Marc Chagall
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Marc Chagall (*7 iulie 1887, Vitebsk/Belarus - d.28 martie 1985, Saint-Paul-de-Vence/Franţa), pictor modern cu un stil personal, caracterizat de puternica sa individualitate. Universul viziunilor sale poetice, care stă sub semnul fanteziei şi al melancoliei, este strâns legat de cultura ebraică. Ea reprezintă o temă care revine permanent în creaţia sa, la fel ca şi oraşul provincial bielorus Vitebsk, în care artistul şi-a petrecut copilăria.
Cuprins |
[modifică] Viaţa şi Opera
La 7 iulie 1887 vine pe lume la Vitebsk, în Rusia (azi Belarus), Moşe Segal, care se va face cunoscut mai târziu ca artist cu numele de Marc Chagall. Copilul este primul născut al familiei Zachar şi Faiga Segal, evrei hasidici de limbă idiş. Părinţii lui Chagall sunt oameni săraci şi foarte credincioşi. Viaţa de familie se desfăşoară în ritmul sărbătorilor religioase în cartierul destinat de autorităţile ţariste evreilor. Părinţii sunt analfabeţi, dar fiul învaţă să scrie, să citească şi să cânte la vioară. Primele cunoştinţe le primeşte la şcoala evreiască, apoi va urma o şcoală laică. Ar vrea să devină pictor, la început însă lucrează ca ucenic la un fotograf (1906), dar reuşeşte să meargă timp de două luni în atelierul lui Iehuda Pen, de la care primeşte primele lecţii de pictură. Înfruntând multe greutăţi, în anul următor pleacă la St. Petersburg, unde în 1907 devine elevul lui Nicolai Roerich, director al Academiei de Arte Frumoase. Chagall îşi va continua studiile mai târziu cu Lev Bakst, la Şcoala Svansev, care reunea pe reprezentanţii avangardei ruse.
În anul 1910 ia parte la expoziţia colectivă organizată de Şcoală. Se hotărăşte să plece în Franţa. În acest timp se logodeşte cu Bella Rosenfeld, care îl va aştepta la Vitebsk vreme de patru ani. Se vor căsători în anul 1915.
[modifică] Plecarea la Paris
Ajuns la Paris, artistul îşi adaptează numele limbii franceze. La început locuieşte în cartierul Montparnasse, apoi se mută în La Ruche, unde existau aproximativ o sută de ateliere de pictură. Chagall trăieşte în sărăcie. Noaptea pictează în atelierul tixit şi dezordonat, pe pânze improvizate din feţe de masă, cearşafuri sau cămăşi de noapte, ziua continuă să studieze. Îi cunoaşte pe poeţii Max Jacob şi Guillaume Apollinaire. Cu sprijinul pictorului Robert Delaunay, lucrările lui Chagall sunt primite la Salonul de Toamnă (1912).
În anii 1913 şi 1914 îşi expune la Berlin tablourile pictate la Paris. În 1914 îşi vizitează fmilia în Vitebsk şi, surprins de izbucnirea războiului, va rămâne în Rusia timp de opt ani.
[modifică] Anii petrecuţi în Rusia
În primul an de război, lucrează ca funcţionar de stat în St. Petersburg. În cercul cunoscuţilor din capitală se află poeţii Vladimir Maiakovski, Serghei Esenin şi Alexandr Blok. Se apropie anul 1917, care aduce cu sine revoluţia şi războiul civil. În Rusia sovietică, evreii vor deveni în sfârşit cetăţeni cu drepturi depline. Când în anul 1914 se întoarce în oraşul natal, Chagall îşi regăseşte cu emoţie rădăcinile în folclorul şi cultura evreiască, care cunoştea în acea vreme o adevărată renaştere. Etnografii evrei adună poveşti şi legende care fuseseră până atunci păstrate numai prin viu grai. Această tradiţie naţională neobişnuit de bogată reprezintă o completare a textelor cărţilor sfinte Tora şi Talmudul.
În Poarta cimitirului motivul care dă titlul tabloului este o poartă monumentală încununată cu steaua lui David şi acoperită cu inscripţii în ebraică. Textul de la baza frontispiciului redă cuvintele lui Dumnezeu din cartea profetului Iezechiel: "Iată, Eu voi deschide mormintele voastre şi voi scoate pe voi, poporul Meu, din mormintele voastre şi vă voi duce în ţara lui Israel...".
