Impresionism
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
|
Serie de articole despre artă
|
| Istoria artei |
 |
| Arta preistorică |
|
| Arta antică |
| Arta medievală |
| Arta occidentală |
|
| Arta contemporană |
|
| Arta etnografică |
|
Impresionismul este o mişcare artistică, manifestată la început în pictură, mai târziu şi în muzică, mai ales în Franţa , şi care marchează desprinderea artei moderne de academismul tradiţional. Pictura impresionistă s-a dezvoltat în perioada cuprinsă între 1867 şi 1886 , caracterizată prin concentrarea asupra impresiilor fugitive produse de o scenă sau de un obiect, asupra mobilităţii fenomenelor, mai mult decât asupra aspectului stabil şi conceptual al lucrurilor, preferând pictura în aer liber şi folosind o cromatică pură şi tuşeuri fine de penel pentru a simula lumina reală.
Cuprins |
[modifică] Impresionismul în pictură
Precursori ai impresionismului au fost pictorii spanioli Diego Velasquez şi Francisco Goya , pictura engleză cu William Turner şi John Constable, precum şi francezii Courbet, Ingres şi reprezentanţii Şcolii de la Barbizon.
În 1863, Édouard Manet pictează tabloul intitulat Olympia, care a provocat un scandal enorm, reprezentând-o pe zeiţa Venus în chip de curtezană. Nu se vorbeşte încă de impresionism, dar se pot deja întrevedea caracteristicile principale ale acestei mişcări, care îl vor duce în aer liber să picteze faimoasele sale peisaje. Respinse de juriul Salonului Oficial, Manet îşi va expune picturile, printre care celebra Le Déjeuner sur l'herbe, împreună cu Pissarro, Jongkind, Fantin-Latour şi alţii în "Salonul refuzaţilor" (Le Salon des Refusés), spre stupefacţia publicului conservator şi entuziasmul tinerilor pictori, care se vedeau confruntaţi cu problemele ce-i frământau.
Salonul din [1866] acceptă lucrările unora din pictorii aparţinând noii orientări, ca Edgar Degas, Frédéric Bazille, Berthe Morisot, Claude Monet, Camille Pissarro, respinge însă pe Cézanne, Renoir şi din nou pe Manet, ceeace provoacă reacţia scriitorului Émile Zola într-o diatribă violentă la adresa oficialităţilor, publicată în gazeta L'Évènement.
.
Războiul franco-german din 1870 îi risipeşte, Cézanne se retrage în provincie, Pissarro, Monet şi Sisley se duc la Londra, ceea ce va marca o etapă importantă în dezvoltarea impresionismului, descoperind acolo pictura lui William Turner, care va exercita o puternică influenţă asupra picturii lor ulterioare.
În anul 1874, din nou reuniţi sub numele Société anonyme des peintres, des sculpteurs et des graveurs ("Societatea anonimă a pictorilor, sculptorilor şi graficienilor"), compusă din Pissarro, Monet, Sisley, Degas, Renoir, Cézanne şi Berthe Morisot, organizează o expoziţie colectivă în saloanele fotografului Felix Nadar. Monet adusese, printre altele, o pictură reprezentând un peisaj marin din Le Havre. Întrebat asupra titlului tabloului pentru alcătuirea catalogului, răspunse: "Mettez, Impression: Soleil levant" ("Puneţi, Impresie: Răsărit de soare").
În ziua următoare, în revista Charivari apare articolul cronicarului de artă Louis Leroy, intitulat Exposition des Impressionnistes ("Expoziţia Impresioniştilor"). Un cuvânt destinat să facă carieră. Totuşi dificultăţile făcute de reprezentanţii oficiali ai artei nu au încetat. Când însă în 1903 , Camille Pissarro, patriarhul impresionismului, încetează din viaţă, toată lumea era conştientă că această mişcare a reprezentat revoluţia artistică cea mai importantă a secolului al XIX-lea şi că pictorii ce i-au aparţinut se numără printre cei mai mari creatori din istoria artelor plastice.
Impresionismul a fost punctul de plecare pentru Georges Seurat şi Paul Signac, maeştri ai neoimpresionismului, pentru Paul Gauguin, Henri de Toulouse-Lautrec, Vincent van Gogh şi pentru mulţi alţi "postimpresionişti" din Franţa şi alte ţări.
În Germania, reprezentanţi ai impresionismului au fost Lovis Corinth şi Max Liebermann, în Italia, Giorgio Boldoni, Simone Lega şi alţii, grupaţi sub denumirea Macchiaioli ("Măzgălitorii" !), în Danemarca, Peter Krojer, în Suedia , Anders Zorn.
[modifică] Pictori cunoscuţi ca impresionişti
- Lucy A. Bacon
- Frédéric Bazille
- Jean Beraud
- Mary Cassatt
- Gustave Caillebotte
- Paul Cézanne
- Lovis Corinth
- Edgar Degas
- Paul-Henri DuBerger
- George Wharton Edwards
- Frederick Carl Frieseke
- Eva Gonzalès
- Armand Guillaumin
- Nazmi Ziya Güran
- Childe Hassam
- Wilson Irvine
- Johan Jongkind
- Laura Muntz Lyall
- Max Liebermann
- Édouard Manet
- Jacob Maris
- Willem Maris
- Anton Mauve
- Willard Metcalf
- Claude Monet
- Berthe Morisot
- William McGregor Paxton
- Lilla Cabot Perry
- Camille Pissarro
- Pierre-Auguste Renoir
- Theodore Robinson
- Zinaida Serebryakova
- Alfred Sisley
- William E.B. Starkweather
- John Henry Twachtman
- J. Alden Weir
- Konstantin Yuon
[modifică] Impresionismul în Muzică
În muzică se vorbeşte de asemenea de un stil impresionist al compozitorilor preocupaţi de percepţia subiectivă a culorilor sonore şi a ritmurilor. Reprezentanţi ai acestui stil sunt Claude Debussy, Maurice Ravel, Paul Dukas, Frederick Delius.
[modifică] Impresionismul în Literatură
Impresionismul literar a apărut în literatura de limbă germană ca reacţie împotriva naturalismului, considerat exagerat şi neartistic. Formele preferate sunt poezia lirică, proza scurtă, piese dramatice într-un act, toate slujind modului de exprimare subiectiv. Printre reprezentanţii cei mai importanţi se numără Arthur Schnitzler, Hugo von Hofmannsthal, Rainer Maria Rilke. În Franţa corespondentul impresionismului în literatură este de fapt simbolismul.
[modifică] Legături externe
- en impresionism
- en Impresionism la "Art Industri website"
- en Bohème Magazine "The Great Pictorial Movements: Impressionism"
- en Detailed Impressionists Chronology
- en Museumsportal Schleswig-Holstein
- fr Impressionisme
 |
 |
 |
