Isaac Asimov

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Dr. Isaac Asimov (n. 2 ianuarie 1920 - d. 6 aprilie 1992, rusă: Исаак Озимов AFI: /ˈaɪzək ˈæzɪmˌɔf/) a fost un autor evreu american născut în Rusia şi un biochimist, un scriitor de mare succes şi excepţional de prolific, cunoscut mai ales pentru lucrările sale science-fiction şi pentru cărţile de popularizare a ştiinţei. Cea mai faimoasă lucrare este seria Fundaţia, pe care a combinat-o mai târziu cu două alte serii ale sale, seria Imperiului Galactic şi seria Roboţilor. A scris şi romane poliţiste şi fantasy, precum şi o mare cantitate de non-ficţiune. Asimov a scris şi editat peste 500 volume şi estimativ 90.000 scrisori sau cărţi poştale şi are lucrări în toate categoriile majore ale Sistemului Decimal Dewey cu excepţia filozofiei. Asimov a fost prin consens general un maestru al stilului science-fiction, alături de Robert A. Heinlein şi Arthur C. Clarke, a fost considerat a fi unul dintre membrii "Marelui Trio" al scriitorilor de science-fiction din timpul vieţii sale.

Asimov a fost mult timp membru al Mensa, deşi nu-i făcea mare plăcere — i-a descris drept "combativi intelectual." Prefera mai degrabă să activeze drept preşedinte al Asociaţiei Umaniste Americane (American Humanist Association — AHA). Asteroidul 5020 Asimov este numit în onoarea sa.

Cuprins 1 Biografie 2 Poziţii intelectuale 3 Cariera de scriitor 3.1 Privire generală 3.2 Science Fiction 3.3 Non-ficţiune 4 Critici 5 Cauza morţii 6 Citate 7 Bibliografie selectivă 7.1 Science Fiction 7.1.1 Romane 7.1.2 Colecţii de proză scurtă 7.2 Scrieri poliţiste 7.2.1 Romane 7.2.2 Colecţii de proză scurtă 7.3 Non-ficţiune 8 Vezi şi 9 Legături externe

[modifică] Biografie

Asimov s-a născut în jurul a 2 ianuarie 1920 (data sa de naştere menţionată pentru scopuri oficiale — data exactă nu este sigură) în orăşelul Petrovichi din regiunea Smolensk, RSFSR (astăzi Rusia), în familia de morari evrei a Anei Raşela Berman Asimov (Anna Rachel Berman Asimov) şi a lui Iuda Asimov (Judah Asimov). Au emigrat în Statele Unite când Isaac avea trei ani; cum părinţii vorbeau doar idiş şi engleză cu micul Isaac, el nu a învăţat niciodată rusa. Crescând în Brooklyn, New York, a învăţat singur să citească până la vârsta de cinci ani, şi pe timpul vieţii a rămas fluent atât în idiş, cât şi în engleză. Părinţii lui deţineau un magazin de dulciuri şi era de aşteptat ca întreaga familie să lucreze în el. A văzut revistele de science-fiction expuse pentru vânzare în magazin şi a început să le citească. În anii copilăriei sale, a început să scrie propriile poveşti şi în curând a început să le vândă revistelor pulp.

