Nicolae al II-lea al Rusiei
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei (n. 18 mai 1868 - d. 17 iulie 1918) [1] a fost ultimul împărat al Rusiei. El a domnit din 1894 până la abdicarea sa din 1917. Nicolae al II-lea s-a dovedit incapabil să facă faţă sarcinilor combinate ale conducerii ţării în timpul unor situaţii agitate din punct de vedere politic şi ale conducerii armatei ruse în cel mai mare conflict internaţional de până atunci. Domnia sa s-a sfârşit odată cu Revoluţia rusă, pe timpul căreia, el şi familia sa au fost executaţi în 1918.
Numele întreg al ţarului Nicolae a fost Nikolai Alexandrovici Romanov (în rusă Николай Александрович Романов).
Titlul său oficial era:
Noi, Nicolae al Doilea, prin mila lui Dumnezeu, Împărat şi Autocrat al Întregii Rusii, Ţar al Moscovei, Kievului, Vladimirului, Novgorodului, Astrahanului, Poloniei [2], Siberiei, Crimeii, Georgiei, Stăpân al Pskovului, Mare Duce de Smolensk, Lituania, Volkinia, Podolia şi Finlanda, Prinţ de Estonia, Livonia, Curlanda şi Semgalle, Samogiţia, Bialostok, Karelia, Tver, Iugoria, Perm, Viatka, Bulgaria şi al altor ţări, Stăpân şi Mare Duce al Novgorodului de Jos, Cernigov, Riazan, Poloţk, Rostov, Iaroslav, Belosero, Oudoria, Obdoria, Condia, Vitebsk şi a toată Regiunea de Nord, Stăpân şi Suveran al Ţinutului Iveriei, Kartaliniei, Kabardinei şi al Provinciilor Armeneşti, Suveran al Prinţilor Montani şi Circasieni, Stăpân al Turkestanului, Duce de Schleswig, Holstein, Stormarn, Ditmarschen şi Oldenburg, Prinţ Moştenitor de Norvegia, şi aşa mai departe, şi aşa mai departe, şi aşa mai departe.
Cuprins |
[modifică] Familia. Anii tinereţii
Ca fiu al Împăratului Alexandru al III-lea al Rusiei şi al Împărătesei Maria Feodorovna (născută Prinţesa Dagmar a Denemarcei), Nicolae era nepotul Împăratului Alexandru al II-lea al Rusiei pe linie paternă şi al lui Cristian al IX-lea al Danemarcei pe linie maternă. Nicolae era văzut ca prea blând de către durul şi pretenţiosul său tată care, dată fiind moartea sa prematură, nu şi-a pregătit fiul pentru conducerea vastului imperiu. Nicolae s-a îndrăgostit de Prinţesa Alix de Hesse şi Rhin, o nepoată a Reginei Victoria, dar tatăl său nu a fost de acord cu o astfel de alinţă, el sperând s perfecteze o căsătorie cu o prinţesă din Casa de Orlean, pentru a întări proaspăta alinţă cu Republica Franceză. Numai când se afla pe patul de moarte, temându-se pentru succesiunea dinastiei Romanovilor, Alexandru al III-lea a fost de acord ca Nicolae să se căsătorească cu o prinţesă germană.
Ca ţarevici (moştenitor al tronului), Nicolae a făcut mai multe călătorii pe tărâmuri îndepărtate, incluzând o călătorie importantă în Orientul Îndepărtat de unde s-a ales cu o cicatrice pe frunte. Un japonez nebun aproape că l-a omorât, dar salvarea a venit de la vărul său, Prinţul George al Greciei. Nicolae s-a reîntors la Sankt Peterburg cu o ură crescută faţă de Imperiul Japonez.
