Valentinian I
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Flavius Valentinianus (321 - 17 noiembrie 375) a fost împărat roman (364 - 375).
Fiul unui modest ofiţer, născut la Cibalae (Pannonia), Valentinian îmbrăţişează cariera militară, ajungând sub Iovianus tribunus scutariorum. Proclamat, la Niceea, împărat de către armată, la moartea lui Iovianus, Valentinian îl numeşte împărat pe fratele său mai tânăr, Flavius Valens, căruia îi încredinţează guvernarea Orientului, rezervând pentru sine conducerea, din Augusta Treverorum (Trier) a provinciilor occidentale (cele două părţi ale imperiului încep astfel să fie administrate separat). Spirit activ şi energic, Valentinian are mari merite în întărirea graniţelor de pe Rin şi Dunarea mijlocie, respingând atacurile alamanilor în Gallia (368), ale francilor şi saxonilor la Rin, ale sarmaţilor şi quazilor la Dunare. A fost constant preocupat de îmbunătăţirea administraţiei şi legislaţiei, de limitarea abuzurilor şi a fiscalităţii excesive. Adept al ortodoxismului nicean, manifestă în acelaşi timp toleranţă faţă de cultele pagâne. În 367 îl numeşte pe fiul său minor Graţian coîmpărat.
| Predecesor: Iovianus |
Împărat Roman 364 - 375 |
Succesor: Valens, Graţian şi Valentinian II |