A absolvit Universitatea Columbia în 1939 şi a susţinut acolo un doctorat în chimie în 1948. Între aceşti ani, a petrecut trei ani din Al doilea război mondial lucrând la Staţia de experimente aero-navale al Arsenalului Marinei din Philadelphia. După ce războiul s-a încheiat, a fost recrutat în Armata Statelor Unite, servind timp de doar nouă luni înainte de a fi disponibilizat onorabil. În cursul scurtei sale cariere militare, s-a ridicat la gradul de caporal pe baza abilităţilor sale de dactilografiere şi a evitat pe puţin participarea în 1946 la testele bombei atomice din Atolul Bikini. După obţinerea doctoratului, a predat în cadrul Universităţii Boston, cu care a rămas asociat în continuare. Din 1958, s-a decis să se preocupe în principal de cariera sa literară, întrucât venitul provenit din scrierile sale îl depăşea deja pe cel datorat îndatoririlor academice, rămânând la Universitate doar într-o capacitate non-pedagogică. Asimov a rămas în facultate ca profesor asociat, fiind promovat în 1979 ca profesor titular ca recunoaştere a meritelor sale literare. Documentele sale personale sunt arhivate, începând cu 1965, în Biblioteca memorială Mugar din cadrul Universităţii din Boston, unde ocupă 464 cutii de-a lungul a 71 de metrii de spaţiu de raft. În 1985, a devenit Preşedinte al Asociaţiei Umaniste Americane, ocupând această poziţie până la moartea sa în 1992; succesorul său a fost prietenul şi scriitorul Kurt Vonnegut, Jr. A fost un prieten apropiat al creatorului Star Trek, Gene Roddenberry.

S-a căsătorit cu Gertrude Blugerman (1917-1990) la 26 iulie 1942, cu care a avut doi copii, David (n. 1951) şi Robyn Joan (n. 1955). După o separare de mare durată, au divorţat în 1973, iar Asimov s-a căsătorit cu Janet O. Jeppson mai târziu în acel an. Gertrude, născută în Canada, a murit în Boston în 1990.

Asimov a fost un claustrofil; adică se bucura de spaţiile mici, închise. În primul său volum de autobiografie, îşi aminteşte o dorinţă din copilărie de a deţine un stand propriu de reviste într-o staţie a Metroului din New York, în care s-ar fi închis pentru a citi în timp ce asculta zgomotul trenurilor trecânde.

Asimov se temea de zburat, făcând astfel doar de două ori în întreaga viaţă (odată în cursul muncii de la Staţia experimentală aero-navală din Philadelphia în timpul celui de Al doilea război mondial şi o dată la întoarcerea acasă de la baza armată din Oahu în 1946). Rareori călătorea pe distanţe mari, în parte pentru că aversiunea sa pentru avioane făcea călătoriile la mare distanţă extrem de complicate. În ultimii săi ani, a aflat că îl binedispun călătoriile de croazieră şi, în mai multe rânduri, a devenit o parte a distacţiei croazierei, purtând discuţii pe tema ştiinţei pe vapoare precum RMS Queen Elizabeth 2.

Avea un caracter extraordinar de jovial şi de locvace, ceea ce-l făcea să fie deseori invitat să ţină conferinţe. Ieşit din comun era şi simţul timpului: nu se uita niciodată la ceas, dar reuşea fără excepţie să vorbească exact cât fusese prevăzut.

Dexteritatea sa fizică era foarte scăzută. Nu a învăţat niciodată să înoate sau să meargă pe bicicletă, deşi a învăţat să conducă o maşină, însă abia după ce s-a mutat în Boston, Massachusetts. În cartea sa de glume Asimov Râde Din Nou, descrie şofatul în Boston ca "anarhie pe roţi".

Asimov a murit la 6 aprilie 1992. A trăit alături de a doua sa soţie, Janet, şi de copiii săi din primul mariaj. La zece ani după moartea sa, ediţia lui Janet Asimov a autobiografiei lui Isaac, A fost o viaţă bună, a dezvăluit că moartea sa a fost cauzată de SIDA; a contactat virusul HIV dintr-o transfuzie de sânge infectată, în timpul operaţiei la inimă din 1983. Cauza propriu-zisă a morţii a fost cedarea cardiacă şi renală, drept complicaţii ale SIDA. Janet Asimov susţine că doctorii lui Isaac i-au încurajat în a nu dezvălui boala sa, în timp ce doctorii susţin că însăşi Janet a vrut să păstreze acest fapt secret (vezi [1]).

