultural). Despre această extindere a termenului există încă numeroase controverse, toate fiind mai mult sau mai puţin subiective şi aplicate selectiv (Coca-Cola fiind un exemplu al imperialismului, ceaiul negru neavând acelaşi statut).

[modifică] Etimologie

Termenul imperialism a apărut prima oară la mijlocul secolului al XIX-lea. Conform celor scrise în Oxford English Dictionary, cuvântul a fost prima oară folosit în 1858 pentru a descrie Pax Britannica. Rădăcinile sale pot fi căutate până la Dante Alighieri, care în lucrarea sa Monarchia descria o lume cu un singur centru politic, guvernată de raţionalism. Dante l-a influenţat puternic pe John Dee, care a folosit pentru prima oară termenul Imperiul Britanic la sfârşitul secolului al XVI-lea. Dee a fost folositor pentru crearea mediului intelectual şi ştiinţific prin care marinarii britanici, precum Humphrey Gilbert, Martin Frobisher şi Walter Raleigh, au putut crea temelia unui imperiu maritim.

În conformitate cu cele spuse de Oxford English Dictionary, în secolul al XIX-lea, termenul imperialismul britanic era folosit numai pentru a descrie politica Angliei. La scurtă vreme după aceea, termenul imperialism a fost folosit pentru a descrie retrospectiv politica Imperiului Roman.

În secolul al XX-lea, termenul a fost folosit pentru a descrie politica celor două superputeri: Uniunea Sovietică şi Statele Unite ale Americii, deşi acţiunile lor difereau puternic de cele caracteristice imperialismului din secolul al XIX-lea. Mai mult, înţelesul termenului a fost extins pentru a descrie orice situaţie istorică în care o putere mare încerca să obţină avantaje teritoriale, economice sau de altă natură pe seama unui adversar mai puţin puternic.

De la sfârşitul celui de-al doilea război mondial şi în mod particular de la prăbuşirea Uniunii Sovietice şi a statelor ei satelit, acuzaţiile de imperialism au fost adresate aproape în mod exclusiv singurei supraputeri rămase, SUA.

[modifică] Imperialismul în teoria marxistă

Marxiştii folosesc efiniţia dată imperialismului de către Lenin: "cel mai înalt stadiu al capitalismului". În acest stadiu de dezvoltare, capitalul financiar-monopolist devine dominant, forţând imperiile să intre în competiţie unul împotriva celuilalt prin creşterea controlului asupra resurselor de materii prime şi pieţelor de desfacere din toată lumea. Acest conmtrol poate lua formele intrigilor geopolitice, a aventurilor militare sau a manevrelor politice.

Carecteristica esenţială a teoriilor marxiste despre imperialism sau a teoriilor înrudite, precum cea a dependenţei, este faptul ca ele se concentrează exclusiv pe relaţia economică dintre ţări mai degrabă decât pe cea politică. Imperialismul nu este văzut ca un control direct al unei ţări asupra alteia, ci este considerat ca o exploatare a unei regiuni de către alta. Definiţia marxistă contrastează cu accepţia populară a termenului, conform căreia imperialismul este legat de epoca istorică în care anumite ţări controlau imperii vaste şi nu de realităţile zilelor noastre în care anumite părţi ale lumii domină din punct de vedere economic zonele sărace. Aceasta este o combinare a imperialismului cu colonialismul – cucerirea de colonii departe de metropolă.

Deşi marxiştii consideră în general că ţarile capitaliste dezvoltate sunt şi imperialiste, unii marxişti (în special maoişti), ca şi teoreticieni liberalli, consideră că Uniunea Sovietică a ajuns până în cele din urmă social-imperialistă – socialistă în teorie, dar imperialistă în acţiuni, folosindu-şi puterea pentru pentru a influenţa şî pentru a domina Blocul Răsăritean şi alte numeroase state. China, India, ca şi alte ţări cu influenţa regională importantă, sunt uneori considerate imperialiste.

Este de remarcat că Marx nu a propus o definiţie a imperialismului, şi spre deosebire de alţi teoreticieni de mai târziu, a considerat colonialismul puterilor europene în special ca pe o cale de extindere a capitalismului în întreaga lume, mai degrabă decât ca pe o acţiune de jefuire a unor ţări de către centrele de putere de pe vechiul continent.

[modifică] Imperialismul din zilele noastre

În zilele noastre există o dezbatere publică pe tema existenţei unui imperialism nord-american, dacă Statele Unite ale Americii fac uz de influenţa lor pentru a merita sau nu caracterizarea de putere imperialistă. S-au auzut voci care au definit SUA drept Imperiul American.