Riga

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Rīga pilsēta

Harta

Date
Statut	Capitala Letoniei
Populaţie • Total (2005) • Densitate	731.672 locuitori 2393,6 locuitori/km²
Suprafaţă	307,17 km²
Altitudine	m
Coordonate geografice	56°58′N 24°8′E
Fus orar	UTC+2
Primar
www	http://www.riga.lv/
'
[[Image:\|150px\|]]

Rīga, capitala Letoniei, este situatǎ pe malul Mǎrii Baltice, la gura de vǎrsare a râului Daugava, la 56^o58' N - 24^o8' E. Riga este cel mai mare oraş din Ţǎrile Baltice, fiind un centru important cultural, educaţional, politic, financiar şi politic din zonǎ.

Centrul istoric al oraşului Riga a fost inclus de cǎtre UNESCO pe lista Locurilor din patrimoniul mondial, iar oraşul este remarcat în mod special pentru arhitectura lui în stil Art Nouveau (Jugendstil), putându-se compara din acest punct de vedere numai cu Viena, Praga sau Barcelona.

Cuprins

1 Învǎţǎmântul, afacerile, comerţul, politica şi transporturile
2 Istorie
3 Persoane importante
4 Vezi de asemenea
5 Legǎturi externe

[modifică] Învǎţǎmântul, afacerile, comerţul, politica şi transporturile

În Riga îşi aflǎ sediul instituţii de învǎţǎmânt superior, printre care se numǎrǎ Universitatea din Letonia (Latvijas Universitāte), Universitatea Tehnicǎ din Riga (Rīgas Tehniskā Universitāte), Universitatea Stradins din Riga (Rīgas Stradiņa Universitāte) şi Şcoala Economicǎ din Stockholm – sucursala din Riga (Rīgas Ekonomikas Augstskola). Parlamentul Letoniei (Saeima), îşi are sediul în Riga. Castelul din Riga este reşedinţa Preşedintelui Letoniei, Vaira Vīķe-Freiberga.

Cǎlǎtoriile de afaceri sau de plǎcere au crescut semnificativ în volum în ultimii ani, în special datoritǎ îmbunǎtǎţirii infrastructurii comerciale şi de transport. Ca nod important de circulaţie şi ca port, Riga este în centrul reţelei naţionale de drumuri şi de cǎi ferate. Cea mai mare parte a traficului turistic se face prin Aeroportul Internaţional din Riga, cel mai mare aeroport din Ţǎrile Baltice, aeroport renovat şi modernizat în anul 2001, în acelaşi an în care oraşul a aniversat 800 de ani de existenţǎ. Traficul aerian s-a dublat în perioada 1993 – 2004. Feriboturile leagǎ Riga de alte oraşe: Stockholm, Kiel şi Lübeck.

Aproape toate instituţiile financiare importante îşi au sediul în Riga, inclusiv Banca Letoniei. Comerţul internaţional prin Riga a crescut în ultimii ani şi a primit un imbold important pe 1 mai 2004, când Letonia a devenit membru al UE. Aproape jumate din veniturile din comerţul exterior sunt obţinute de intreprinderile din Riga, în principal cele din sectorul financiar, sectorul utilitǎţilor publice, industria alimentarǎ, a echipamentelor de telecomunicaţii, textilǎ, farmaceuticǎ şi a prelucrǎrii lemnului şi fabricǎrii mobilei, în tipografii şi în editare de carte. Portul Riga este un important centru de transport naval.

Riga este cel mai mare oraş din Ţǎrile Baltice. Populaţia oraşului numǎra în 2003 739.232 locuitori. În oraş, aproximativ 45% o formeazǎ locuitorii de etnie letonǎ, ruşii fiind aproape la fel de mulţi. Prin comparaţie, în ţarǎ, ceva mai mult de 60 % dintre locuitori sunt letoni, 29 % sunt ruşi, 3,9 % sunt belaruşi, 2,6 % sunt ucrainieni, 2,5 % polonezi, 1,4 % lituanieni şi restul de 2,1 % - alte naţionaltǎţi, (conform recensǎnântului din 2003). Cei mai mulţi letoni sunt protestanţi, în timp ce ruşii sunt ortodocşi ortodocşi.

[modifică] Istorie

Vechea Riga

Riga este amplasatǎ pe locul unei aşezǎri antice a livonienilor, un trib antic fino-ugric, la confluenţa râurilor Daugava şi Ridzene (în letonǎ: Rīdzene). Râul Ridzene era cunoscut la începuturi sub numele de Riga, într-un moment dat formând un port natural cunoscut drept Lacul Riga, dispǎrut în ziua de azi. [1]. Se considerǎ cǎ râul a împrumutat numele sǎu oraşului. Cursul vechiul râu mai poate fi găsit urmărind străduţele Kalku şi Ridzene din Vechea Rigă.