[modifică] Poziţii intelectuale

Isaac Asimov a fost un umanist şi un raţionalist. Nu se opunea convingerii religioase autentice, dar era împotriva credinţelor superstiţioase sau nefondate.

Asimov a fost un progresist pe majoritatea problemelor politice şi un ferm suporter al Partidului Democrat. S-a opus cu convingere Războiului din Vietnam, şi într-un interviu televizat la începutul anilor 1970 l-a aprobat public pe George McGovern. A fost întristat de atitudinea (pe care el o considera cu tentă iraţională) care putea fi remarcată la mulţi dintre activiştii politici progresişti începând cu finele anilor 1960. În autobiografia sa În bucuria încă simţită, îşi aminteşte întâlnirea cu Abbie Hoffmann, o figură a contraculturii; impresia lui Asimov a fost că eroii contraculturii anilor 1960 au fost purtaţi de un val emoţional care, în final, i-a lăsat "naufragiaţi" într-o pustietate spirituală din care se întreba dacă se vor mai întoarce vreodată. (Această atitudine este ilustrată de un pasaj faimos din Frică şi dezgust în Las Vegas al lui Hunter S. Thompson.) Susţinerea sa a utilizării civile a puterii nucleare chiar şi după incidentul de la Insula de trei mile i-a afectat relaţiile cu unii liberali. A lansat multe apeluri pentru controlul populaţiei reflectând perspectiva articulată de oameni de la Thomas Malthus şi până la Paul R. Ehrlich.

[modifică] Cariera de scriitor

[modifică] Privire generală

Cariera lui Asimov se poate împărţi în mai multe perioade. Cariera timpurie, dominată de science-fiction, a început în jurul anului 1940 cu povestiri scurte.

Aceasta a durat până în jurul anului 1958, şi a luat sfârşit după publicarea romanului Soarele Gol. După aceasta, el a publicat cu preponderenţă literatură non-ficţiune, şi doar rareori science fiction.

În următorul sfert de veac el a scris doar patru romane science fiction. După 1982, a început cea de-a doua parte a carierei sale în domeniul S. F., cu publicarea romanului Marginea Fundaţiei. Dupa aceasta şi până la sfârşitul vieţii, Asimov a publicat multe continuări ale romanelor existente, într-o manieră pe care n-a premeditat-o iniţial.

[modifică] Science Fiction

Asimov şi-a început cariera prin publicarea unei povestiri într-un magazin de science fiction în 1939, Naufragiat pe Vesta, scrisă la doar 18 ani; puţin mai târziu, a publicat povestea scurtă "Căderea nopţii" (1941), descrisă în Bewildering Stories, numărul 8, ca una dintre "cele mai faimoase povestiri science-fiction ale tuturor timpurilor" [2]. În 1968, Asociaţia Scriitorilor de SF (Science Fiction Writers of America) a votat "Căderea nopţii" drept cea mai bună povestire scurtă SF scrisă vreodată [3]. În scurta antologie Căderea nopţii şi alte povestiri, autorul scrie "Scrierea 'Căderii nopţii' a fost un punct marcant în carierea mea profesională... dintr-o dată eram luat în serios şi lumea science fiction-ului a devenit conştientă că exist. Cu trecerea timpului, de fapt, s-a dovedit că scrisesem un [text] 'clasic'."

În 1942, a început să scrie seria Fundaţia -- mai târziu reunită în Trilogia Fundaţiei: Fundaţia (1951), Fundaţia şi Imperiul (1952), şi A doua Fundaţie (1953) -- care povestesc căderea şi renaşterea unui vast imperiu interstelar, într-un univers din viitor. Luate împreună, sunt cele mai faimoase scrieri de science fiction. Mulţi ani mai târziu a continuat seria cu Marginea Fundaţiei (1982) şi Fundaţia şi Pământul (1986) şi apoi s-a "întors" în perioada dinaintea acţinuii trilogiei iniţiale cu Preludiul Fundaţiei (1988) şi Fundaţia Renăscută (1992).

