Novaia Zemlia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Novaia Zemlia (în limba rusă: Но́вая Земля́ , în traducere: "Pământul Nou". A fost numită în engleză şi mai este numită încă în olandeză Nova Zembla) este un arhipelag din Oceanul Arctic din the Regiunea Arhangelsk (nordul Rusiei şi nord-estul extrem al Europei). (Consultaţi şi Punctele extreme ale Europei).

Arhipelagul Novaia Zemlia este format din două insule mari, separate de Strâmtoarea Matocikin, şi din mai multe insule mai mici. Cele două insule mari sunt: Severni (Nordică) şi Iujni (Sudică). Novaia Zemlia separă Marea Barenţ de Marea Kara. Suprafaţa totală a arhipelagului este de aproximativ 90.650 km².

Cuprins 1 Geologia arhipelagului 2 Istoria arhipelagului 2.1 Experienţele nucleare 3 Consultaţi de asemenea şi: 4 Legături externe

[modifică] Geologia arhipelagului

Arhipelagul este muntos, Novaia Zemlia fiind din punct de vedere geologic o continuare a Munţilor Urali. Arhipelagul este separat de continent de Strâmtoarea Kara. Cel mai înalt pisc din Novaia Zemlia măsoară 1.070 m. Pe insula nordică există mai mulţi gheţari, iar cea sudică are climat de tundră. Printre resursele naturale se numără cuprul, zincul şi plumbul. Populaţia băştinaşă este formată din aproximativ 1.000 de neneţi, care se ocupă în special cu pescuitul şi vânătoarea de foci.

[modifică] Istoria arhipelagului

Ruşii ştiau de existenţa arhipelagului Novaia Zemlia încă din secolul al XI-lea sau al XII-lea, când negustorii din Novgorod au vizitat zona. Occidentalii au descoperit-o şi explorat-o în timpul căutărilor pasajului nord-estic din secolul al XVI-lea. Prima vizită a unui occidental a fost cea a lui Hugh Willoughby (1553). Willem Barenţ, în 1596, a înconjurat prin nord arhipelagul şi a iernat pe coasta de est a Insulei Severni. În timpul călătoriei sale, coasta vestică a fost cartografiată. Alt explorator, care a căutat pasajul nord-estic şi nu a reuşit să depăşească Novaia Zemlia, a fost Henry Hudson.

[modifică] Experienţele nucleare

La mijlocul deceniului al şaselea al secolului al XX-lea, în arhipelag a fost construită o zonă de testare nucleară, care a existat de-a lungul războiului rece. "Zona A", Ciornaia Guba, a fost folosită în special în perioada 1955–1962. "Zona B", Matocikin Şar, a fost folosită pentru testele subterane în perioada 1964–1990. "Zona C", Suhoi Nos, a fost folosită între 1957–1962, fiind locul în care a fost testată în atmosferă Ţar Bomba, cea mai mare bombă nucleară, de aproximativ 50 megatone. În arhipelag au mai fost testate şi alte încărcături nucleare, în zone acoperind aproximativ o jumătate din suprafaţa insulei.

În 1963 au fost puse în practică prevederile "Tratatului de interzicere limitată a experimentelor nucleare", care interziceau testele atomice atmosferice. Cea mai mare experienţă nucleară subterană din arhipelag a avut loc în 12 septembrie 1973, fiind folosită un dispozitiv de 4,2 megatone. În ciuda faptului că această explozie a avut o putere cu mult mai mică decât cea a deflagraţiei Ţar Bomba, spaţiul închis în care s-a desfăşurat testul a dus la presiuni apropiate de cele generate de cutremurele de pământ, adică la o magnitudine de 6,97 pe scara Richter, ceea ce adus la o avalanşă a 80 de milioane de de tone, care ablocat doi gheţari şi a creat un lac lung de 2 km. [1].

De-a lungul istoriei existenţei poligoanelor nucleare din Novaia Zemlia, în zonă au fost efectuate 224 de explozii atomice cu eliberarea a 265 megatone de energie explozivă. Prin comparaţie, în timpul celui de-al doilea război mondial, au fost eliberate numai 2 megatone de energie explozivă, inclusiv energia primelor două bombe nucleare americane.

În 1989, glasnostul a permis dezvăluirii către publicul larg a testelor nucleare efectuate în Novaia Zemlia şi a permis evaluările de mediu. Un an mai târziu, activiştii Greenpeace au desfăşurat un protest pe insulă. Ultimul test nuclear sovietic s-a desfăşurat în 1990. Datorită condiţiilor climaterice speciale, Agenţia Federală pentru Energia Atomică a Federaţiei Ruse a efectuat o serie de experimente hidronucleare subcritice lângă Matocikin Şar în fiecare vară, (în perioada iulie-august), a fiecărui an începând din 2000. Aceste teste au folosit dispozitive cu plutoniu de până la 100 g.

[modifică] Consultaţi de asemenea şi:

• Punctele extreme ale Europei
• Lista insulelor Rusiei
• Efectul Novaia Zemlia

[modifică] Legături externe

• Fotografii din satelit ale poligoanelor nucleare din Novaia Zemlia
• Mediul natural, schimbări climaterice şi istoria explorărilor.
• "O retrospectivă a testelor nucleare sovietice din Novaia Zemlia, 1955-1990", Vitali I. Halturin, Tatiana G. Rautian, Paul G. Richards şi William S. Leith,, Science and Global Security 13 (2005): 1–42.