The Doors
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
- Pentru filmul cu nume similar, realizat de Oliver Stone, vedeţi The Doors (film).
 |
Puteţi contribui la Wikipedia prin traducerea lui. |
The Doors (înfiinţat în 1965, în Los Angeles, California) a fost un grup american de muzică rock foarte cunoscut şi influent.
Cuprins |
[modifică] Componenţă
- John Densmore – tobe
- Robby Krieger – chitară
- Ray Manzarek – orgă, pian, claviaturi, bass
- Jim (James Douglas) Morrison - vocal, liderul formaţiei
[modifică] Istoria grupului
|
Puteţi contribui la Wikipedia prin traducerea lui. |
[modifică] Originile, 1965 - 1966
Înfiinţată în 1965 în Los Angeles, California, după o întâlnire dintre studenţii universitaţii de film "UCLA" Jim (James Douglas) Morrison şi Ray Manzarek, "The Doors" a devenit unul dintre fenomenele artistice de mare importanţă ale sfârşitului anilor 1960. Ray Manzarek, specializat la pian/claviaturi, formase împreună cu cei 2 fraţi ai săi o trupă numită Rick And The Ravens şi căuta un solist şi un baterist. A fost imediat impresionat de Morrison după ce l-a ascultat cântând o piesă cu versuri proprii - "Moonlight Drive". Odată cu el a fost recrutat şi bateristul John Densmore şi s-au înregistrat 6 piese cu versuri scrise de Jim în această formulă. Nemulţumiţi de rezultatul înregistrărilor, fraţii lui Manzarek au părăsit trupa, fiind amândoi înlocuiţi de un prieten al lui John Densmore - chitaristul Robby Krieger. Robby Krieger şi John Densmore cântaseră cu The Psychedelic Rangers şi îl cunoşteau pe Manzarek de la şedinţele de meditaţie în comun. În noua componenţă trupa s-a remarcat rapid în numeroase cluburi începând cu London Fog de pe Sunset Strip.
Formaţia şi-a luat numele dupa titlul unei cărţi scrise de Aldous Huxley, The Doors of Perception, care era la rându-i împrumutat dintr-un vers al artistului şi poetului secolului al 18-lea, William Blake: "If the doors of perception were cleansed (deseori citat greşit ca "opened" în acest context), every thing would appear to man as it is, infinite."
[modifică] Înregistrări timpurii, 1967 - 1969
După ce a fost descoperită de către producătorul David Pollack, formaţia cânta în cluburi precum London Fog de pe Sunset Strip (zonă recunoscută pentru restaurantele şi viaţa de noapte a părţii de vest a oraşului Los Angeles) şi mai târziu Whisky A Go-Go (se spune că scena rock`n`roll a luat naştere odată cu deschiderea acestui club de noapte). Personajul central şi totodată controversat al trupei, Jim Morrison, prin interpretarea excentrică a compoziţiei intitulate "The End", în 1966, a făcut ca trupa să fie dată afară din Whisky A Go-Go, patronii interzicându-le să mai cânte acolo. Acest eveniment a avut şi o parte bună... atrăgând atenţia celor de la Elektra Records, cu care au şi semnat un contract, marcând începutul unei colaborări îndelungate şi pline de succes cu producătorul Paul Rothchild şi inginerul Bruce Botnick. LP-ul lor de debut care poartă numele formaţiei conţine o mare parte dintre piesele lor, inclusiv drama muzicală de 11 minute "The End". Cu formaţia aflată în plină formă, de o energie şi o ambiţie ieşite din comun, înregistrarea albumului a durat doar câteva zile, fiind aproape în întregime cântat live în studio, cu majoritatea pieselor înregistrate din prima interpretare. Morrison şi Manzarek au regizat şi un film inovativ de promovare a single-ului "Break on Through", care a reprezentat un moment important în dezvoltarea genului de film numit videoclip muzical.
Lansat în ianuarie 1967, albumul a provocat o adevărată senzaţie în cercurile muzicale, iar a doua piesă extrasă de pe acesta, "Light My Fire", a devenit hit, consacrând grupul ca una dintre formaţiile americane de succes ale anului 1967, alături de Jefferson Airplane şi The Grateful Dead. Cu frumuseţea-i saturniană, cu magnetismul prezenţei sale scenice şi pantalonii mulaţi din piele, Morrison a ajuns fulgerător unul dintre cele mai mari sex simboluri ale timpurilor lui, deşi în scurtă vreme a devenit frustrat de condamnarea sa la statutul de vedetă.