[modifică] Încoronarea ca Ţar a lui Nicolae
Nicolae s-a suit pe tron pe 1 noiembrie 1894, şi la scurtă vreme după aceea s-a căsătorit cu Prinţesa Alix (din acel moment înainte Împărăteasa Alexandra Feodorovna. Ei au avut cinci copii: Marile Ducese Olga, Tatiana, Maria, Anastasia şi Ţareviciul Alexei. Titlul de Ţar, derivat din titlul roman Cezar, ajuns în rusă prin bizantinul Kaisar, a fost abolit oficial în 1712 de Petru cel Mare, dar a fost folosit în mod neoficial de-a lungul domniei lui Nicolae.
La festivităţile de încoronare de la Moscova din 1895, mai multe mii de persoane au fost călcate în picioare şi au murit în îmbulzeala iscată la ceremonie. Nicolae a aflat despre catastrofă mai târziu în aceiaşi zi şi a vrut să anuleze festivităţile care urmau, dar a fost convins să nu facă asta de rude şi de sfetnici. Mulţi au văzut decesele ca pe o prevestire nefastă. Nicolae nu era pregătit suficient să domnească după moartea neaşteptată a tatălui său. Logodna sa cu Prinţesa Alix s-a făcut doar cu puţină vreme înainte de moartea tatălui său, iar căsătoria s-a făcut la scurtă vreme după funeralii. Nicolae a trebuit să facă faţă imediat sarcinii de a fi Autocrat al Rusiei într-o perioadă de maximă agitaţie politică.
El s-a bizuit foarte mult pe sfaturile unchilor săi, Marii Duci (fraţii răposatului său tată), şi de asemenea pe sfatul vărului soţiei sale, Kaiserul Wilhelm. Aceste sfaturi corespundeau mai degrabă interesului "Vărului Willy", care spera să prevină crearea unor legături mai apropiate dintre Rusia pe de-o parte şi Anglia şi Franţa pe de altă parte. Un război cu Japonia, prost planificat şi condus, (1904–1905), a adus mari pierderi Rusiei, iar temerile de un conflict mai mare au contribuit la Antanta Ruso-Engleză, alianţă de care Wilhelm se temea aşa de mult.
Nicolae făcea faţa şi unor dificultăţi interne, nu nunumai situaţiei internaţionale tensionate. Bunicul său, Ţarul Alexandru al II-lea, fusese asasinat într-un atentat pus la cale de revoluţionari, deşi el era cel care făcuse foarte mult să îmbunătăţesască situaţia economică şi socială din Rusia. Revoluţionarii nu erau dornici să obţină puterea în cadrul regimului existent, ci luptau pentru răsturnarea ţarismului. În copilărie, Nicolae şi familia lui au supravieţuit unei tentative de asasinat cu bombă plasată în tren. Înfrângerea din războiul cu Japonia a întărit opoziţia internă faţă de regimul său, ducând la izbucnirea Revoluţiei din Februarie 1905 pe parculsul căreia au avut loc greve şi revolte locale. Toate acestea l-au forţat pe Nicolae să accepte un parlament ales prin vot indirect, Duma, concesie făcută publică prin Proclamaţia din Octombrie.
[modifică] Nicolae pe post de monarh constituţional
Relaţiile lui Nicolae cu noua Dumă nu au fost foarte bune. Prima Dumă, cu o majoritate a Cadeţilor, a intrat imediat în conflict cu ţarul. Nicolae a hotărât demiterea premierului liberal moderat Serghei Witte şi dizolvarea Dumei. După ce şi în a doua Dumă au apărut probleme similare, noul prim-ministru Piotr Stoplîpin a dizolvat-o în mod unilateral şi a schimbat legile electorale pentru a permite alegerea mai multor conservatori în viitorele adunări parlamentare. Astfel s-a ajuns la dominaţia liberal-conservatorilor din Partidul Octombrist al lui Alexandr Grucicov. Stolîpin, un politician abil, avea planuri ambiţioase de reformă. Acestea cuprindeau facilitarea împrumuturilor pentru populaţia săracă de la sate, pentru a le permite să cumpere pământ, cu intenţia de a forma o clasă socială de agricultori loiali coroanei. Planurile sale au fost împiedicate de conservatorii de la curte care aveau mai multă influenţă pe lângă împărat. În preajma momentului asasinării lui Stolîpin de către un anarhist (şi informator al poliţiei totodată) în 1911, premierul şi împăratul de-abia îşi mai vorbeau, iar destituirea lui era considerată iminentă.
