Dependenţă
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Dependenţa este o stare de intoxicaţie cronică, caracterizată prin necesitatea stringentă de folosire a unor substanţe toxice sau medicamente.
Cuprins |
[modifică] Clasificare
Se pot deosebi :
- Dependenţa psihică, adică necesitatea de ordin psihologic de a folosi un anumit medicament sau toxic
- Toleranţa, adică diminuarea progresivă a efectului la repetarea administrării, respectiv necesitatea creşterii dozei pentru a obţine efectul scontat
- Dependenţa fizică, adică necesitatea de a continua folosirea toxicului sau medicamentului pentru a evita tulburări uneori grave, care apar la întreruperea administrării-sindromul de abstinenţă.
- Psihotoxicitatea
De obicei substanţele capabile să provoace dependenţă au si acţiuni farmacologice (excepţie heroina)-morfina, heroină, amfetaminele, cocaina , LSD, canabioidele, tranchilizantele, şi în mai mică măsură nicotina şi cafeina.
[modifică] Dependenţa psihică
Dependenţa psihică este determinată de interacţiunea unui complex de factori farmacologic, psihologic si social. Aceasta apare deseori pe fondul efectului plăcut, direct sau indirect (ca urmare a calmării unor simptome neplăcute - anxietatea, durerea), îndemnînd la repetarea administrării, ceea ce duce in final la dependenţă. La instalarea dependenţei poate duce şi o reactivitate individuală particulară, care creează un răspuns mai intens al medicamentului, creînd o stare de satisfacţie.
[modifică] Alţi factori care influenţează dependenţa
- înapoierea culturală
- reclama exagerată la medicamente etc.
Tendinta la dependenţă psihică este
- foarte mare pentru: morfina şi analogi, alcool, barbiturice, tranchilizante, cocaina, amfetamina
- relativ slabă :lisergida, marijuana şi alte halucinogene, cafeina, nicotina
Administrarea repetată a unor medicamente sau toxice psihotrope, dezvoltă toleranţa şi dependenţa fizică, fenomene care evoluează concomitent (toleranţa poate apărea însă şi în afara dependenţei) procesul este favorizat de prezenţa continuă a unor concentraţii mari de substanţă activă la nivelul ţesuturilor. De obicei toleranţa şi dependenţa fizică încep să se dezvolte încă de la primele doze şi cresc progresiv în funcţie de cantitatea de medicament şi de frecvenţa administrării. Fenomenul prezintă specificitate de grup chimică dar mai ales farmacodinamica.
[modifică] Toleranţa şi dependenţa fizică
Toleranţa şi dependenţa fizică sînt încrucişate pentru morfină, heroină, petidină, care la dependenţi pot fi înlocuite una cu alta; alcoolul, barbituricele, unele hipnotice pot dezvolta toleranţă si dependenţă încrucişată dar numai în parte. În cazul morfinei şi celorlalte opioide, toleranţa cuprinde şi efectele sedative, euforizante si analgezice. Din punct de vedere farmacodinamic, toleranţa poate fi explicată prin scăderea reactivităţii neuronilor interesaţi în acţiune ca urmare a intervenţiei unor mecanisme de adaptare care se opun intervenţiei medicamentoase; drept consecinţă, aceleaşi concentraţii de medicament, produc progresiv răspunsuri mai slabe. Una dintre manifestările dependenţei fizice este sindromul de abstinenţă (apare la morfinomani, care ajung la un moment dat să nu mai ia drogul din cauza dependenţei psihice, ci pentru a evita manifestările acestui sindrom de abstinenţă). Sindromul de abstinenţă este caracteristic pentru fiecare grupă de medicament în parte însă manifestările sale au cea mai mare amploare în cazul morfinei, opioidelor, alcoolismului. Majoritatea simptomelor corespund unor efecte inverse decît cele provocate de substanţa dependentă – convulsii în cazul abstinenţei la alcool (care ridică pragul la convulsii) sau sedare si hiperfagie în cazul amfetaminei – substanţa psihomotorie şi anorexigenă. În cazul morfinei şi heroinei, sindromul de abstinenţă este acut şi grav, pe cînd în cazul metadonei, analog al morfinei cu acţiune mai slabă, şi mai durabilă, acest sindrom este comparativ benign( metadona poate fi folosită în cursul dezintoxicării morfinomanilor. La persoanele dependente de morfină şi analogi, nalorfina si naloxona – antagonişti competitivi ai morfinei – declanşează în mod specific fenomene brutale şi grave de abstinenţă, deoarece deplasează repede morfina de pe receptorii celulari specifici.
Mecanismul dependenţei fizice este probabil asemănător cu cel al toleranţei. Se presupune că intervin fenomene biochimice sau fiziologice compensatorii faţă de acţiunea medicamentului care se dezvoltă adaptativ în timpul folosirii acestuia. Sindromul de abstinenţă s-ar datora acestor fenomene, care, în absenţa medicamentului sau toxicului, îşi pierde caracterul compensator dînd naştere simptomelor caracteristice.
Printre mecanismele presupuse:
- intrarea în funcţie a unor sisteme fiziologice compensatorii în creier, sensibilizarea chimică a unor structuri vegetative periferice
- modificarea echilibrului fiziologic a unor mediatori chimici sau modulatori ai transmisiei sinaptice (serotonina, catecolamine, endorfine)
- modificarea funcţiei anumitor sisteme enzimatice prin interferarea unor mecanisme chimice de control
[modifică] Psihotoxicitatea
Psihotoxicitatea se manifestă prin tulburări de comportament, uneori cu aspect psihotic care apar în cazul folosirii îndelungate a doze mari de substanţă care dezvoltă dependenţa: barbiturice alcoolul, cocaina, amfetamine, lisergida.
[modifică] Tratamentul
Tratamentul dependenţei este foarte dificil, datorită prezenţei concomitente a 3 factori patogenici-medicament psihotrop, teren psihic şi condiţii sociale favorizante. În plus intervin şi elemente de condiţionare a efectului plăcut şi a sindromului de abstinenţă (self conditioning), greu de combătut.
[modifică] Tratamentul curativ
- metadona pentru intoxicaţiile cu morfină
- naloxona sau alţi antagonişti ai morfinei după terminarea curei de dezintoxicare la morfinomani
- disulfiramul în etilism cronic
trebuie însoţit întotdeauna de un tratament psihologic.
[modifică] Bibliografie
- V, Stroescu, Farmacologie Editura All