Cel de-al doilea LP al celor de la The Doors, "Strange Days" a avut aproape acelaşi impact ca şi primul şi a consolidat buna reputaţie a grupului. Al treilea lor LP, "Waiting for the Sun" din 1968 a reprezentat schimbarea formatului iniţial al stilului trupei, întrucât repertoriul original fusese epuizat şi un altul nou a fost compus. A devenit primul lor LP pe locul 1, iar piesa "Hello, I Love You a fost cel de-al doilea lor hit pe locul 1 în clasamentul SUA. Albumul conţinea şi piesele "The Unknown Soldier", pentru care au auto-regizat şi realizat un alt videoclip muzical şi "Not to Touch the Earth", extras din legendara lor piesă abstractă de 30 de minute intitulată "Celebration of the Lizard", pe care din cele declarate oficial nu au reuşit să o înregistreze în întregime într-o versiune satisfăcătoare pentru LP. În 1969, odată cu lansarea albumului "The Soft Parade", formaţia şi-a îmbogăţit posibilitaţile de exprimare muzicală prin utilizarea unor secţiuni de corn, sau corzi, precum şi alte sunete dorite în anumite compoziţii (ca de exemplu colaborarea cu saxofonistul Curtis Amy pe single-ul lor, "Touch Me").
Pentru fanii celor de la „The Doors”, muzica formaţiei conţinea versuri încarcate de referinţe sociale, psihologice şi politice, compuse de nimeni altul decât de "The Lizard King" - (regele şopârlă), Jim Morrison. Ritmul de jazz al tobelor lui John Densmore, clapele învăluitoare ale lui Ray Manzarek, cel care interpreta cu mâna stângă părţile asociate de obicei chitării bas şi contribuţiile lui Robby Krieger la chitară în care se regăseau influenţe flamenco, indiene, blues şi de chitară clasică, se combinau în stilul lor distinctiv. The Doors erau o trupă neobişnuită în peisajul rock prin faptul că nu utilizau chitara bas în concerte, Manzarek fiind cel care interpreta părţile bas cu o claviatură electrică bas Fender, o variantă a binecunoscutului pian electric Fender Rhodes. Oricum, basistul Lonnie Mack a colaborat cu trupa la înregistrările câtorva piese de pe LP-ul Morrison Hotel, iar Jerry Scheff (multă vreme basist în serviciul lui Elvis Presley) şi-a adus contribuţia pe LP-ul "L.A. Woman".
Multe dintre piesele celor de la The Doors erau compuse în comun, pornite de la ideile lui Manzarek, corelate cu versurile si unele linii melodice cu care contribuia Morrison, vreme în care ceilalţi inventau ritmul şi armoniile melodiei. În timpul unei plimbări pe o plajă din California, Morrison şi Manzarek au trecut pe lângă o fată afro-americana, iar Morrison a scris într-o seară versurile piesei Hello, I Love You referindu-se la acea fată în expresia "dusky jewel" (giuvaer întunecat). Piesa a fost criticată întrucâtva la vremea respectivă din cauza asemănării cu hitul "All Day and All of the Night" din 1965 al celor de la The Kinks.
[modifică] Controverse din timpul carierei, 1969 - 1971
The Doors şi-a câştigat rapid o reputaţie atât pentru spectacolele live provocatoare, cât şi pentru stilul rebel. Jim Morrison a fost arestat pe scenă în New Haven, Connecticut, pentru limbaj impropriu faţă de poliţie în timpul concertului. Într-o apariţie cu o interpretare live la emisiunea Ed Sullivan Show a reţelei TV "Columbia Broadcasting System" din 17 septembrie 1967, cenzura postului TV a cerut trupei să îşi modifice textul piesei "Light My Fire", schimbând versul "Girl we couldn't get much higher" cu "Girl we couldn't get much better" pentru a evita referirea la droguri. Cu toate acestea, Morrison a cântat piesa în original şi pentru că era o transmisie în direct, reţelei CBS i-a fost imposibil să îl oprească. Ed Sullivan a fost atât de furios încât a refuzat să dea mâna cu membrii formaţiei la plecare şi nici nu au mai fost invitaţi vreodată. Morrison a declarat mai târziu că era foarte emoţionat în timpul interpretării şi a uitat să facă modificarea. (De altfel nu au fost singurii a căror re-apariţie a fost interzisă la această emisiune. Cu 11 ani mai devreme, lui Bo Diddley i-a fost interzisă prezenţa atunci când a refuzat să cânte piesa "Sixteen Tons".)