[modifică] Boala ţareviciului Alexei
O problemă care complica mult viaţa familiei imperiale era chestiunea succesiunii. Alexandra i-a născut lui Nicolae patru fiice mai înainte ca să se nască fiului lor, Alexei, pe 12 august 1904. Tânărul moştenitor al tronului era bolnav însă de hemofilie, care pe la vremea aceea era practic netratabilă şi ducea în mod invariabil la o moarte prematură. Datorită fragilităţii autocraţiei din acel timp, familia imperială a ales să nu divulge nimic în afara palatului despre starea de sănătate a lui Alexei.
Disperată, Alexandra a căutatat ajutor pretutindeni, găsindu-l la un mistic, Grigori Rasputin. Se părea că Rasputin putea să-l ajute pe bolnav când acesta avea hemoragie internă, iar Alexandra a devenit din ce în ce mai dependentă de acest vraci şi de sfaturile lui, pe care împărteasa le accepta ca venind direct de la Dumnezeu.
Nicolae voia să fie iubit de supuşii săi. Dacă ar fi fost lăsat să acţioneze după cum credea el, ar fi putut accepta sistemul monarhic constituţional şi ar fi devenit un împărat reformator. Influenţa politicienilor reacţionari, în principal a soţiei lui şi a rudelor ei, (cu Rasputin în fundal), a făcut acest lucru imposibil.
[modifică] Primul război mondial
După asasinarea Arhidecelui Franz Ferdinand şi a soţiei sale la Saraievo pe 28 iunie 1914 de către naţionalistul sârb Gavrilo Pricip, Nicolae şovăia în legătură cu drumul pe care trebuia să-l urmeze Rusia. Pe de-o parte, nu voia să-şi abandoneze aliaţii sârbi în faţa pretenţiilor Austro-Ungariei, pe de altă parte, nu voia să provoace un război de proporţii. Într- o serie de scrisori schimbate cu Kaiserul, (aşa numită "corespondenţă dintre Willy şi Nicky "), cei doi îşi reafirmau dorinţa de pace şi fiecare încerca să-l determine pe celălalt să dea înapoi. Nicolae a luat măsuri concrete în această privinţă, cerând ca mobilizarea armatelor ruseşti să fie făcută numai la graniţa cu Austro-Ungaria, dorind să prevină astfel un război cu Germania. S-a dovedit însă că era prea târziu ca relaţiile şi corespondenţa personală să oprească mersul evenimentelor. Rusia nu avea planuri de urgenţă pentru o mobilizare parţială şi de aceea, pe 31 iulie 1914, Nicolae a luat decizia inevitabilă de a ordona mobilizarea generală. Aceasta a dus aproape imediat la declaraţia germană de război şi la dezlănţuirea primului război mondial.
Izbucnirea războiului pe 11 august 1914 a găsit Rusia complet nepregătită şi un început promiţător s-a transformat rapid într-un şir de înfrângeri cutremurătoare. Nicolae a simţit că era de datoria sa să conducă personal armata şi şi-a asumat rolul de comandant suprem după eliberarea din funcţie a unchiului său, Marele Duce Nicolae, (septembrie 1915), după pierderea teritoriului care-i revenise Rusiei la ultima împărţire a Poloniei. Eforturile împăratului de a supraveghea acţiunile de pe front au lăsat în mod inevitabil treburile de acasă în mâinile împărătesei. Departe de opinia publică, Nicolae nu înţelegea cât de suspicioşi erau oamenii de rând faţă de Alexandra, o femeie care era nemţoaică prin naştere şi victimă a zvonurilor distructive despre dependenţă ei de Rasputin. Un grup de curteni, profund nemulţumiţi de influenţa nefastă pe care o avea Rasputin asupra efortului de război al Rusiei ca şi asupra prestigiului monarhiei, l-au asasinat pe călugărul-vraci în decembrie 1916.
