Maurice Maeterlinck
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
||
| Acest articol face parte din seria Literatură |
||
| Istoria literaturii | ||
|
Antichitate - Evul Mediu |
||
| Specii literare | ||
|
BD - Basm - Literatură pentru copii |
||
| Genuri literare | ||
|
Genul epic - Genul liric |
||
| Vezi şi | ||
| Literatură română | ||
|
Scriitori - Cărţi |
||
| Literatură străină | ||
|
americană - arabă |
||
| Meta | ||
|
Proiectul literatură |
||
| editează | ||
Maurice Polydore Marie Bernard Maeterlinck ( n. 29 august 1862 la Gand - d. 6 mai, 1949 ) poet, eseist şi dramaturg belgian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1911.
Cuprins |
[modifică] Motivaţia Juriului Nobel
"drept apreciere pentru multilateralele sale actvităţi literare şi îndeosebi pentru operele de dramaturgie, care se disting prin bogăţia imaginaţiei şi fantezia poetică şi dezvăluie, uneori deghizate în basm, o profundă inspiraţie - adresându-se în acelaşi timp, într-un mod misterios, sentimentelor cititorilor şi stimulândule închipuirea".
[modifică] Date biografice
Maeterlinck s-a născut la Gand, într-o familie de nobili belgieni. Urmează cursurile colegiului Sainte-Barbe (unde îi are drept prieteni pe Charles Van Leberghe şi pe Grégoire Le Roy), apoi pe cele ale Facultăţii de drept, fiind o vreme înscris în barou. Din anul 1886 locuieşte la Paris, publicând în revista "La Pléiade". Vara, la Gand, se consacră horticulturii şi apiculturii. Scrie poeme, piese de teatru, esuri, cărţi despre ştiinţele naturii. În primul război mondial, e gata să se angajeze în armata belgiană (la 52 de ani) dar e sfătuit să-şi slujească ţara prin condei; drept care, scrie pamflete, ţine conferinţe. În anul 1919 se căsătoreşte cu tânăra Renée Dahon. Al doilea război mondial îl surprinde în Portugalia, Saratosa, Florida, unde scrie în continuare articole, scenarii, redactează amintiri. Penultima carte îi apare la New York, unde sărbătoreşte a 80-a aniversare împreună cu André Maurois, Jules Romains, Robert Goffin.Înţelepciunea sa doritoare de armonie îl face să propună în cărţile de eseuri mai ales "bucurii simple" ca termen de legătură între existenţa imediată şi fericirea finală. În poezie, simbolist cu tehnici mai degrabă suprarealiste; în teatru, comparat cu elisabetanii, Ibsen etc., a lăsat tehnici care, spun specialiştii, pot fi regăsite la Prévert, Ingmar Bergman, Ionesco, Beckett. Moare în anul 1949.
[modifică] Bibliografie
- Serres chaudes (Sere calde), poeme - (1886)
- La Princesse Maleine - (1889)
- Pelléas et Mélisande - piesă de teatru după care Claude Debussy a scris opera cu acelaşi nume - (1893)
- Alladine et Palomides, Intérieur, La Mort de Tintagiles (Aladin şi Palomide, Interior, Moartea lui Tintagiles) - (1894) "trei drame pentru marionete"
- Le Trésor des Humbles (Comoara celor umili), eseuri - (1896)
- La Sagesse et la Destinée (Înţelepciunea şi destinul) - (1898)
- La vie des abeilles - (1901)
- Monna Vanna - (1902)
- L'Intelligence des fleurs - (1907)
- Ariane et Barbe-Bleue (Ariane şi Barbă-Albastră), pentru care muzica a scris-o Paul Dukas - (1907)
- L'Oiseau bleu (Pasărea albastră), teatru - (1909)
- Marie Magdeleine (Maria Magdalena), teatru - (1913)
- Le Miracle de Saint-Antoine (Minunea Sfântului Anton), teatru - (1919)
- Le grand Secret (Marea taină), eseuri - (1921)
- Le Malheur passe (Nefericirea trece), eseuri - (1925)
- La Puissance des Morts (Puterea Morţilor), eseuri - (1925)
- La grande Féerie (Marea feerie), eseu - (1929)
- La Princesse Isabelle ( Prinţesa Isabelle), teatru - (1935)
- L'autre Monde ou le Cadran stellaire (Lumea cealaltă sau cadranul stelar) - (1942)
- Bulles bleues (Globi albaştri de aer) - (1948)
[modifică] Legături externe
- en Biografie
| Predecesor: Paul Heyse |
Premiul Nobel pentru literatură 1911 |
Succesor: Gerhart Hauptmann |