Cel mai scandalos incident s-a petrecut la concertul "Dinner Key Auditorium" din Miami, Florida în 1969. S-a spus că Morrison şi-ar fi expus părţile intime în timpul spectacolului. A fost acuzat de expunere indecentă şi de comportament obscen. Misdemeanour and felony charges were brought against him. The misdemeanour charges stuck. The incident remains inconclusive. Morrison said: "I wasted a lot of time with the Miami trial. About a year and a half. But I guess it was a valuable experience because before the trial I had a very unrealistic schoolboy attitude about the American judicial system. My eyes have been opened up a bit."
În timp ce Morrison, solist vocal fiind, era în prim planul atenţiei generale şi avea o imagine mai mare decât a celorlalţi membri pe coperţile albumelor grupului, era foarte ferm când se punea problema ca toţi membrii grupului să primească recunoaşterea publică. Cu ocazia unui concert, când prezentatorul evenimentului a anunţat:"Jim Morrison and The Doors", Morrison, furios, a refuzat intrarea în scenă până când grupul nu va fi anunţat din nou, de data aceasta doar "The Doors".
In the last two years of his life Morrison curtailed his former herculean intake of psychedelic drugs and began drinking heavily, which in turn soon began to affect his performance, both on stage and in the studio. Apparently trying to escape the image of "The Lizard King" that had come to dominate him, Morrison put on weight and grew a thick beard, forcing Elektra to use photos taken earlier in his career for the cover of their Absolutely Live LP, released in 1970. The album features performances recorded on their 1970 American tour and at the 1969 Aquarius theater gig and includes a full-length live performance of "The Celebration of the Lizard".
Their fourth album, The Soft Parade (1969) saw the band struggling to maintain momentum; an attempting to expand the group's sound with strings and brass, it is generally considered the least successful of their LPs with Morrison, who was by then developing a serious drinking problem and becoming increasingly difficult and unreliable in the studio, with the result that sessions were now dragging on over weeks, where they had formerly taken days.
The group staged a strong return to form with their excellent 1970 LP Morrison Hotel and looked set to regain their crown as one of America's premier acts with the superb L.A. Woman in 1971. It was conceived as a "back to basics" album which would explore their blues and R&B roots, although during rehearsals the group had a serious falling-out with Rothchild. Denouncing the new reportoire as "cocktail music", he quit and handed the production reins to Botnick. The result was widely considered a classic, featuring some of the strongest material and performances since their 1967 debut. The atmospheric single "Riders On The Storm" became a mainstay of rock radio programming for decades. The Doors last public performance was at the "Warehouse" in New Orleans, La. Dec. 12, 1970 were it appeared Morrison had a mental breakdown on stage (slamming the microphone numerous times into the stage floor).
[modifică] După moartea lui Morrison, 1971 - 1989
În 1971, după înregistrarea albumului “L.A. Woman”, Morrison a decis să ia o pauză şi s-a mutat împreună cu iubita sa Pamela Courson la Paris. Morrison a murit acolo în circumstanţe misterioase la data de 3 Iulie 1971; trupul său a fost găsit în cada apartamentului său. S-a tras concluzia că a murit din cauza unui atac de cord, deşi a fost dezvăluit mai tarziu că nu i-a fost efectuată nici o autopsie înainte de a fi îngropat la Cimitirul Père-Lachaise.
Zvonurile au continuat să circule pentru mulţi ani, invocând ideile ca Morrison şi-a înscenat moartea să iasă din centrul atenţiei sau ca el ar fi murit într-un club de noapte din Paris şi că trupul său fără viaţă ar fi fost dus pe furiş înapoi în apartament. Totuşi, în cartea sa „Wonderland Avenue”, fostul prieten al lui Morrison, Danny Sugerman, declară că în decursul ultimei întâlniri cu Pamela Courson, care a avut loc cu puţin înainte de moartea acesteia din cauza unei supradoze de heroină, ea i-a mărturisit că este responsabila întâlnirii dintre Morrison şi heroină şi, pentru că el avea o fobie faţă de ace, ea i-a injectat doza care l-a omorît.
Formaţia Doors, rămasă fără Morrison, şi-a continuat activitatea pentru încă ceva timp. După ce iniţial au luat în considerare să aducă un nou vocalist în locul lui Morrison, Krieger şi Manzarek au trecut la voce şi au mai scos două albume, Other Voices şi Full Circle. Au avut şi concerte în aceasta perioadă.