Povestirile cu roboţi -- dintre care multe sunt colectate în Eu, Robotul (1950) -- au fost începute cam în aceeaşi perioadă cu Fundaţia şi se bazează pe un set de reguli de etică pentru roboţi şi maşini inteligente, numite Cele Trei Legi ale Roboticii, care au influenţat profund alţi scriitori şi gânditori în privinţa acestui subiect. O astfel de poveste scurtă, Omul bicentenar, a fost ecranizată într-un film avându-l ca actor principal pe Robin Williams.

În 1948 a scris o povestire umoristică pseudo-ştiinţifică, Proprietăţile Endocronice ale Tiotimolinei Resublimate, în care inventase o nouă substanţă, utilizabilă pentru a călători în timp. La acea vreme îşi pregătea lucrarea de doctorat, aşa că s-a temut că povestirea îi va afecta negativ obţinerea doctoratului şi a cerut editurii să-i publice textul sub un pseudonim. Totuşi, povestirea a fost publicată cu numele său adevărat, iar examinarea sa cu ocazia prezentării lucrării a fost îndeajuns de severă cât să-l îngrijoreze serios. Mai mult, la finalul acesteia, a fost întrebat explicit despre caracteristicile termodinamice ale substanţei tiotimolină. După o aşteptare de 20 de minute, a primit rezultatul: devenise Dr. Asimov.

În anii 1950, pe care îi consideră decada de aur a activităţii sale, a continuat să scrie povestiri scurte pentru reviste SF. O parte dintre acestea sunt incluse în antologia Best Of, inclusiv "Întrebarea finală" (1956), care studia problema dacă este omenirea capabilă să stopeze şi să inverseze entropia. Acest text a fost favoritul său, şi este considerat concurent al Căderii nopţii. Referitor la el, Asimov a scris în 1973:

De ce este favoritul meu? Pe de o parte, ideea mi-a venit toată o dată şi nu a fost nevoie să o analizez în detaliu; am scris-o într-un ritm intens şi nu a trebuit să o mai modific aproape deloc. Acest gen de lucruri apropie întotdeauna povestea de autorul său.

Apoi, de asemenea, a avut un efect nemaipomenit asupra cititorilor mei. De foarte multe ori mi se scrie pentru a mă întreba asupra titlului exact al unei povestiri pe care aş fi scris-o, şi a mă ruga să menţionez unde poate fi găsită aceasta. Cititorii nu-şi amintesc titlul, dar din descriere reiese că este vorba despre "Întrebarea finală". Acestea au făcut ca în momentul în care am primit un telefon de mare distanţă din partea cuiva cu o voce disperată, care a început astfel: "Dr. Asimov, am citit o poveste pe care cred că aţi scris-o dumneavoastră, dar al cărei titlu nu mi-l mai amintesc...", să îl întrerup pentru a spune că era "Întrebarea finală". După ce i-am descris subiectul acesteia, s-a dovedit a fi într-adevăr povestirea căutată, ceea ce l-a convins pe bărbatul respectiv că pot să citesc gândurile de la distanţe de mii de kilometri.

[modifică] Non-ficţiune

La sfârşitul anilor 50 şi începutul anilor 60, Asimov şi-a schimbat oarecum centrul de interes şi a micşorat numărul operelor de ficţiune produse (a publicat doar patru romane între Soarele gol din 1957 şi Marginea Fundaţiei in 1982, dar două dintre acestea erau romane de mistere). În acelaşi timp însă a crescut considerabil producţia operelor de non-ficţiune, în special pe teme ştiinţifice; lansarea primului satelit artificial Sputnik în 1957 a indus în cadrul opiniei publice a Statelor Unite impresia că există o distanţă de recuperat în domeniul ştiinţific, iar editorii americani s-au grăbit să umple acest gol cu orice ar fi produs Asimov. Astfel, a primit foarte multe comenzi din partea acestora şi s-a pus pe scris. De asemenea, revista Magazine of Fantasy and Science Fiction l-a invitat să contribuie la un editorial lunar pe teme de popularizare a ştiinţei, în care Asimov avea o totală libertate de alegere. Primul articol de acest gen a apărut în noiembrie 1958, şi au fost publicate în total 399, lună de lună, până în momentul morţii autorului. Toate editorialele au fost adunate periodic în cărţi editate de cel mai important editor al său, Doubleday and Company, şi au contribuit la stabilirea reputaţiei sale de "Mare Popularizator" al ştiinţei.