Întemeierea modernǎ a oraşului este pusǎ de istorici pe seama negustorilor germani, mercenarilor şi cruciaţilor care au ajuns pe aceste pământuri în a doua jumǎtate a secolului al XII-lea, atraşi de zonele slab populate, noi pieţe potenţiale şi de posibilitatea de a converti prin misionarism populaţiile locale, pǎgâne, la creştinism. Negustorii germani au înfiinţat un avanpost comercial pentru comerţul cu balţii lângǎ aşezarea livonianǎ de la Riga în 1158. Cǎlugǎrul augustinian Meinhard a construit o mânǎstire aici prin anul 1190.

Episcopul Albert a fost proclamat Cardinal al Livoniei de unchiul sǎu, Arhiepiscopul de Bremen şi Hamburg în 1199. El a debarcat în 1201 cu 23 de corǎbii şi mai mult de 1500 de cruciaţi înarmaţi, stabilindu-şi eparhia la Riga. El a înfiinţat Ordinul Fraţii Livonieni ai Sabiei, (mai târziu o ramurǎ a Cavalerilor Teutoni) şi a acordat Rigǎi drepturi de oraş în acelaşi an. Albert a reuşit convertirea la creştinism a regelui livonienilor, Caupo of Turaida, deşi, aşa cum este scris în Cronica lui Henry de Livonia ("Hencricus Lettus"), i-au trebuit treizeci de ani sǎ obţinǎ controlul asupra întregii Livonii (în limba germanǎ Livland). Riga, la fel ca toatǎ Livonia şi Prusia, au ajuns sub stǎpânirea [[Sfâtul Imperiu Roman}Sfâtului Imperiu Roman]]. În timpul lui Martin Luther, locuitorii din Riga, Livonia şi Prusia s-au convertit la protestantism.

Riga a fost o poartǎ pentru comerţul cu triburile baltice şi cu Rusia. În 1282, Riga a devenit membrǎ a Ligii Hanseatice. Hansa s-a transformat dintr-o asociaţie a negustorilor într-o uniune liberǎ a oraşelor din Germania de nord şi din Balticǎ. Datoritǎ politicilor protecţioniste care favorizau membrii germani, Liga Hanseaticǎ s-a dovedit un succes economic, dar politicile exclusiviste au generat o competiţie acerbǎ. Ultima Dieta a fost convocatǎ în 1669, într-un moment în care puterea ei era deja slǎbitǎ şi când apǎruserǎ alianţe care-i limitatserǎ drastic puterea (între Lituania şi Polonia pe de-o parte şi Suedia, Danemarca şi Norvegia pe de altǎ parte). Totuşi, trebuie admis cǎ Hansa i-a dat Rigǎi instrumentele necesare stabilitǎţii economice şi politice, care i-au asigurat o temelie rezistentǎ de-a lungul tuturor tulburǎrilor politice şi a conflictelor care au urmat

Riga in 1650 (Desen de Johann Christoph Brotze)

Riga. Stradǎ din oraşul vechi. Fotografie de la începutul secolului al XIX-lea

Boris Feldblyum Collection

Dupǎ dispariţia influenţei Hansei, Riga a devenit obiectul intereselor strǎine militare, politice, religioase şi economice. Locuitorii Rigǎi au acceptat Reforma în 1522, punând capǎt puterii cardinalilor catolici. Cum Ordinul Cavalerilor Teutoni pierise în 1521, oraşul s-a bucurat de statutul de oraş liber timp de 20 de ani. În 1581, Riga a ajuns sub dominaţia Uniunii Statale Polono-Lituaniene. Încercǎrile de reconvertire a populaţiei zonei la romano catolicism au eşuat în 1621, când oraşul a fost cucerit de regele Suediei Gustavus Adolphus. Acesta a intervenit în Rǎzboiul de trezeci de ani nu numai pentru a obţine câştiguri politice şi economice, dar şi pentru a fi un sprijin protestantismului luteran. Livonia a rǎmas sub controlul suedezilor pânǎ în 1710, în aceastǎ perioadǎ Riga bucurându-se de o largǎ autonomie. În acel an, în timpul Marelui rǎzboi nordic, trupele ruseşti conduse de ţarul Petru cel Mare au cucerit Riga. Dominaţia Suediei în regiunea nordicǎ s-a terminat, Rusia devenind cea mai importantǎ putere nordicǎ, noul ei statut fiindu-i confirmat prin Tratatul de la Nystad din 1721. Riga a fost anexată Rusiei şi a devenit un important oraş industrial şi port la Marea Balticǎ al Imperiului Rus, cǎpǎtându-şi libertatea doar la sfârşitul primului rǎzboi mondial. În 1900, Riga era al treilea oraş al Rusiei, dupǎ Moscova şi Sankt Peterburg, din punct de vedere al numǎrului muncitorilor industriali.

Pe durata a atâtor secole de rǎzboaie şi schimbǎri ale puterii politice în Balticǎ, germanii baltici din Riga, urmaşii negustorilor şi cruciaţilor lui Albert, au rǎmas neclintiţi pe poziţiile lor, astfel încât, în 1900, populaţia de 282.943 de cetǎţeni ai oraşului era compusǎ din 50% germani baltici, 25% letoni şi 25% ruşi. Pânǎ la impunerea limbii ruse ca limbǎ oficialǎ în Letonia (1891), în Riga s-a folosit limba germanǎ ca limbǎ oficialǎ în administraţie. Toate documentele de stare civilǎ fuseserǎ scrise pânǎ în acel moment în limba germanǎ.