Ambele albume s-au vândut bine, dar nu în acelaşi număr ca în perioada Morrison, şi formaţia The Doors a încetat înregistrările şi concertele la sfârşitul anului 1972. În timp ce primul album stă sub nota caracteristică a stilului si al sound-ului Doors, ultimul album arată un Doors explorând teritoriul jazz-ului. Pentru că nici unul dintre albume nu a fost reeditat, ele se găsesc cel mai frecvent în reţelele P2P pe internet si sunt reevaluate de către fani. Ambele albume sunt din ce în ce mai mult văzute drept capodopere, chiar unii fani pretind că sunt cele mai bune albume Doors. În 1979 Francis Ford Coppola a lansat filmul "Apocalypse Now" cu melodia "The End" folosită proeminent în coloana sonoră. Cu ajutorul acesteia, "The Doors" au fost descoperiţi de noi fani.
[modifică] Anii 1990 şi ulterior
În 1991, regizorul Oliver Stone a lansat filmul “The Doors”, cu Val Kilmer în rolul lui Morrison şi cu sugestii de la Krieger, Densmore si Rothchild. Ian Astbury de la formaţia The Cult a fost prima alegere a regizorului, dar Astbury a decis să nu intre în lumea cinematografiei (din motive necunoscute). Ian a avut totuşi de-a face cu “The Doors of the 21st Century” (vezi paragraful următor). Deşi mulţi erau uimiţi de personificarea lui Morrison de către Val Kilmer, filmul a avut numeroase neconcordanţe cu realitatea şi membrii grupui şi-au arătat nemulţumirea faţa de portetul pe care Oliver Stone i l-a schiţat lui Morrison, de multe ori prezentat ca un sociopat lipsit de control.
In 2002 Manzarek and Krieger reunited and created a new version of The Doors, called "The Doors of the 21st Century". In the place of Morrison, the new lineup was fronted by British vocalist Ian Astbury, former lead singer of UK band The Cult, with Angelo Barbera from Krieger's band on bass. At their first concert the group announced that drummer John Densmore would not perform, and it was later reported that he was unable to play because he suffered from tinnitus. Densmore was initially replaced by Stewart Copeland, formerly of The Police, but after Copeland broke his arm falling off a bicycle, the arrangement ended in mutual lawsuits and he was replaced by Ty Dennis, drummer with Krieger's band.
Densmore subsequently claimed that he had in fact not been invited to take part in the reunion. In February 2003 he filed an injunction against his former bandmates hoping to prevent them from using the name "The Doors of the 21st Century". His motion was denied in court in May that year, although Manzarek publicly reiterated that the invitation for Densmore to return to the group still stood. It was also reported that both Morrison's family and that of Pamela Courson had joined Densmore in seeking to prevent Manzarek and Krieger from using The Doors' name. In July 2005, Densmore and the Morrison estate won a permanent injunction; thereby preventing his former bandmates from using The Doors' name. The new band initially switched to the name "D21C" and now plays under the name Riders on the Storm (which is itself the name of a Doors tribute band in the northeastern US). They are allowed to play under names such as "former Doors" and "members of The Doors". Densmore has also been steadfast in refusing to license The Doors' music for use in television commercials, including an offer of $15 million by Cadillac to lease the song "Break on Through (to the Other Side)", feeling that that would be in violation of the spirit in which the music was created. Densmore wrote an article about this subject for The Nation here the article is mentioned in the courant article below.
- People lost their virginity to this music, got high for the first time to this music. I've had people say kids died in Vietnam listening to this music, other people say they know someone who didn't commit suicide because of this music…. On stage, when we played these songs, they felt mysterious and magic. That's not for rent. Drummer Nixes Doors Song for TV Ad, Geoff Boucher, Los Angeles Times Staff Writer, October 5, 2005
Manzarek and Krieger maintain that touring as a Doors revival and licensing the music to advertisements are a means to keep The Doors from fading into history. Manzarek is quoted in the article referenced above as saying
- We're all getting older. We should, the three of us, be playing these songs because, hey, the end is always near. Morrison was a poet, and above all, a poet wants his words heard.
The Doors are remembered for shamanistic live performances. Some people of the "establishment" thought that they were just mere American rock music rebels. Jim Morrison said: "I like any reaction I can get with my music. Just anything to get people to think. I mean if you can get a whole room full of drunk, stoned people to actually wake up and think, you're doing something."
Their enduring popularity is reflected by continuing sales of their early work.
Jim Morrison's metaphorical persona The Lizard King is explained with this link.