În anul 1918, Chagall primeşte funcţia de comisar al artelor frumoase în gubernia Vitebsk. În ianuarie 1919, inaugurează şcoala de arte frumoase din Vitebsk şi muzeul municipal. Această euforie este totuşi de scurtă durată. În "Atelierul Liber"" înfiinţat de el, Chagall ajunge în conflict cu pictorul Kazimir Malevici, leader al artei avangardiste. Forţat să-şi dea demisia, părăseşte oraşul Vitebsk în mai 1920 şi se mută la Moscova. Aici pictează decoruri teatrale şi realizează totodată decoraţiile pereţilor Teatrului Evreiesc. Totuşi, picturile sale nu încap în tiparele esteticii impuse de revoluţie. În anul 1922, fără să mai aştepte ca situaţia să devină disperată, Chagall se hotărăşte să emigreze.
[modifică] În emigraţie
Prima etapă din viaţa lui Chagall ca exilat se desfăşoară la Berlin, care este plin de emigranţi ruşi. În anul 1923, la chemarea lui Blaise Cendrars, Chagall părăseşte Germania îndreptându-se spre Franţa. Are câteva expoziţii, printre altele la New York (1926). Ambroise Vollard, proprietarul unei galerii şi editor de gravuri, îi comandă ilustraţii pentru "Suflete moarte" de Gogol; mai ilustrează şi alte cărţi, "Fabulele" lui La Fontaine şi Biblia. Situaţia materială a pictorului se îmbunătăţeşte, călătoreşte în Palestina, Olanda, Spania şi Italia. Se înmulţesc însă semnele ameninţătoare ce prevestesc apropierea unui nou război mondial. În anul 1937, unele din operele sale ajung la expoziţia de "artă degenerată" (Entartete Kunst), organizată la München de nazişti. După izbucnirea războiului în 1939, se mută cu familia în sudul Franţei. În cele din urmă, în anul 1941, familia Chagal pleacă la New York. În septembrie 1944, soţia sa Bella moare în urma unei infecţii. În America, pe lângă tablouri, artistul creează şi scenografii pentru spectacolele de balet "Aleko" de Ceaikovski şi "Pasărea de foc" de Stravinsky.
[modifică] Întoarcerea în Franţa
În 1948 se stabileşte împreună cu pictoriţa canadiană Virginia Haggard la Orgeval, în apropierea Parisului. Legătura lor durează până în 1952, când Marc Chagall o cunoaşte pe Valentina Brodski, numită de el "Vava". Se vor stabili la Paris în apatamentul Vavei, pe insula Saint Louis.
Din anul 1966, locuiesc la Saint-Paul-de-Vence, lângă Nisa. Chagall merge de mai multe ori în Israel, unde realizează picturi murale în clădirea Knesseth-lui (Parlamentul) din Ierusalim. În ultimii ani ai vieţii, Chagall continuă să lucreze neobosit. Pictează, se ocupă de sculptură, ceramică şi litografie, proiectează vitralii. La solicitarea ministrului Culturii, scriitorul André Malraux, decorează între anii 1963-1964 plafonul Operei din Paris. Pe 7 iulie 1973 se inaugurează la Nisa "Musée National Message Biblique Marc Chagall", a cărui colecţie cuprinde opere donate de pictor statului francez.
Pe la începutul anilor optzeci, Chagall revine la formate mici. Cu arta lui atât de personală, va crea încă multe tablouri şi gravuri. Moare la 28 martie 1985 în Saint-Paul-de-Vence, la nouăzeci şi opt de ani. Marc Chagall a intrat în istoria picturii fără să-şi fi creat propria şcoală. Până în ziua de azi nu se cunoaşte un alt artist care să se fi raportat la creaţia lui. Poezia sentimentală a tablourilor sale, onirismul lor care îşi are rădăcinile în folclorul evreiesc şi în spiritul poporului rus, culorile strălucitoare care ar fi putut fascina pe mulţi artişti nu şi-au găsit adepţi. Chagall nu a încercat să schimbe cursul istoriei picturii. A dorit pur şi simplu ca, în felul său original, să ilustreze poveşti minunate, născute din propriile experienţe, să-şi exprime propriul misticism care poartă mai mult însemnele poeziei decât ale religiei.
[modifică] Citat
"Am ales pictura, căci îmi era la fel de vitală ca aerul. Mi s-a părut o fereastră prin care pot să-mi găsesc scăparea într-o altă lume." (Marc Chagall)