Riga, vedere pe o carte poştalǎ de prin anul 1900.

Începutul secolului al XX-lea a însemnat şi influenţe importante ale primului rǎzboi mondial şi ale Revoluţiei Ruse din 1917 asupra oraşului. Armata germanǎ a intrat în Riga în 1917. Ţǎrile Baltice au fost cedate Germaniei dupǎ semnarea Tratatului de la Brest-Litovsk. În urma înfrângerii Germaniei şi a semnǎrii Armistiţiului cu Germania din 11 noiembrie 1918, Letonia şi celelalte state baltice au fost puse în situaţia de a-şi proclama nestingherite independenţa.

Dupǎ mai mult de 700 de ani de ocupaţie strǎinǎ, Letonia, având capitala la Riga, şi-a proclamat independenţa pe 18 noiembrie 1918. Pentru mai multe detalii vezi Istoria Letoniei.

În perioada interbelicǎ, Letonia şi canalizat interesul cǎtre ţǎrile din Europa de Vest. A fost instituitǎ funcţia de Preşedinte al Republicii şi a fost ales un Parlament democratic. Letona a fost recunoscutǎ ca limbǎ oficialǎ în Letonia. Letonia a fost admisǎ în Liga Naţiunilor. În comerţul exterior, locul Rusiei a fost luat de Germania şi Anglia. Semnificativ pentru acele timpuri, Primul ministru Kārlis Ulmanis studiase agricultura şi lucrase ca lector la Universitatea din Nebraska din Statele Unite ale Americii.

Riga era descrisǎ de vizitatorii strǎini ai oraşului ca "Paris al nordului".

Aceastǎ perioadǎ de renaştere culturală, politicǎ şi economicǎ a fost de scurtǎ duratǎ, oraşul şi întreaga ţarǎ fiind ocupate în 1940 de Uniunea Sovieticǎ şi de Germania Nazistǎ între anii 1941 – 1944. Germanii baltici au fost strǎmutaţi cu forţa dupǎ 700 de ani de prezenţǎ neîntreruptǎ în oraş. Ca urmare a rǎzboiului, sute de mii de letoni au pierit, sau au fugit în exil în toatǎ lumea. Letonia a pierdut o treime din populaţie. Ocupaţia sovieticǎ a fost marcatǎ de deportǎri masive a letonilor consideraţi duşmani ai poporului în Siberia sau în alte zone ale URSS-ului. În schimb, în zonǎ a fost adus, datoritǎ politicii de industrializare forţatǎ şi planificare centralizatǎ, un mare numǎr de alogeni, în special ruşi. Pe la 1975, mai puţin de 40% dintre locuitorii Rigǎi erau letoni, proporţia lor crescând dupǎ recucerirea independenţei.

În 1986, reperul Rigǎi, Turnul de televiziune din Riga, care aminteşte de Turnul Eiffel, a fost dat în folosinţǎ.

Reformele politice şi economice introduse de liderul sovietic Mihail Gorbaciov (Perestrioca) a fǎcut posibilǎ recâştigarea libertǎţii şi independenţei ţărilor baltice, inclusiv a Letoniei. Letonia şi-a proclamat independenţa de facto pe 21 august 1991, recunoaşterea acesteia venind din partea Rusiei pe 6 septembrie 1991. Letonia a fost re-primitǎ oficial în Organnizaţia Naţiunilor Unite pe 17 septembrie 1991. Toate forţele militare ruseşti au fost retrase în perioada 1992-1994.

În 2001, Riga a sǎrbǎtorit 800 de ani de la întemeiere. Pe 29 martie 2004 Letonia a devenit membrǎ a NATO. Pe 1 mai 2004 Letonia a devenit membrǎ a UE.

[modifică] Persoane importante

Mihail Barîşnikov – actor şi dansator celebru.
Isaiah Berlin – filozof şi academician de la Oxford.
Serghei Eisenstein – regizor rus sovietic.
Heinz Erhardt – comediant german.
Laila Freivalds – Mministru de Externe al Suediei.
Johann Gottfried Herder – poet german, critic, teolog şi filozof, pǎrintele naţionalismul etnic.
Artūrs Irbe – portar de hochei pe ghiaţǎ, jucǎtor în NHL.
Jānis Lūsis – participant la patru Olimpiade, medaliat cu aur.
Wilhelm Ostwald – chimist, laureat al Premiului Nobel (1909).
Arkady Raikin – comediant sovietic.
Mihail Tal – al optulea campion mondial la şah.
Serghei Joltok – jucǎtor de hochei pe gheaţǎ, fundaş central.
Sandis Ozoliņš – jucǎtor de hochei pe gheaţǎ, apǎrǎtor.