[modifică] Cover bands
[modifică] Discografie
[modifică] Albume
| Data lansării | Titlul | Casa de discuri | SUA # | Marea Britanie # |
| ianuarie 1967 | The Doors | Elektra Recordings | 2 | 43 |
| octombrie 1967 | Strange Days | Elektra Recordings | 3 | |
| iulie 1968 | Waiting for the Sun | Elektra Recordings | 1 | 16 |
| iulie 1969 | The Soft Parade | Elektra Recordings | 6 | |
| februarie 1970 | Morrison Hotel | Elektra Recordings | 4 | 12 |
| iulie 1970 | Absolutely Live | Elektra Recordings | 8 | 69 |
| noiembrie 1970 | 13 | Elektra Recordings | 2 | |
| aprilie 1971 | L.A. Woman | Elektra Recordings | 9 | 26 |
| octombrie 1971 | Other Voices | Elektra Recordings | 31 | |
| ianuarie 1972 | Weird Scenes Inside The Gold Mine | Elektra Recordings | ||
| iulie 1972 | Full Circle | Elektra Recordings | 68 | |
| noiembrie 1978 | An American Prayer | Elektra Recordings | 54 | |
| martie 1991 | The Doors | Elektra Recordings | 8 | 11 |
| mai 1991 | In Concert | Elektra Recordings | 50 | 24 |
| octombrie 1997 | Box Set | Elektra Recordings | 65 | |
| februarie 2002 | Bright Midnight: Live in America | Elektra Recordings | ||
| mai 2002 | Live in Hollywood | Elektra Recordings | ||
| august 2003 | Legacy: the Absolute Best | Elektra Recordings | 63 | |
| noiembrie 2003 | The Best of The Doors | Elektra Recordings |
[modifică] Singles
| Data lansării | Titlul | Casa de discuri | SUA # | Marea Britanie # |
| ianuarie 1967 | Break on Through (To The Other Side) | Elektra Recordings | 106 | |
| aprilie 1967 | Light My Fire | Elektra Recordings | 1 | |
| septembrie 1967 | People Are Strange | Elektra Recordings | 12 | |
| noiembrie 1967 | Love Me Two Times | Elektra Recordings | 25 | |
| martie 1968 | The Unknown Soldier | Elektra Recordings | 39 | |
| iunie 1968 | Hello I Love You | Elektra Recordings | 1 | 15 |
| decembrie 1968 | Touch Me | Elektra Recordings | 3 | |
| martie 1969 | Wishful Sinful | Elektra Recordings | 44 | |
| mai 1969 | Tell All the People | Elektra Recordings | 57 | |
| august 1969 | Running Blue | Elektra Recordings | 64 | |
| martie 1970 | You Make Me Real | Elektra Recordings | 50 | |
| 1970 | Roadhouse Blues | Elektra Recordings | 50 | |
| martie 1971 | Love Her Madly | Elektra Recordings | 11 | |
| iunie 1971 | Riders on the Storm | Elektra Recordings | 14 | |
| noiembrie 1971 | Tightrope Ride | Elektra Recordings | 71 | |
| ianuarie 1972 | Ships with Sails | Elektra Recordings | ||
| iulie 1972 | Get Up and Dance | Elektra Recordings | ||
| august 1972 | The Mosquito | Elektra Recordings | 85 | |
| noiembrie 1972 | The Piano Bird | Elektra Recordings | ||
| 1983 | Gloria | Elektra Recordings | 18 |
[modifică] Cântece The Doors în jocuri video
- In 2004 the video game Need for Speed Underground contained a remix of "Riders on the Storm" featuring rapper Snoop Dogg, remixed by Fredwreck.
- The song "Break on Through (To the Other Side)" is included on the PlayStation 2, Xbox, and Gamecube game Tony Hawk's Underground 2, and its PSP counterpart, Tony Hawk's Underground 2 Remix.
- In the 2005 EA game Burnout Revenge contained a remix of "Break on Through (To the Other Side)".
- The song "Peace Frog" is featured on the recently released Tony Hawk's American Wasteland.
[modifică] Exemple
- Download sample of Break on Through (to the Other Side) from The Doors
[modifică] Vedeţi şi
- Best selling music artists
[modifică] Referinţe
- Light My Fire: My Life with the Doors, by Ray Manzarek, Berkeley Publishing Group, ISBN 0425170454
- No One Here Gets Out Alive, by Jerry Hopkins and Danny Sugerman, Warner Books, ISBN 0446602280
- Riders on the Storm: My Life with Jim Morrison and The Doors, by John Densmore, Delta Books, ISBN 0385304471
[modifică] Conexiuni externe
- Official website
- The Doors discography from Music City
