Masă
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Masa unui corp sau a unei particule (a se vedea particulă) este una din mărimile fizice fundamentale (a se vedea mărimi fizice fundamentale). Masa reprezintă acea mărime măsurabilă ce determină cantitatea de substanţă conţinută într-un corp sau particulă, determinabilă la nivel macroscopic şi măsurată, de asemenea, macroscopic.
Atenţie: a nu se confunda cu greutatea, care se măsoară în Newtoni!!!
Simbolul masei este litera minuscula m, iar unitatea sa de măsură, în Sistemul Internaţional (SI) este 1 kilogram, sau exprimat simbolic si comun, 1kg. Sub forma unei formule, cele afirmate mai sus se pot scrie:
Dimensional (a se vedea dimensiuni ale mărimilor fizice), se poate spune că dimensiunea masei este litera mare M. Această afirmaţie făcută în cuvinte, se scrie sub forma unei formule:
- [m] = M
Masa, alături de lungime şi timp, reprezintă una din cele trei măsurabile fundamentale (a se vedea măsurabilă), sau esenţiale din mecanică. De asemenea, masa reprezintă una din cele şapte mărimi fizice fundamentale.