A publicat de asemenea Ghidul lui Asimov în explicarea Bibliei, în două volume -- Vechiul Testament în 1967 şi Noul Testament în 1969 --, pe care apoi (în 1981) le-a republicat într-un singur volum de 1300 de pagini. Oferind hărţi şi tabele, ghidul parcurge toate cărţile Bibliei, în ordine, explicând istoria fiecăreia în parte şi influenţele politice la care a fost supusă, şi detaliind biografiile personajelor importante.

A publicat două volume cu caracter autobiografic: Cu amintiri încă verzi (1979) şi Bucuria o mai simt încă (1980). Cea de-a treia autobiografie, I. Asimov: Memorii, ( joc de cuvinte care trimite la I, Robot, titlul original al romanului Eu, robotul), a fost publicată în aprilie 1994. Epilogul cărţii a fost scris de Janet Asimov (née Jeppson), la puţin timp după moartea sa.

Asimov a scris şi eseuri despre situaţia socială din America, printre care se numără şi "Gândirea despre gândire" and "Science: Knock Plastic" (1967). Spre sfârşitul vieţii a început să scrie versuri umoristice, începând cu volumul din 1975, Lecherous Limericks.

[modifică] Critici

Asimov a fost criticat pentru absenţa sexului şi a extratereştrilor din science-fictionul lui. Explicaţia sa privind lipsa extratereştrilor provine dintr-un incident petrecut pe la începutul carierei sale ca scriitor: editorul John Campbell îi refuzase o povestire pe motiv că extratereştrii dădeau impresia că sunt superiori oamenilor. Asimov s-a decis ca în loc să evoce personaje extraterestre slabe, să nu le utilizeze deloc. Totuşi, în ultimele sale scrieri e evident că a încercat să mulţumească pe aceşti critici, Zeii înşişi fiind chiar un răspuns la acestea, cele două teme fiind tratate detaliat, atât separat cât şi împreună.

Alţii l-au criticat pentru lipsa unor personaje puternice feminine în operele sale vechi, dar în scrierile sale autobiografice, recunoaşte aceasta, dând vina pe lipsa de experienţă.

[modifică] Cauza morţii

Asimov a murit pe 6 Aprilie 1992, având HIV luat de la o tranfuzie de sânge infectată din timpul unei operaţii pe inimă din 1983. SIDA a fost recunoscută drept cauza morţii abia zece ani mai târziu, în biografia "A fost o viaţă bună" de Janet Asimov.

[modifică] Citate

• "Dacă doctorul mi-ar spune că mai am doar şase minute de trăit, n-aş înlemni. Aş începe să scriu puţin mai repede."
• "Pentru mine, scrisul este doar gândirea prin intermediul degetelor."
• "Voi fi ţinut minte pentru Trilogia Fundaţiei şi pentru Cele Trei Legi ale Roboticii. Însă pentru ce aş vrea să fiu ţinut minte nu este o carte, sau o duzină de cărţi. Orice lucru aş fi scris poate fi egalat sau chiar întrecut de către altcineva. Însă totalitatea lucrărilor mele, din punctele de vedere ale cantităţii, calităţii şi diversităţii, nu mai poate fi întâlnită la nimeni altcineva. Pentru aceasta vreau să fiu ţinut minte." — 20 septembrie 1973.
• "Violenţa este ultimul refugiu al celor incompetenţi." — Salvor Hardin, personaj din Fundaţie.