[modifică] Revoluţia şi abdicarea
Înăsprirea condiţiilor de viaţă din spatele frontului şi incapacitatea armatei de a menţine succesele militare temporare din iunie 1916 au dus la o serie de noi greve şi tulburări în iarna care a urmat. La sfârşitul "Revoluţiei din februarie" din 2 martie (stil vechi)/ 15 martie (stil nou) 1917 Nicolae al II-lea a fost forţat să abdice în numele său şi al ţareviciului, în favoarea fratelui lui, spunând: "Lasăm moştenire succesiunea noastră fratelui nostru, Marele Duce Mihail Alexandrovici, şi îi dăm binecuvântarea noastră la urcarea pe tron." [3] Marele Duce Mihail a refuzat să accepte tronul şi a abdicat a doua zi şi, astfel, trei secole de istorie a dinastiei Romanov s-au încheiat.
[modifică] Execuţia
Guvernul Provizoriu a hotărât la început să-i ţină pe Nicolae, Alexandra şi pe copii lor închişi în reşedinţa imperială, Palatul Alexandru. În încercarea de a-i îndepărta din capitală şi de a-i feri de posibile vătămări, guvernul lui Alexandr Kerenski i-a mutat în Tobolsk, în Siberia, în august 1917. Ei au rămas acolo pe durata Revoluţiei din Octombrie, ca mai apoi să fie mutaţi de guvernul bolşevic într-un oraş controlat de Armata Roşie, Ecaterinburg. Ţarul şi familia sa, inclusiv ţareviciul Alexei grav bolnav, precum şi câţiva servitori care îi însoţiseră, au fost împuşcaţi în subsolul Casei Ipatiev de un pluton de execuţie bolşevic condus de Iacov Iurovski în noaptea de 16 iulie spre 17 iulie 1918. Execuţia a fost justificată de avansarea către Ecaterinburg a subunităţilor Legiunii Cehe în drumul lor de retragere din Rusia. Temându-se că Legiunea Cehă va cuceri oraşul şi-l vor elibera pe Nicolae, temnicerii lui bolşevici au hotărât lichidarea imediată a familiei imperiale. Dovezile că această execuţie s-a făcut cu ştiinţa şi cu aprobarea lui Lenin sunt suficient de multe, mulţi istorici văzând în aceasta o răzbunare pentru condamnarea la moarte a fratelui mai mare al liderului bolşevic, Alexandr Ulianov, în urma tentativei eşuate de asasinare a ţarului Alexandru al III-lea în 1887.
S-a crezut multă vreme că trupurile lui Nicolae şi ale familiei lui au fost aruncate într-un puţ de mină în locul numit Patru Fraţi. La început aşa a fost—cadavrele au fost într-adevăr aruncate în acel loc în noaptea de 16/17 iulie. În dimineaţa următoare—când zvonuri despre locul în care se aflau trupurile celor din familia regală au început să se răspândească prin oraşul Ecaterinburg—Iurovski a ridicat morţii pentru a-i ascunde în altă parte. Atunci când vehiculul care transporta trupurile s-a defectat în timpul deplasării către noul loc desemnat, el a ales altă soluţie şi a îngropat cele mai multe cadavre într-o groapă comună pătrată cu latura de 2,5 m şi adâncă de 1,8 m, a turnat acid sulfuric pe chipurile morţilor şi a mascat locul stivuind traverse de cale ferată deasupra. Groapa se afla pe un drum de căruţe părăsit, Şoseaua Kroptiaki, la circa 19 km nord de Ecaterinburg. Două cadavre au fost arse.
