Carol Robert
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Carol I. Robert de Anjou (n. 1288, Napoli - d. 16 iulie 1342, Visegrad), fiu al regelui Karl I. Martell de Anjou şi al reginei Clementia von Habsburg, a fost din anul 1308 rege al Ungariei sub numele de Carol I.
[modifică] Bătălia de la Posada
Întemeierea Ţării Româneşti de către Basarab I nu putea fi pe placul regelui Ungariei, care-şi vedea stânjenite planurile de expansiune teritorială la sud de Carpaţi. Din această pricină, au izbucnit în curând conflicte. La îndemnul nobililor, regele Carol Robert de Anjou a pornit o expediţie "în ţara voievodului vlahilor Basarab (I)... ca să-l alunge din ţara aceasta pe Basarab ... şi să o dea unuia din sfătuitorii săi". Oştirea regelui a trecut munţii pe la Severin, în luna septembrie 1330.
Armata lui Carol Robert de Anjou, deşi acesta fusese avertizat de Basarab însuşi de existenţa unor pericole necunoscute, a fost surprinsă într-o ambuscadă la Posada, în 9 noiembrie 1330. După o bătălie agonizantă pentru oştirea invadatoare, care a durat patru zile, Basarab I şi armia română au repurtat un succes extrem de clar, care a consolidat independenţa Ţării Româneşti şi prestigiul lui Basarab. Carol Robert a scăpat cu viaţă cu greu, îmbrăcându-se în hainele unuia din fidelii săi.