[modifică] Bibliografie selectivă

[modifică] Science Fiction

[modifică] Romane

În ordine cronologică:

• O piatră pe cer (1950)
• Pulbere de stele (1951)
• Fundaţia (1951, prima apariţie din Enciclopedia Galactică)
• Fundaţia şi Imperiul (1952)
• Curenţii spaţiului (1952)
• A Doua Fundaţie (1953)
• Caverne de oţel (1954)
• Sfârşitul eternităţii (1955)
• Soarele gol (1957)
• Călătorie fantastică (1966)
• Zeii înşişi (1972)
• Marginea Fundaţiei (1982, prima sa carte în lista best-seller, după 262 cărţi şi 44 de ani de activitate)
• Roboţii la apus (1983)
• Roboţii şi imperiul (1985)
• Fundaţia şi Pământul (1986)
• Călătorie fantistică: destinaţia creierul (1987)
• Preludiul Fundaţiei (1988)
• Nemesis (1989)
• Căderea Nopţii (1990, cu Robert Silverberg, roman bazat pe o povestire scurtă mai veche)
• Băieţelul cel urât (1992, cu Robert Silverberg, roman bazat pe o povestire scurtă mai veche)
• Epilogul Fundaţiei (1993)
• Omul pozitronic (1993, cu Robert Silverberg)

[modifică] Colecţii de proză scurtă

• Calea marţiană (1955)
• Visele sunt sacre (1957)
• Întrebarea finală (1959)
• Misterele lui Asimov (1968)
• Căderea nopţii şi alte povestiri (1969)
• Antologia prozei de tinereţe a lui Asimov (1972)
• Întemeietorii (1975)
• Omul bicentenar şi alte povestiri (1976)
• Vântul schimbării (1983)
• Aur (1990)

[modifică] Scrieri poliţiste

[modifică] Romane

• Furnizorii de moarte (1958) (republicat mai târziu ca Strănutul morţii)
• Crima de la ABA (1976)

[modifică] Colecţii de proză scurtă

• Poveştile văduvilor negri (1974)
• Alte poveşti ale văduvilor negri (1976)
• Dosarul văduvilor negri (1980)
• Misterele de la Union Club (1983)
• Banchetul văduvilor negri (1984)
• Cele mai bune povestiri poliţiste ale lui Isaac Asimov (1986)
• Enigmele văduvilor negri (1990)
• Întoarcerea văduvilor negri (2003)

[modifică] Non-ficţiune

• Particulele chimice ale vieţii (1954)
• Atomul: Un Univers (1956)
• Lumea azotului (1958)
• Viaţă şi energie (1962)
• Adaugând o dimensiune (1964)
• Creierul uman (1964)
• Ghidul omului inteligent în domeniul ştiinţei (1965)
• Particula Neutrino (1966)
• Ştiinţa, numerele şi Eu (1968)
• Opus 100 (1969)
• Sistemul Solar şi retur (1970)
• Lumea noastră în spaţiu (1974)
• Planeta care nu a existat (1976)
• Quasar, Quasar, arzi aprins (1977)
• Cartea cu fapte a lui Isaac Asimov (1979)
• Soarele străluceşte orbitor (1981)
• Viziuni ale Universului (1981)
• Secretul Universului (1990)

[modifică] Vezi şi

• Seria Roboţilor a lui Isaac Asimov
• Seria Imperiului galactic a lui Isaac Asimov
• Seria Fundaţiei lui Isaac Asimov

[modifică] Legături externe

• Asimov Online
  • Lista completă a operelor lui Asimov
  • Intrebari frecvente
• Jenkins' Spoiler-Laden Guide to Isaac Asimov (cronici)
• eseul Religia in opera lui Asimov de Michael Brummond