[modifică] Zvonuri despre supravieţuitorii din familia imperială
Secretul ţinut asupra execuţiei şi asupra îngropării trupurilor a dus la zvonuri conform cărora împăratul sau membri ai familiei lui ar fi fost încă în viaţă. Mai mulţi oameni au pretins că l-au întâlnit pe împărat în lagăre de muncă din Siberia prin deceniul al patrulea al secolului trecut. Aceste afirmaţii nu au fost luate niciodată în serios, dar până prin 1940, un număr de oameni au pretins în mod mai credibil că ar fi fost copiii ţarului. Cel mai cunoscut caz a fost cel al lui Anna Anderson, care a afirmat ca ar fi fost Marea Ducesă Anastasia şi chiar a reuşit să convingă de acest fapt pe mai mulţi membri ai familiei Romanov aflaţi în exil. Este foarte posibil ca până şi ea să fi crezut că este Anastasia, dar testele ADN făcute post-mortem au arătat acest lucru nu e adevărat.
Imediat după dezmembrarea Uniunii Sovietice, trupurile Romanovilor au fost localizate, exhumate şi identificate în mod oficial. Un raport secret al lui Iurovski, care a fost descoperit cam prin 1980, dar care nu a devenit public până în 1992, a ajutat autorităţile să localizeze trupurile. Testele ADN au fost modalităţile principale folosite la identificare. O probă de sânge a Prinţului Philip, un descendent al Reginei Victoria şi prin aceasta văr cu Alexandra, a fost folosită pentru a identifica pe împărăteasă şi pe fiicele ei cu ajutorul genelor mitocondriale. O altă metodă de identificare a fost noua tehnică medico-legală de supraimpresionare a fotografiilor făcute craniilor.
Două trupuri nu au fost găsite încă: acela al lui Alexei şi al uneia dintre fiice — Tatiana, Maria sau Anastasia. În conformitate cu raportul lui Iurovski, trupurile lui Alexei şi al uneia dintre fiice, identificată de el în mod greşit drept Alexandra, au fost arse lângă locul de îngropare iar cenuşa lor a fost amestecată şi îngropată şi ascunsă. Unele persoane din Rusia, în special clerici ai bisericii ortodoxe ruse, au susţinut că trupurile nu sunt ale celor din familia imperială, dar după îndelungate tergiversări birocratice şi politice, toate rămăşiţele pământeşti au fost înhumate în cadrul unei ceremonii impresionante în cripta familiei Romanov din Catedrala Sfinţii Petru şi Pavel în 1998, la a 80-a aniversare a execuţiei
Viaţa lui Nicolae a fost dramatizată în filmul Nicolae şi Alexandra.
[modifică] Sanctificarea
Pe 4 august 2000, Nicolae şi membrii apropiaţi ai familiei lui au fost canonizaţi drept sfinţi de sinodul bisericii ortodoxe ruse. Ei nu au fost denumiţi "mucenici", atâta vreme cât moartea lor nu a fost un rezultat imediat legat de credinţa lor creştină; în schimb ei au fost canonizaţi drept "cuvioşi (supuşi pătimirii)". Ei erau deja veneraţi de unii membri ai bisericii ortodoxe ruse din afara Rusiei de câţiva ani înaintea canonizării.
[modifică] Note
- ^ 6 mai 1868 la 4 iulie 1918 în Calendarul Iulian.
- ^ În 1831, ţarii ruşi au fost deposedaţi de titlul de Regi ai Poloniei, dar ei au continuat să folosească titlul în mod ilegal.
- ^ Despre abdicare.
Vezi Răscoala din Noiembrie pentru mai multe detalii.
[modifică] Legături externe
- Alexander Palace — o colecţie bogată de articole şi cărţi ieşite de sub tipar.
- Listă a site-urilor care tratează problema acestui ţar.
- Raportul lui Iakov Iurovski cu privire la executarea familiei imperiale
Moştenitor real: 14 martie 1881–1 noiembrie 1894
| Predecesor: Alexandru al III-lea |
Împărat al Rusiei 1 noiembrie 1894–15 martie 1917 |
Succesor: Mihail al II-lea |
